Populaţia şi micii consumatori industriali vor plăti cu circa 1% mai mult la factura de curent, 75 de milioane de euro pe an, timp de 10 ani a ajuta marea industrie.
Membrii Asociaţiei Marilor Consumatori Industriali de Energie salută decizia Guvernului României de implementare a măsurilor de reducere a impactului schemei de sprijin pentru energia regenerabilă şi susţine cu tărie ca această masură nu trebuie să afecteze restul consumatorilor din Romania.
„Adoptarea unui set de măsuri comune cu cele din cadrul Uniunii Europene are rolul de a permite companiilor industriale să aibă un tratament similar cu cel al competitorilor din UE, fără a afecta restul consumatorilor din România. Această măsură, luată în conformitate cu prevederile Comisiei Europene, nu este o subvenţie acordată industriei din ţara noastră, ci este, în realitate, o diminuare a subvenţiei primite de producătorii de energie regenerabilă. Conform principiilor europene, consumatorilor industriali li se permite să îşi menţină, astfel, activitatea, evitându-se delocalizarea şi eliminându-se supracompensarea energiei verzi. Astfel, conform Ghidului adoptat de CE, ţările care şi-au îndeplitit sau sunt aproape de a-şi îndeplini ţinta de energie regenerabilă în total producţie de energie, printre care se află şi România, nu vor trebui să redistribuie certificatele verzi de care va fi scutită industria. Ghidul precizează că doar ţările care nu şi-au îndeplinit aceste ţinte vor fi nevoite să facă redistribuirea către alţi consumatori”, potrivit economic.net.
„În proiectul de act normativ se specifică că plata certificatelor verzi de care sunt exceptaţi marii consumatori industriali se va transfera către restul de consumatori din România. Mai trebuie şi avizul Comisiei Europene pentru ca legea să producă efecte”, explică Niculae Havrileţ, preşedintele ANRE.
Un semnal pozitiv pentru mediul de afaceri este introducerea scutirii de impozit pentru profitul reinvestit, dar impozitul pe construcţiile speciale riscă să diminueze din efectele benefice ale acestei măsuri.
Actul normativ a fost iniţiat de Ministerul Economiei şi susţinut de ministrul Constantin Niţă şi premierul Victor Ponta, acesta din urmă a prezentat actul normativ cu subvenţionarea marilor consumatori ca pe o măsură foarte bună.
Schema de sprijin are valabilitate de 10 ani şi se va aplica de la 1 august 2014, după aprobarea Notificării acesteia de către Comisia Europeană.