O femeie din Bistrița a ajuns luni la spital, după ce a fost lovită de un autoturism în timp ce traversa strada. Accidentul s-a petrecut pe strada Rodnei în municipiu.
La locul accidentului au intervenit echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD, dar și polițiștii.
„Din primele informații, un autoturism condus de un bărbat de 35 de ani din Bistrița în timp ce efectua o manevră de întoarcere a accidentat o femeie de 53 de ani din municipiu, care s-ar fi angajată în traversarea părții carosabile. În urma evenimentului, femeia a fost transportată la spital pentru investigații de specialitate.
Cei doi participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.
Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Bistrița continuă cercetările în cadrul unui dosar penal.