Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) va încheia contracte de finanţare pentru alte 455 de proiecte de investiţii din cadrul Măsurii 312 – Încurajarea înfiinţării de microîntreprinderi a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală.
Potrivit unui comunicat al APDRP remis redactiei Gazeta de Bistriţa, în cadrul sesiunii din 16 noiembrie – 11 decembrie 2009, la Oficiile Judeţene ale APDRP au fost depuse 1.137 de proiecte conforme cu valoarea de aproximativ 690 milioane de lei, dintre care au fost selectate cele 455 de proiecte care urmează a fi contractate.
Alocarea financiară disponibilă în sesiunea de licitaţie noiembrie – decembrie 2009 a fost de peste 206 milioane de lei.
Una dintre cele mai mari valori ale unui proiect selectat pentru finanţare prin PNDR este de 597 de mii de lei (echivalentul aproximativ al 139 de mii de euro). Proiectul respectiv propune investiţii în mediul rural prin achiziţia de utilaje agricole de înaltă tehnologie pentru înfiinţare unui service auto. De asemenea, a fost selectat pentru finanţare şi un proiect a cărui valoare este de aproximativ 212 mii lei (echivalentul a 49 mii de euro) prin care se propune achiziţia de utilaje pentru activităţi auxiliare de producţie vegetală.
Potrivit comunicatului de presa remis redactiei, finanţarea nerambursabilă în cadrul acestei Măsuri poate ajunge până la 70% din valoarea totală eligibilă a investiţiei, dar nu va putea depăşi 200.000 de euro. Fondurile europene nerambursabile acordate prin Măsura 312 pot sprijini peste 200 de activităţi eligibile, care vor fi dezvoltate numai în mediul rural.
Beneficiarii selectaţi pentru finanţare vor fi notificaţi de către personalul APDRP în vederea semnării contractului la sediile Centrelor Regionale de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit.
Liana Mureşan