Un număr de 177 de persoane din România deţineau anul trecut active nete de minimum 30 milioane de dolari, cu cinci mai multe decât în 2013, iar până în 2020 li se vor adăuga încă 120 români, potrivit unui studiu asupra averilor private globale realizat de compania Knight Frank, relatează Mediafax.

Totodată, în România au fost identificate 48 de persoane cu averi de peste 100 de milioane de dolari, faţă de 47 în anul anterior, şi doi miliardari. Pentru următorii zece ani, autorii studiului estimează că numărul celor cu averi de peste 100 de milioane de dolari va creşte cu 32 şi că vor fi cu trei miliardari.

În Europa, numărul persoanelor cu active de minim 30 milioane de dolari a crescut cu 1.834 în ultimul an (de la 58.731 la 60.565) şi se estimează o creştere cu 25% în următoarea decadă. Cele mai multe persoane bogate din Europa se găsesc în Germania, aproape 11.680, urmată de Marea Britanie (10.547) şi la mare distanţă de Elveţia (4.328). La polul opus, cei mai puţini bogaţi din Europa sunt în Bulgaria (43 de persoane), Estonia (37) şi Letonia (69), potrivit studiului transmis Mediafax de compania de consultanţă imobiliară The Advisers, biroul asociat al Kinght Frank în România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.