Primăria municipiului Bistriţa organizează în data de 13 ianuarie 2016, ora 10.00 (proba scrisă), a concursurilor de recrutare pentru ocuparea funcţiilor publice pe durată nedeterminată.

Acestea sunt organizate pentru funcțiile de consilier clasa I grad asistent la Serviciul de Protecţie Civilă şi Voluntariat pentru Situaţii de Urgenţă, și referent clasa III grad superior la Serviciul Urmărire şi Încasare – Direcţia Economică.

Astfel, pentru consilier clasa I grad asistent la Serviciul de Protecţie Civilă şi Voluntariat pentru Situaţii de Urgenţă, cei interesați trebuie să fi absolvit studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, să deţină curs acreditat de cadru tehnic PSI și să aibă vechime în specialitatea studiilor minim 1 an.

Totodată, cei interesați de funcția referent clasa III grad superior la Serviciul Urmărire şi Încasare – Direcţia Economică, trebuie să fi absolvit de studii medii și să aibă vechime în specialitatea studiilor minim 9 ani.

„Condiţiile generale de participare sunt cele prevăzute la art. 54 din Legea nr. 188/1999* – Statutul funcţionarilor publici, republicată cu modificările şi completările ulterioare.
Concursurile constau în probă scrisă şi interviu.
Concursurile se vor desfăşura la sediul Primăriei municipiului Bistriţa – Piaţa Centrală nr. 6″, informează municipalitatea.

Dosarele de înscriere la concurs se depun la Primăria municipiului Bistriţa, Biroul Resurse Umane, Organizare, în termen de 20 zile de la data publicării anunţului de organizare a concursurilor, începând cu data de 14 decembrie 2015 şi până în data de 4 ianuarie 2016 inclusiv.

„Anunţurile şi bibliografiile pentru concursuri se afişează la sediul instituţiei şi pe site-ul www.primariabistrita.ro (Primăria – informaţii administrative – anunţuri posturi vacante) începând cu data de 14 decembrie 2015”, mai adaugă municipalitatea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.