Ministerul Transporturilor a prezentat marți ultima variantă a MasterPlanului rutier, document care va sta la baza investițiilor în acest sector, potrivit hotnews.
Conform acestuia, drumul Dej-Bistrița va fi unul expres, nu regiotrans.

Investiția estimată în sectorul rutier se ridică la 26,48 miliarde euro, din care peste jumătate doar pentru autostrăzi.

 

Conform MasterPlanului, noi autostrăzi vor fi:

Sibiu – Piteşti va deveni autostradă, dupa ce în varianta anterioară era prevăzut drept drum expres.
Târgu Mureş – Târgu Neamţ va fi construit ca autostradă fazată (adică în prima fază drum expres, îmbunătăţit ulterior la statutul de autostradă), în loc de drum expres

Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni va fi construit ca autostradă cu 2 benzi pe sens, în loc de drum expres
Bacău – Paşcani va fi autostradă cu 2 benzi pe sens, în loc de drum expres

Și o centură în regim de autostradă pentru Bucureşti care să lege toate arterele rutiere rapide ce ajung în Capitală.

 

Noile drumuri expres:

Dej – Beclean – Bistriţa va fi drum expres, în loc de drum regiotrans
Bucureşti – Alexandria va fi drum expres, în loc de drum regiotrans
Alexandria – Craiova va fi drum expres fazat, în loc de drum regiotrans.

Porțiunea de drum expres Dej – Bistrița va avea o lungime de 56 de kilometri, iar costurile estimate pentru realizarea acestuia ajung la 206,3 milioane de euro.

Această porțiune face parte din drumul expres Turda – Halmeu (inclusiv sectoarele: Dej – Bistrița, DX4 – Petea și DX4 – Baia Mare) ce va avea o lungime de 381 de kilometri iar costul estimat de realizare este de 1.908 milioane de euro

Au fost propuși 1.301 km de autostrăzi, cu 645 km mai mult decât în varianta inițială a MaterPlanului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.