La Paris, 195 de țări au convenit asupra unor noi ținte obligatorii în domeniul schimbărilor climatice printr-un tratat care stabilește limitarea încălzirii globale la cel mult 2°C peste nivelul pre-industrial. Deși angajamentele statelor participante nu sunt suficiente pentru atingerea unui nivel mai ambițios, acestea vor depune toate eforturile pentru a limita creșterea temperaturii la cel mult 1,5°C, ceea ce ar diminua semnificativ riscurile și consecințele schimbărilor climatice.
„Astăzi, lumea este unită în lupta împotriva schimbărilor climatice și primește o rază de speranță, o ultimă șansă să predea generațiilor viitoare o planetă mai sănătoasă, societăți mai echitabile și economii mai prospere. Acest acord solid va conduce lumea spre tranziția către energie curată la nivel mondial. Această înțelegere este, de asemenea, un succes pentru Uniunea Europeană. Am fost mult timp lideri mondiali în combaterea schimbărilor climatice și acordul de la Paris reflectă acum ambiția noastră. Doresc să-i mulțumesc negociatorul-șef al UE, comisarul Miguel Arias Cañete, și echipei sale pentru munca lor susținută, pentru că au făcut acest acord realizabil și pentru păstrarea Uniunii Europene ca jucător central pe parcursul negocierilor. Sunt mândru de voi toți”, a declarat Președintele Comisiei, Jean-Claude Juncker, potrivit europa.eu.
Acordul de la Paris transmite un semnal clar investitorilor, mediului de afaceri și factorilor de decizie că tranziția către producerea de energie din surse regenerabile și renunțarea la combustibilii fosili sunt politici pe termen lung.
[…] Tratat pentru mediu, la Paris apare prima dată în Stiri Bistrita – Ziare Bistrita – Gazeta de Bistrita -Stiri […]
Important ar fi daca trimisul nostru special ,primarul O.Cretu a invatat ceva de la acest mare SUMMIT. Sa vedem daca tot asa de bine va manui DRUJBA si va desfinta spatiile verzi din oras.