Magazinele on-line din Uniunea Europeana vor fi obligate sa trateze la fel clientii din tari diferite ale UE, inclusiv in ceea ce priveste preturile practicate, in comertul on-line transfrontalier, potrivit unei propuneri de regulament european privind interzicerea geo-blockingului, care a trecut, marti, de Comisia pentru piata interna si protectia consumatorului a Parlamentului European.
Propunerea de regulament, avansata anul trecut de Comisia Europeana, a facut astfel un pas important in drumul catre adoptare, urmand sa intre in procedura de trialogue – negociere intre Comisia Europeana, Parlamentul European si Consiliul Uniunii Europene. Daca va fi adoptat, noul regulament se va aplica direct in toate statele membre UE, fara sa necesite transpunerea in legislatia nationala prin noi legi interne.
In forma iesita din comisia europarlamentara, proiectul de regulament privind interzicerea geo-blocarii prevede ca clientii din alta tara UE decat cea a comerciantului treuie sa aiba acces la aceleasi preturi si conditii de plata sau vanzare ca si consumatorii locali, atunci cand vor sa cumpere sau sa primeasca urmatoarele categorii de bunuri sau servicii:
- Mărfurile (de exemplu, aparatele de uz casnic, îmbrăcămintea) chiar și atunci când comerciantul nu le livrează în statul membru de reședință al consumatorului, dacă există opțiunea de a colecta mărfurile într-o altă țară din UE pe care consumatorul și comerciantul le agreeaza (propunerea nu introduce o obligație de a livra în întreaga UE).
- Serviciile furnizate electronic (altele decât cele protejate de drepturile de autor), cum ar fi serviciile cloud, firewall, depozitarea de date sau găzduirea site-urilor.
- E-book-uri, e-music, jocuri electronice sau software, în cazul în care comerciantul are dreptul sau o licență de utilizare a unui astfel de conținut pentru țările în cauză.
- Servicii care sunt furnizate într-un loc fizic, diferit de locul de reședință al consumatorului (de ex. hoteluri, evenimente sportive, închiriere de mașini, bilete de intrare la festivaluri de muzică sau parcuri de agrement).
Proiectul de regulament vrea sa impiedice comercianții și marketplace-urile online să blocheze sau să limiteze accesul la site-urile și aplicațiile lor in functie de cetățenia consumatorului, a locului de reședință sau a locului in care acesta sta temporar.
Utilizarea redirecționării automate către un alt site fără consimțământul prealabil al consumatorului ar fi interzisă, cu excepția cazului în care acest lucru este necesar pentru a asigura respectarea unei cerințe legale la nivelul UE sau la nivel național.
Un exemplu de exceptie ar fi atunci cand se rfera la minori. Orice folosire a unei asfel de redirectionari trebuie să fie „clar și explicit” justificata, au mai decis europarlamenarii din comisia de resort.
In schimb, interdictia de geo-blocking nu se va aplica in cazul filmelor și al meciurilor de fotbal. Geo-blocarea va fi in continuare permisa in sectoare ca serviciile audiovizuale (inclusiv transmisiile de evenimente sportive furnizate pe baza licențelor teritoriale exclusive) sau serviciile financiare, de transport, de comunicații electronice sau de asistență medicală.
Cu toate acestea, Comisia Europeana trebuie să evalueze în termen de trei ani de la intrarea în vigoare a viitorului regulament dacă aceste sectorare exceptate ar trebui sa fie si ele introduse in legislatia de interzicere a geo-blockingului – au mai cerut europarlamentarii.
Potrivit propunerii de regulament plcate de la Comisia Europeana, statele membre vr fi lasate să desemneze unul sau mai multe organisme responsabile pentru luarea de măsuri eficace în vederea monitorizării și a asigurării conformității cu dispozițiile viitorului regulament de interzicere a geo-blocarii in comertul on-line transfrontalier.
De asemenea, statele membre vor trebui să se asigure că vor putea impune sancțiuni eficace, proporționale și cu efect de descurajare împotriva comercianților în cazul încălcării viitorului regulament.
Comisia Europeana a propus acest proiect de regulament, in urma unui studiu derulat anul trecut in comertul electronic.
Acesta a aratat ca 38% dintre comercianții cu amănuntul care vând bunuri de consum și 68% dintre furnizorii de conținut digital au recunoscut că blochează accesul consumatorilor din alte state membre ale UE, in anumite conditii.
Comisia Europeana vrea astfel sa combata cazuri cand magazine on-line, hoteluri sau parcuri de distractii din alte tari ale UE iau in calcul cand in Romania, de exemplu, sunt anumite sarbatori sau vacante specifice tarii, pentru a redirectiona accesul consumatorilor din Romania catre site-uri proprii cu preturi mai mari sau catre oferte create special pentru ei, in functie de cererea din aceasta tara.
„Obiectivul general al prezentei propuneri este de a le oferi clienților condiții mai favorabile de acces la bunuri și servicii pe piața internă prin prevenirea discriminării directe și indirecte de către comercianți, care aplică o segmentare artificială a pieței în funcție de domiciliul clientului. Clienții se confruntă cu astfel de diferențe de tratament atunci când fac cumpărături online, dar și cu ocazia deplasărilor efectuate în alte state membre pentru a achiziționa bunuri sau servicii” – si-a justificat Comisia Europeana proiectul de regulament.
Ce mai spunea executivul Uniunii Europene ca vrea sa faca prin propunerea sa de reguament:
- „Prezenta propunere interzice blocarea accesului la site-uri internet și la alte interfețe online, precum și redirecționarea clienților de la o versiune națională la alta.
- În plus, interzice discriminarea clienților în patru cazuri specifice de vânzări de bunuri și servicii și nu permite eludarea acestei interdicții privind discriminarea în contractele de vânzare pasivă. Atât consumatorii, cât și întreprinderile, în calitate de utilizatori finali de bunuri sau servicii, au de suferit de pe urma unor astfel de practici și ar trebui, așadar, să beneficieze de pe urma normelor stabilite în prezenta propunere.
- Cu toate acestea, tranzacțiile în cadrul cărora o întreprindere achiziționează bunuri sau servicii spre a le revinde ar trebui să fie excluse, pentru a le permite comercianților să își creeze rețele de distribuție în conformitate cu dreptul european al concurenței.
- Prezenta propunere nu abordează stabilirea prețurilor ca atare, oferindu-le, astfel, comercianților libertatea de a-și stabili prețurile în mod nediscriminatoriu.
- Nu este abordată nici stabilirea dinamică a prețurilor, prin care comercianții își adaptează ofertele de-a lungul timpului în funcție de o serie de factori care nu sunt legați de domiciliul clienților” relatează Hotnews.