Direcţia Naţională Anticorupţie a explicat motivul pentru care procurorii nu au contestat achitarea lui Ludovic Orban.
Procurorii au răspuns pentru G4Media.ro.
Probe noi de vinovăție „nu se conturează a fi administrate”, spune DNA.
„În urma analizei hotărârilor pronunțate de instanțele de judecată, a probelor administrate, atât în faza de urmărire penală cât și în faza de judecată, procurorii din cadrul Secției Judiciare pot aprecia dacă o soluție de achitare ar putea fi reformată sau nu prin exercitarea căii extraordinare de atac.
În stabilirea acestei decizii s-a ținut cont de aprecierile formulate de instanța de fond şi de instanța de apel, precum şi de absența altor probe, toate acestea determinând incidența principiului ”in dubio pro reo”, astfel încât răsturnarea prezumției de vinovăție pe baza probelor deja administrate nu este posibilă, iar alte probe noi de vinovăție nu se conturează a putea fi administrate.”
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a fost achitat, pe 5 martie 2018, în dosarul in care DNA l-a acuzat de folosirea influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite. Motivarea a fost redactată pe 12 martie 2019 şi comunicată ulterior Direcţiei Anticorupţie.