În data de 11 martie, în Bistriţa, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului a organizat „Ziua Porţilor Deschise" la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bistriţa Năsăud, un eveniment adresat comunităţii de afaceri, societăţii civile şi instituţiilor publice.

 
Evenimentul a avut loc sub forma unei sesiuni de informare în care au fost prezentate serviciile şi activităţile instituţiei şi derularea întregului flux de operaţiuni necesare până la finalizarea documentelor solicitate de comercianţi.
Acest eveniment a avut drept scop de a propune aducerea acestei instituţii mai aproape de comercianţi.
Vizitatorii interesaţi au putut participa la activităţile zilnice aleOficiului Registrului Comerţului, iar doritorilor li s-au prezentat diverse operaţiuni la care aceştia, în mod normal nu iau parte.
 
Evenimentul “Ziua Porţilor Deschise’’ a înfăţişat maniera concretă şi pragmatică prin care Oficiul Naţional al Registrului Comerţului înţelege apropierea de mediul de afaceri, de instituţiile publice, dar şi de societatea civilă cu menirea de a asigura un grad ridicat de transparenţă.
Aşteptările acestui eveniment sunt adăugarea la discuţiile ce sunt purtate, observaţii şi propuneri pertinente, venite dinafara sistemului, cu menirea de a contribui la perfecţionarea şi dezvoltarea instituţiei.
În ultimul interval de timp ONRC a lansat o serie de servicii noi, cu scopul de a reduce birocraţia în cadrul instituţiei şi de a pune la dispoziţia comercianţilor mijloace moderne.
Printre serviciile lansate în ultima perioadă se numără şi informaţii din cazierul fiscal – din 01.10.2007, rezervarea denumirilor la nivel naţional – din 26.01.2009, autorizarea PF făcută numai la Oficiul Registrului Comerţului, începând cu data de 25.04.2008, monitorizare dosar – utilizatorul aplicaţiei poate să-şi creeze propria lista de societăţi în vederea monitorizării, urmând ca apoi să primească notificări prin poşta electronică despre modificările intervenite asupra acestora. De asemenea, prin modificarea Legii nr. 26/1990, s-a acordat posibilitatea comercianţilor, în cazul schimbării sediului social dintr-un judeţ în altul, dar şi în cazul fuziunii sau divizării ce privesc societăţile comerciale în sedii din judeţe diferite, de a depune cererile de înregistrare la oricare din oficiile registrului unde au sau îşi vor stabili sediul.
La eveniment au fost invitaţi prefectul judeţului Bistriţa – Năsăud – Cristian Daniel Florian, preşedintele CCIBN – Vasile Bar, preşedintele Tribunalului Bistriţa-Năsăud – Nicolae Marian, preşedintele Judecătoriei Bistriţa – Marinel Marica, directorul Direcţiei Generale a Vămilor – Grecu Gheorghe şi directorul Direcţiei Judeţene de Statistică – Chira Mircea precum şi judecători delegaţi, practicieni în insolvenţă, avocaţi, jurişti ai societăţilor comerciale şi oameni de afaceri.

Delia Hriţuleac

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.