În perioada sezonului de iarnă (ianuarie-martie), pentru terenurile de sport cu gazon sintetic şi iluminat nocturn amenajate în incinta unităţilor de învăţământ preuniversitar din Bistriţa, Consiliul Local va aproba reducerea chiriilor cu 50%.
Astfel, administratorii terenurilor vor permite accesul gratuit al elevilor, în intervalul orar 14.00 – 16.00, în grupuri organizate, în baza unei programări anterioare.
„Societăţile înregistrează debite restante pentru cel puţin 1-2 luni, urmând probabil ca în lunile de iarnă sumele restante să crească. Astfel, prin menţinerea terenurilor de sport din incinta unităţilor de învăţământ, în baza unor contracte de închiriere, asigurăm în permanenţă pentru elevi desfăşurarea activităţilor sportive pe un teren bine întreţinut, administratorul având interesul de a-l întreţine în condiţii foarte bune, pentru a realiza după orele din programa şcolară şi venituri, fără ca municipalitatea să participe cu sume de la bugetul local. În fapt pentru administraţia locală este importantă în momentul de faţă susţinerea activităţii sportive şi recreative prin menţinerea şi îmbunătăţirea condiţiilor de desfăşurare a orelor de educaţie fizică a elevilor, amenajarea de locuri de agrement pentru cetăţenii, precum şi obţinerea de venituri la bugetul local, astfel că neîntreţinerea funcţionalităţii acestor terenuri ar duce la o reducere semnificativă a acestor activităţi, cu repercursiuni asupra tinerilor dornici de mişcare şi recreere”, informează municipalitatea.
În momentul de față există un număr de 5 contracte de închiriere încheiate cu agenţi economici pentru terenurile de sport situate în incinta unităților de învățământ preuniversitar:
SC Arcos Hybs SRL – Colegiul Tehnic ”Grigore Moisil”
SC Sabina Construct SRL – Școala Gimnazială nr. 1
SC Sabina Construct SRL – Liceul cu Program Sportiv
SC Sports Arena SRL – Liceul de Muzică ”Tudor Jarda”
SC Shamrock SRL – Școala Gimnazială nr. 4.
Dintre aceștia, patru au depus solicitări de reducere a chiriei pentru perioada sezonului de iarnă.
De asemenea, Shamrock SRL, are debite restante în evidențele Direcției Patrimoniu și ale Școlii Gimnaziale nr. 4 Bistrița, de aceea a fost înaintat dosar în instanță în vederea rezilierii contractului si recuperării debitelor restante.