Unul dintre cărăușii de droguri prinși de procurorii DIICOT din Bistrița-Năsăud în Vama Borș, în ianuarie 2019, și condamnat definitiv la peste 5 ani de închisoare cu executare, este căutat de polițiști. Este vorba de Marian Dan Mihăescu, acuzat alături de fiul său, Emanuel Tobias Mihăescu, dar și Liviu Căienar și Ionuț Moldovan, de trafic internațional de droguri.

În ianuarie 2019, patru bărbați erau arestați preventiv pentru trafic internațional de droguri, în urma unui flagrant organizat de procurorii DIICOT Bistrița-Năsăud, în Vama Borș.

Cei patru traficanți au legături cu vestita localitate din Spania Roqueta del Mar având la profilul lor de Facebook ca și locația de domiciliu. Această localitate din Spania este vestită printre românii traficanți de droguri.

Marian Dan Mihăiescu și Emanuel Tobias Mihăiescu, tată și fiu, Liviu Adrian Căinar și Ionuț Mihai Moldovan au fost arestați preventiv pe data de 18 ianuarie, după ce cu o zi înainte trei dintre ei au fost prinși în flagrant de procurorii DIICOT Bistrița-Năsăud în Punctul de trecere al frontierei Borș – România, imediat după ce aceștia au trecut frontiera din Ungaria în România. Potrivit unui comunicat al DIICOT, traficanții aveau asupra lor droguri în valoare de 1 milion de lei: 17,6 kg canabis, echivalentul a 850.000 lei şi 354,3 grame cocaină, echivalentul a 159.000 lei. Drogurile erau ascunse în interiorul autoturismului cu care se deplasau.

Cei doi Mihăescu, tată și fiu, au fost trimiși în judecată după circa jumătate de an după ce au căzut în plasa procurorilor DIICOT. Căienar și Molodovan, așa cum am arătat în articolul publicat în ediția de săptămâna trecută, au fost trimiși în judecată într-un dosar disjuns din cel în care au fost judecați cei doi Mihăescu, și se află încă pe rolul instanței. În acest dosar, a fost citat de către instanță, pe post de martor, Dan Marian Mihăescu, care în mod normal ar fi trebuit să se afle la închisoare. Însă, ia-l de unde nu-i! Acum instanța cere localizarea lui Mihăescu, pentru a fi audiat.

Numai că, bărbatul, acum în vârstă de 56 de ani, figurează pe lista persoanelor date în urmărire a Poliției Române, deși se împlinesc doi ani de când a fost condamnat definitiv.

Până una alta, Căienar, care se află în arest preventiv începând cu martie 2020, își așteaptă sentința într-un al doilea dosar, după ce a fost prins transportând droguri, la doar trei zile după ce a scăpat de arestul la domiciliu în cauza în care erau inculpați cei doi Mihăescu și Ionuț Moldovan. Instanța a anunțat că va pronunța o sentință pe data de 16 martie, însă a amânat- pentru luna aprilie.

Cinci transporturi de cannabis și cocaină în câteva luni

“Aventura” lui Mihăescu sr. în lumea traficanților de droguri a început, aparent, la începutul lui noiembrie 2018. Cel puțin cam pe atunci a intrat în vizorul DIICOT, când a plecat în Spania ca să cumpere droguri și să le aducă în țară. În Spania, Mihăiescu sr. intrase anterior în legătură, prin intermediul altei persoane, cu doi dealeri de droguri: un marocan pe nume Issam Anase și un român, poreclit Micuțu.

Procurorii au avut probe că Mihăescu sr. mai efectuase cel puțin un transport de droguri procurate de la cei doi dealeri, droguri pe care a încercat să le introducă în țară prin Bulgaria, unde a dat se pare de bucluc, fiindcă a fost cercetat de autoritățile de acolo.

Una peste alta, procurorii bistrițeni rețin în dosar faptul că primul transport a fost adus de Mihăescu în România pe data de 8.11.2018, fiind vorba de circa 5 kg de cannabis brut – circa 3 kg marfă uscată, cantitate din care a reușit să valorifice mai departe către alți distribuitori de droguri din județ doar circa jumătate, cealaltă jumătate neavând o calitate bună, cannabisul nefiind bine uscat.

Pentru efectuarea celui de-al doilea transport, Mihăescu sr. a plecat în Spania pe 12.11.2018, sens în care i-a cerut fiului său Emanuel Tobias să se întâlnească cu cumpărătorii din România care să-i dea bani pentru a cumpăra droguri din Spania. Suma se învârtea unde pe la circa 23.000 de euro, la care s-au adăugat alții 2.000 – plata pentru efectuarea transportului.

Mihăescu nu a stat mult acasă, fiindcă pe 9 decembrie 2018 a plecat din nou în Spania, având asupra sa peste 16.000 de euro. De data aceasta avea să aducă în țară, pe lângă cannabis, și cocaine, circa jumătate de kilogram.

“În Spania, inculpatul Mihăescu Marian Dan s-a deplasat în localitatea Roqetas Del mar, la locuința dealerului Issam Anase – cu care s-a întâlnit în data de 12.12.2018 și de la care a primit cantitatea de aproximativ 6 kg de cannabis și cantitatea de 545 g de cocaină.

Ulterior, inculpatul Mihăescu Marian Dan s-a deplasat în localitatea Jaen, unde s-a întâlnit cu furnizorul de droguri poreclit «Micuțu» de la care a mai primit o cantitate din drogul de risc cannabis – aproximativ 3 kg .

De asemenea, inculpatul Mihăescu Marian Dan a mai primit cantitatea de 2.794 grame de cannabis de la numita H.F:R, pe care urma să o predea unor destinatari în Olanda. Întrucât predarea drogurilor în Olanda nu s-a finalizat, inculpatul Mihăescu Marian Dan a transportat întreaga cantitate din drogul de risc cannabis și drogul de mare risc cocaină în România, pe teritoriul căreia a intrat în data de 16.12.2018.

La aceeași dată – 16.12.2018 , inculpatul s-a deplasat la locuința din Bistrița a fiului său – inculpatul Mihăescu Emanuel Tobias, unde, împreună cu acesta a cântărit drogurile, rezultând o cantitate de 10,392 kg de cannabis și 545 de grame de cocaină.

Trebuie precizat că în data de 16.12.2018 la intrarea în România, inculpatul Mihăiescu Marian Dan a fost așteptat de fiul său Mihăescu Emanuel Tobias care apoi a avut rolul de antemergător al inculpatului până în municipiul Bistrița – deplasându-se cu un alt autoturism.

După cântărirea drogurilor, în data de 16.12.2018 inculpatul Mihăiescu Marian Dan s-a deplasat în municipiul Cluj Napoca, unde a predat întreaga cantitate de droguri – atât cannabisul cât și cocaina”, au arătat procurorii.

La scurt timp după livrarea drogurilor, bistrițeanul a început să-și pregătească terenul pentru un nou transport, al 4-lea, când a cumpărat marfă de peste 20.000 de euro. Bărbatul a părăsit țara pe data de 21.12.2018, având asupra sa circa 22.000 de euro, iar peste 4 zile a revenit în România, cu un transport de 7,5 kg de cannabis.

Mihăiescu a prins gustul cărăușiei de droguri, în condițiile în care imediat după sărbătorile de iarnă, mai precis pe 8 ianuarie 2019, a plecat din nou în Spania, având asupra sa circa 27.000 de euro pentru a cumpăra canabis și cocaină.

De data aceasta, Mihăiescu sr. a avut ghinion, întrucât pe drumul de întoarcere, în Budapesta, a fost implicat într-un accident rutier și fiindcă nu avea la el asigurarea mașinii (o uitase acasă), fiul său a fost nevoit să meargă după el în Ungaria pentru a-l aduce în țară. La frontieră însă, îi așteptau polițiștii și procurorii DIICOT. Mihăiescu sr. avea asupra sa o cantitate însemnată de droguri, respectiv 15 kg de cannabis și 300 grame de cocaină.

La percheziții au fost găsite dovezi că cei doi și vindeau substanțele interzise

După ce au fost reținuți, oamenii legii au efectuat percheziții și la domiciliul celor doi bistrițeni, unde au mai găsit substanțe interzise, inclusiv metilendioxi-N-metilamfetamină (MDMA), un alt tip de drog de mare risc, dar și alte obiecte care fac parte din recuzita traficanților de droguri. Toate acestea indicau faptul că cei doi se ocupă de vânzarea substanțelor interzise.

Astfel Mihăiescu sr. a fost acuzat de constituire de grup infracțional organizat, trafic de droguri și introducerea sau scoaterea din țară, precum și importul ori exportul de droguri de risc și de mare risc, iar în final a fost condamnat de 5 ani și 4 luni de închisoare cu executare.

Fiul acestuia a fost acuzat de constituire de grup infracțional organizat, trafic de droguri și complicitate la introducere în țară de droguri de risc și de mare risc, fără drept, la final de proces el fiind condamnat la 2 ani, 10 luni și 20 de zile de închisoare cu suspendare.

Motivul medical, momentul dispariției?

Mihăescu sr. a stat în arest preventiv începând cu ianuarie 2019 până în martie 2020, când instanța a aprobat să i se aplice măsura arestului la domiciliu.

Tot în martie, Tribunalul Bistrița-Năsăud a pronunțat prima sentință, care a fost atacată la Curtea de Apel Cluj, atât de Mihăescu sr., cât și de procurorii DIICOT BN.

O lună mai târziu, pe 6 aprilie 2020, bărbatul a cerut instanței permisiunea de a părăsi domiciliul pentru a-și efectua niște analize medicale, și se pare că acesta este momentul în care Mihăescu s-a volatilizat de sub nasul polițiștilor.

Pe 22 mai 2020, Curtea de apel Cluj respinge apelul lui Mihăescu ca fiind nefondat, iar pe cel al DIICOT ca fiind tardiv, ceea ce înseamnă că procurorii antimafia bistrițeni au dormit în papucii statului și nu au depus la timp acțiunea în instanță, ei pierzând și obținerea unei condamnări mai mari pe care probabil judecătorii clujeni ar fi aprobat-o, dar și satisfacția că, oricum, l-au trimis pe Mihăescu după gratii.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.