Un tânăr din Feldru s-a ales cu dosar penal, după ce miercuri după-amiază a urcat la volan deși a consumat droguri. În urma percheziției corporale, oamenii legii au descoperit asupra tânărului și patru cartușe de armă letală, precum și două tuburi cu droguri.

În cadrul acțiunilor preventive și de monitorizare a traficului rutier derulate miercuri, polițiștii rutieri din Năsăud au oprit în trafic pentru control un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani din Fedru.

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, conducătorul auto a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv în cazul substanței metamfetamină și a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice, în vederea determinării cu exactitate a substanței consumate.

La controlul autoturismului, polițiștii au descoperit obiecte cu urme de substanțe susceptibile a avea efect psihoactiv. Totodată, în buzunarul unei haine ce se afla în autoturism și care ar aparține unui alt tânăr, de 19 ani, din Feldru, au mai fost descoperite 4 cartușe pentru armă letală, de tir-sportiv și 2 tuburi ce conțineau substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive. Toate obiectele descoperite au fost ridicate de polițiști, în vederea continuării cercetărilor.

La fața locului au fost solicitați în sprijin polițiști din cadrul Serviciului Rutier, ai Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și luptători de la Acțiuni Speciale.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa unor substanțe psihoactive și nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.