Detașamentul de pompieri Bistrița a intervenit, vineri dimineața, cu două echipaje de pompieri și un echipaj de paramedici în municipiul Bistrița, pe strada Dornei, unde o persoană în vârstă nu a răspuns de azi dimineață niciunui apel.

Potrivit ISU Bistrița-Năsăud, echipajele de intervenție au identificat un puternic miros de gaz când au ajuns la locul solicitării, fapt confirmat și de măsurătorile cu aparatura specifică.

„În apartamentul în care concentrația avea valorile cele mai ridicate a fost găsită o femeie în vârstă de aproximativ 80 de ani, fără semne vitale, cel mai probabil, intoxicată cu monoxid de carbon.

Din celelalte 4 apartamente ale imobilului a fost evacuate de către pompieri 6 persoane în condiții de siguranță.

Alimentarea cu gaz metan a fost oprită de către echipele distribuitorului de gaz metan, iar după ventilarea încăperilor și îndepărtarea pericolului, persoanele s-au putut întoarce în locuințe.

Apartamentul unde a fost găsită femeia era încălzit cu ajutorul unei sobe de teracotă prevăzută cu arzător alimentat cu gaz metan”, a transmis ISU Bistrița-Năsăud.

Măsuri de prevenire a intoxicaţiilor cu monoxid de carbon

Reamintim măsurile privind prevenirea intoxicaţiilor cu monoxid de carbon:

  • Încăperile trebuie aerisite frecvent;
  • Sistemele de încălzire trebuie să fie corect instalate, întreţinute şi verificate periodic, de către persoane autorizate în acest sens;
  • Coşurile, burlanele, ţevile de evacuare a fumului şi gazelor arse trebuie să fie verificate, curăţate şi reparate (dacă este cazul) periodic, de către o persoană specializată, pentru a vă asigura că au tiraj corespunzător;
  • Nu folosiţi soba decât cu uşiţa închisă;
  • Nu adormiţi niciodată înainte de a vă asigura că focul din sobă este stins;
  • Totodată, se impune supravegherea aparatelor care funcţionează cu flacără deschisă (aragaz, cuptor sau generatoare portabile cu gaz). Pentru a vă proteja, recomandăm, de asemenea, instalarea unui detector de monoxid de carbon în locuinţă, sau chiar mai multe, respectând instrucţiunile producătorului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.