Şapte luni au trecut de la buimăceala referendumului cu Varianta, şi deşi lucrurile s-au mai cernut olecuţă, tot o babilonie găsim în siajul acestei Variante care se conturează tot mai apoplectic, marca unui teribilism Shakespearian care n-ar trebui să ne surprindă, după cum nu ne-ar surprinde nicimăcar o declaraţie Creţiană de gen: “Un municipiu pentru un catâr”. Nimic nu ne mai poate zdrăngăni existenţa acum, decât poate apariţia unui catâr real pe scena absurdului, fiindcă, ce-i drept, încăpăţânarea în a ne purta spre Apa Sâmbetei nu-i egalată nici măcar de o ciurdă de catâri mânaţi de un Hamlet de-al nostru… care, bine-ar fi să dispară ca un tătic de-al lor, în ceaţă… dar nu… Şi-acum ce-om face?, om păşi cu “mândri că suntem români” în UE?, că doar la teatru excelăm şi noi românii, chiar bine de tot, mai ales la cel al absurdului. … şi-n timp cel aşteptăm pe Godot să ne tocmească problemele cu centura, ne-am trezit cu absurdu-n poală: “Să fie sau să nu fie?” Macazul ecuaţiei a devenit întrebare, deviza Variantei, problemă monumentală care se cere elucidată, pentru că acest absolutism Creţian cuplat cu faptul că, de, mai sunt printre noi şi cetăţeni care mai şi cugetă şi au simţ de răspundere civică, fac ca tot teatrul iscat pe scena încăpăţănării absurde să arate de-a-dreptu-a-balamuc, dar, să sperăm, nu un tarat iremediabil.
Din această cacofonie turmentată trebuie să sortăm actele şi să pricepem mai bine cum stau lucrurile.
Dacă ne concentrăm asupra necesităţii unei adevărate „centuri de ocolire”, cu siguranţă că toţi cetăţenii Bistriţei ar spune „da, să se facă”, mai cu seamă că fondurile europene sunt alocate pentru un asemenea proiect. Dar centura de ocolire, după cum o judecă primarul Creţu, numai de ocolit oraşul nu o face, ba mai rău, s-a transformat în aiureală de tip „Variantă” care a luat-o drept pe arătură, adică prin iubitul Codrişor, ceea ce a stârnit tămbălău mare; o adevărată zăpăcenie care a ajuns să sfârtece opinia publică, ceea ce nu face cinste urbei noastre.
Referendumul, după cum bine ştim, a fost înjghebat pripit şi înceţoşat de perdeaua de fum a pietonalului; a atras la vot mai puţin de 14% din votanţi, din care 40% au votat un bine educat NU; însă restul, probabil înclinaţi să creadă în făcături şi miracole, şi în totală necunoştinţă de cauză, n-au înţeles spiritul şi litera în cadrul cărora centura de ocolire se poate realiza, şi au votat ca atare. Biată democraţie!
Suma de 170 milioane de euro alocată centurii de ocolire are originea într-un act constitutiv extrem de important prin care fondurile europene sunt canalizate spre Bistriţa, document numit Strategia de dezvoltare a municipiului Bistriţa 2010-2030. Suma totală alocată pe această perioadă este de 800 milioane de euro, din care sumă până acum s-au restaurat catedrala evanghelică, parcul, dar şi multe alte proiecte. Ţineţi cont că 20% din totalul acestor 800 milioane de euro a fost alocată centurii de ocolire. Limbajul acestui contract dintre Bistriţa şi Comisia Europeană – care ne dă banii – nu poate fi mai clară şi mai la obiect! Cei 170 milioane de euro sunt alocaţi pentru „Realizarea şoselei ocolitoare de centură”, limbaj care ne poartă înapoi la dilema To Be or Not To Be.
Europa ne cere To Be, adică „realizarea şoselei ocolitoare de centură”. Primarul ne spune Not To Be şi bate tam-tamul cu „Varianta”. Care variantă, fie vorba-ntre noi, a fost introdusă cu hotărâre dumnezeiască, şi, potrivit istoriei – care n-a uitat să înregistreze marile pronunţări ale primarului – arată cum primarul Creţu şi-a adjudecat voinţa a nu mai puţin de 70.000 cetăţeni, în numele cărora dânsul vorbea, spunea dânsul la acea cotitură istorică, şi împotriva unui cârd de 300 „scandalagii”, nelegiuiţi care i se împotriveau, şi care pesemne erau purtaţi de interese meschine, sau cine ştie, naive, cum ar fi salvarea pădurii Codrişor, ce chestie?… adică fraieri şi ecologişti care nu înţelegeau forţa creaţiei dânsului, iubita Variantă. Căci doar dacă iubeşti orbeşte ceva poţi să devi zelos, ba chiar fanatic, nu doar absurd. Celor mai puţin adepţi în credinţa dânsului, o Variantă de pistă cu două benzi, cocoţată pe Codrişorul care se surpă, nu numai că n-are nimic de-a face cu dezideratul „Realizarea şoselei ocolitoare de centură” care, cu patru benzi şi trecând pe undeva prin salba de sate de la Sărăţel-Jelna-Dorolea, ar fi ajutat şi la îndeplinirea celuilalt mare deziderat pe care Strategia 2010-2030 ni-l impune, adică: „Construcţia unei autostrăzi/drum expres care să lege Moldova de Transilvania”.
Ceea ce ne duce la o şi mai mare absurditate, cea a guvernanţilor aflaţi în afara temei de guvernare. După ce am citit cele peste patru sute de pagini ale Strategiei 2010-2030, şi prezent la adunarea consiliului când s-a votat PUG-ul, am aflat, deloc absurd la români, că nici unul dintre consilierii municipali nu citiseră Strategia. Aha, acolo se încurcau borcanele, şi, în gravă consecinţă, cârmuitorii au votat PUG-ul, dar nu înainte ca subsemnatul să le atragă atenţia: “scoateţi-vă capul din butea PUG-ului”, care spuse i-a surprins, ba unii au şi zâmbit. Sancta Simplicitas!
Acum ne trezim cu spusele domnului Ştefan Mureşan de la Agenţia de Protecţie a Mediului: “Bistriţa blochează, practic, şi celelalte variante ocolitoare din Gheorgheni şi Miercurea Ciuc. Bistriţa a frânat proiectul în ansamblul lui.” Ceea ce va face, în ultimă instanţă, ce, vă miraţi? – ca PUG-ul să fie anulat! Ăsta da teatru al absurdului. Nu doar Bistriţa a căzut în Absurdistan, dar i-am procopsit şi pe secui cu nasoala. Că la alegeri, turmentaţi cum suntem, habar n-avem cu cine votăm, sau, în cazul Variantei, cum să ieşim din încurcătură cu cămaşa curată, cât despre chestia cu“realizarea”, ce să mai vorbim?, curat haram!
Cea mai practică soluţie este de a invita un expert/arbitru de la Comisia Europeană – de unde vin cele 170 milioane de euro – care să clarifice cadrul legal şi regulamentele care se aplică la centura ocolitoare. “Realizarea şoselei ocolitoare de ocolire” – dezideratul major al Strategiei 2010-2030 – nu poate fi înlocuită cu o pistă cu două benzi care încalcă legea, măcelăreşte Codrişorul, sporeşte poluarea fonică, deci încurcă borcanele strategice şi creează diviziune şi certuri inutile care într-adevăr hazardează dezvoltarea Bistriţei pe termen lung.
“Varianta” lui Creţu adevereşte proverbul american: “Îi poţi prosti pe unii oameni câtva timp, dar nu pe toţi oamenii tot timpul!” Între timp, teatrul absurdului local se desfăşoară… lent şi în multe acte. Ăsta da balamuc!
Nicholas Kazan
