Bursele internationale au fost "zguduite" pentru a treia zi consecutiv de temerile potrivit carora Italia se confrunta cu probleme. Bursele europene au deschis marti in scadere, cu deprecieri importante ale actiunilor din sectorul bancar, in special in Grecia si Italia, din cauza temerilor ca actuala criza a datoriilor de stat ar putea cuprinde si alte tari de la periferia zonei euro, scrie Reuters, citat de protv.ro.

Indicele european de referinta FTSEurofirst 300 a coborat cu 1,6% in primele minute de tranzactionare, dupa ce a inchis luni in retragere cu 1,5%. Indicele STOXX Europe 600 al actiunilor bancare a coborat cu 3% in debutul zilei.

Indicele bancar de la Atena s-a depreciat totodata cu 6,4%, iar actiunile grupurilor italiene UniCredit si Intesa Sanpaolo au coborat cu 7%, respectiv 5,6%. Titlurile BNP Paribas, Deutsche Bank, Lloyds, UBS si Credit Agricole au pierdut peste 4% fiecare pana la ora 7:20 GMT.

In plus, pretul petrolului Brent a scazut cu doi dolari.

Cum se resimte "unda" la Bucuresti

Bursa de la Bucuresti a fost si ea contaminata marginal de scaderi, indicele BET pierzand peste 1%, in timp ce BET-FI scadea cu 1,4%, la ora 11:20. Spre deosebire de pietele europene, insa, actiunile bancilor aveau scaderi relativ mici, de 0,2% pe BRD si 1,4% pe Banca Transilvania (TLV), scrie Ziarul Financiar.

In schimb, actiunile OMV Petrom (SNP) scadeau cu aproape 3%, pana la 0,385 lei. Titlurile SNP au pierdut si ieri 0,4%.

 

Agentia de Investigatii Media

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.