Sender a fost consultantul politic al lui Mircdea Geoană  încă din martie și că s-a întâlnit cu el pentru negocieri la finalul anului 2023, inclusiv în Bruxelles, în timp ce actualul candidat la prezidențiale era numărul doi în NATO.

Sender spune că a început să lucreze efectiv pentru campania lui Geoană pe 1 martie 2024, după negocierile care au durat câteva luni, majoritatea duse cu Ana Cătăuță, fosta consilieră a lui Geoană pe vremea când acesta era președinte al PSD.

Contractul inițial a fost semnat cu ONG-ul „România 2030”, susține Sender. „Făceam aproape totul pentru campania lui – strategie, politică, distribuție, publicitate, totul”, afirmă consultantul israelian. La acel moment s-au înțeles pentru o plată de 175.000 de euro pe lună, timp de cinci luni, deci un total de 875.000 de euro. Expertul israelian mai declară că ONG-ul i-a plătit la început 300.000 de euro, după care a mai primit o plată de 75.000 de euro

Ulterior, consultantul israelian susține că i s-a făcut cunoștință cu Sacha Dragic, care urma să îi vireze alte două tranșe de 200.000 de dolari fiecare.

„Mi-a făcut cunoștință cu el și apoi m-a sunat și mi-a spus: o să primești 200.000 de euro, și am făcut un contract cu el, și a virat 200.000 de euro, din câte îmi amintesc, pe 7 iunie”, susține Mordechai Sender, care spune că a doua tranșă de 200.000 de euro pe care trebuia să o primească în două săptămâni nu a mai venit.

Consultantul israelian spune că îi va da în judecată pentru cei 300.000 de euro pe care susține că îi mai are de primit de la campania lui Mircea Geoană: “Bineînțeles că îi voi da în judecată, voi merge până la capăt, astfel încât presa să vadă totul (…) pentru că nu este vorba de salariul viitor, este vorba de muncă și de ceea ce am plătit până la sfârșitul lunii iulie”, spune Sender.

Citește și:Aquabis reușește să extindă utilitățile la Colibița, jonglând printre arii protejate și împotrivirea unora

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.