Doi bărbați din Dumitra s-au ales cu dosar penal după ce și-au agresat un cumnat. Conflictul a izbucnit pe fondul unor neînțelegeri mai vechi și a consumului de alcool.
În seara de 21 aprilie, un bărbat în vârstă de 45 de ani, din Dumitra a sesizat faptul că a fost agresat fizic de cumnații lui, transmite IPJ Bistrița-Năsăud.
La fața locului, polițiștii au stabilit faptul că doi bărbați, de 40 și 47 de ani, din Dumitra, din cauza unor neînțelegeri și a consumului de alcool l-ar fi agresat fizic pe bărbatul de 45 de ani, în timp ce se aflau la domiciliul acestuia din urmă.
Cei doi agresori au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare de 2.000 lei fiecare, întrucât au încălcat restricțiile de circulație impuse.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe.