Spitalul Judeţean beneficiază de o finanţare de 3,6 milioane de lei din fonduri nerambursabile pentru clădirea de pe 1 Decembrie.
Din aceşti bani se vor executa lucrări de termoizolare iar instalaţiile termice vor fi complet refăcute. De menţionat că Spitalul Judeţean a executat o parte din aceste lucrări din diverse sponsorizări.

Specialist în modernizări,managerul Spitalului Judeţean Bistriţa, dr. Mircea Gelu Buta, extinde secţia de Oncologie de pe strada Alba Iulia. Alţi bani, altă distracţie, lucrările fiind estimate la 2,7 milioane de lei. În umbra măreţelor proiecte stă modernizarea de 1,5 miliarde lei vechi a imobilului de pe strada Gării unde s-au înlocuit câteva termopane şi s-au modernizat băile. Cireaşa de pe tortul modernizării Secţiei de psihiatrie este un paratrăznet care a costat un miliard de lei vechi.

Directorul Buta, specialist în modernizări

Modernizarea Spitalului Judeţean este o lucrare finanţată din Fondul Elveţian de Contrapartidă, în temeiul acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Confederaţiei Elveţiene privind acordarea asistenţei financiare, din care se finanţează lucrările de execuţie şi procurarea de instalaţii şi echipamente specifice reabilitării termice a cladirii. Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud contribuie cu 10 la sută la această investiţie.
Licitaţia va avea loc în 18 iulie la sediul Companiei Naţionale de Investiţii, iar firma care va câştiga licitaţia este obligată să finalizeze modernizarea Spitalului Judeţean Bistriţa în 12 luni.
Clădirea Spitalului Judeţean a fost reabilitată parţial din diverse sponsorizări. Tâmplăria şi uşile interioare au fost înlocuite şi s-au executat lucrări de modernizare parţială a instalaţiilor termice. În mod normal, aceste lucrări ar trebui scoase din caietul de sarcini, iar banii să nu se aloce pentru ceva care s-a executat deja.
Documentaţia tehnică a acestei lucrări a fost întocmită de Birou Asociat de Arhitectură Luca & Michiu, firma ce aparţine soţiilor vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Luca Iancu, şi a arhitectului şef al judeţului, Victor Michiu. Firma a câştigat o serie de alte lucrări finanţate din bani publici şi a stârnit reacţia opoziţiei din Consiliul Judeţean. PSD şi PNL au solicitat întocmirea unei comisii care să verifice modul în care s-au atribuit unele contracte către firmele de casă ale PDL.

Psihiatria salvează România sau cum se toacă 15 miliarde pe termopane

Cele două pavilioane ale Secţiei de Sănătate Mintală au costat 15 miliarde de lei vechi, după cum susţine dr. Gelu Buta, coordonatorul direct al lucrărilor de modernizare.
Lucrările de modernizare a Secţiei de Psihiatrie din cadrul Spitalului Judeţean BN sunt supraevaluate. 15 miliarde s-au alocat acestei investiţii, în condiţiile în care infrastructura era existentă. Din aceşti bani s-au schimbat termopanele, s-au modernizat băile, s-a montat gresie şi faianţă, iar instalaţia de încălzire a fost înlocuită. Totodată, au fost modernizate saloanele, s-au creat circuite noi, bucătăria, geamurile şi grupurile sanitare au fost înlocuite.
Modernizarea a început în urmă cu patru ani şi s-a realizat pe etape. Deşi şeful secţiei de Psihiatrie, dr. Dan Ilieş, a propus mansardarea clădirii şi realizarea unor birouri, acest lucru nu s-a întâmplat. În plus de asta, clădirea nu a fost termoizolată, iar lucrările la reţeaua de canalizare au avut costuri exorbitante. Rotary-enii s-au implicat în modernizarea Secţiei de Psihiatrie a Spitalului Judeţean şi au demarat un proiect de amenajare a spaţiului social, în valoare de 7.000 de dolari.
Una peste alta, clădirea în care s-au băgat 15 miliarde de lei vechi va fi inaugurată în maxim două săptămâni.
„Banii au venit pe două direcţii, o parte de la Consiliul Judeţean şi o parte de la Ministerul Sănătăţii şi cred că în maxim două săptămâni o să inaugurăm Secţia de Psihiatrie modernizată integral”, susţine dr. Gelu Buta, directorul Spitalului Judeţean Bistriţa.

Spitalul de pe Alba Iulia intră în modernizare

Managerul Mircea Gelu Buta pregăteşte încă o lucrare şi modernizează secţia de Oncologie a Spitalului Judeţean din strada Alba Iulia. Conform caietului de sarcini, extinderea clădirii va fi gata în termen de maxim 24 luni de la semnarea contractului de achiziţie. Modernizarea Oncologiei este estimată la două milioane de lei, iar licitaţia va avea loc în 28 iulie la sediul Spitalului Judeţean. Probabil şi această lucrare este tranşată demult în favoarea unui constructor „cu experienţă” în afaceri cu Spitalul Judeţean.  

Mansardarea Spitalului Judeţean, o idee năstruşnică marca Buta

Buta pregăteşte o nouă investiţie şi vrea să ridice încă două etaje ale Spitalului Judeţean Bistriţa. Cu o relaţie specială printre democrat-liberali, Buta a câştigat încă un mandat la şefia Spitalului..
Mansardarea spitalului este estimata la o sută de miliarde de lei vechi, iar Buta crede că va avea sprijinul autorităţilor judeţene în acest demers îndrăzneţ.
Managerul Spitalului Judeţean, dr. Mircea Gelu Buta, vrea să mute secţiile Spitalului Judeţean, situate pe strada Independenţei. Pentru ingenioasa mutare, directorul spitalului are nevoie de 100 de miliarde de lei vechi, bani alocaţi exclusiv din fondurile Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud. Practic, aripa în care momentan funcţionează Chirurgia şi Ortopedia va fi completată cu secţiile ORL şi Oftalmologie.
Directorul Spitalului ar vrea şi o implicare din partea Primăriei Bistriţa, pentru că de serviciile spitalului beneficiază şi municipiul.

Rotary-enii lui Buta, abonaţi la lucrările de modernizare

De mai bine de 15 ani la şefia Spitalului Judeţean, dr. Mircea Gelu Buta este specialist în modernizări ale secţiilor spitaliceşti de pe raza judeţului. Licitaţiile organizate sunt câştigate de SC Indcon, firmă care derulează o serie de lucrări finanţate din bani publici. Buta şi „baronul” Gavril Chiş sunt colegi de breaslă la Rotary Club, o asociaţie non-profit a elitelor locale. O serie de contracte derulate de Spitalul Judeţean sunt împărţite frăţeşte între patronii şi colaboratorii clubului de binefacere, care deţin firme de construcţii, instalaţii sau consultanţă financiară.

Cosmin Botezat

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.