Zeci de percheziţii au avut loc în această dimineaţă în judeţele Bistriţa-Năsăud, Cluj şi Neamţ, după ce procurorii DIICOT Cluj au luat în vizor un grup infracţional  organizat specializat pe trafic de droguri de risc şi mare risc. Concret sunt vizate o serie de farmacii online ilegale care, potrivit procurorilor,  au comercializat medicamente cu regim special şi care nu pot fi eliberate decât în baza unei reţete, ţinând cont de efectul lor halucinogen, similar drogurilor. 

Banii obţinuţi de pe urma vânzării medicamentelor erau „reciclaţi” prin intermediul altor firme, pentru a da o aparentă legalitate a provenienţei acestora. Potrivit procurorilor, câştigurile se cifrează la 55 milioane lei, adică peste 12 milioane de euro.

 

 

Conform unui comunicat al DIICOT,  procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Cluj împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate din Poliția Română au efectuat, joi dimoneaţa, un număr de  47 de percheziții domiciliare  pe raza judeţelor Cluj, Neamţ şi Bistriţa-Năsăud, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi de mare risc.

 

„În cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2012-2017, la nivelul municipiului Cluj-Napoca s-a constituit un grup infracţional organizat, care a avut ca principal scop săvârşirea infracţiunilor de trafic intern şi internaţional de droguri de risc şi de mare risc, respectiv medicamente aflate sub control naţional conform Legii nr.339/2005 (Codeină, Xanax, Dormicum, Ultracod, Zolpidem, Diazepam, Bromazepam, Alprazolam, Midazolam, etc.), urmărind prin aceasta obţinerea unor sume foarte mari de bani”, arată sursa citată.

Sumele de bani astfel obţinute au fost reciclate prin intermediul mai multor societăţi comerciale, pentru a se ascunde adevărata provenienţă a acestora şi a se crea aparenţa legalităţii, existând astfel indiciile săvârşirii infracţiunii de spălare de bani.

În urma cercetărilor efectuate în cauză a rezultat că membrii grupării infracţionale,  organizată pe  mai multe paliere, au intrat în posesia unor medicamente suspuse controlului special prin intermediul unor farmacii din județele Cluj și Bistrița, cu complicitatea unor farmaciști utilizând reţete falsificate, precum şi alte metode.

Ulterior, membrii grupării infracţionale au preluat comenzi de la clienţi în sistem on-line (site-uri de farmacii online) printr-un ”call-center” ce funcționa în județul Cluj.

trafic medicamente 1

În modul de operare se reţine faptul că membrii grupării simulau efectuarea unor controale medicale, întărindu-le convingerea clienţilor că au fost consultaţi de către un medic real, astfel aceştia lansând comanda de produse.

Pentru onorarea comenzii, era necesar ca acel client să achite în avans contravaloarea medicamentelor şi a comisioanelor de curierat, prin intermediul unor servicii financiare de transfer de bani sau în monedă Bitcoin.

trafic medicamente 2

Ulterior efectuării plăţii, unii membrii ai grupării se deplasau la oficii de transfer şi ridicau sumele de bani, iar alţi membri expediau comanda de produse medicale (în principal în SUA), prin intermediul oficiilor poştale, sub forma de scrisori poştale (pentru a disimula că în fapt se expediau produse farmaceutice în mod ilegal).

Sumele de bani, de obicei euro sau USD au fost colectaţi şi depuşi în diferite conturi aparţinând unor societăţi comerciale cu sediul în ţară şi străinătate, prin intermediul cărora, printr-un circuit complex, se realiza disimularea adevăratei naturi a provenienţei sumelor de bani, în scopul reintroducerii în circuitul economic ca venituri dobândite aparent legal.

S-a reţinut că, prin circuitul  infracţional, membrii grup infracţional organizat au  obținut aproximativ 55.000.000 de lei.

Investigațiile pentru destructurarea grupării au fost desfășurate cu sprijinul autorităților americane DEA (Drug Enforcement Administration) – S.U.A, prin intermediul unor comisii rogatorii internaționale.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.

Acţiunea a fost realizată cu sprijinul  S.C.C.O. Timișoara, Târgu-Mureș, Oradea, Bacău, Alba-Iulia și Cluj și luptători ai serviciilor pentru acțiuni speciale.

 

1 COMENTARIU

  1. Ma bucur ca DIICOT este vigilent si ne protejeaza. Dar sa va spun ce sa intamplat azi socrilor mei „familia Falcusan”din comuna Dabaca jud Cluj . La ora 06.00 astazi 25.01.2018 un echipaj prezentandu-se ca fiind de la crima organizata descind pentru perchezitie la numarul 93 str Principala din com. Dabaca cu mandat cu totul in regula . Ii sperie bine pe cei doi batrani de 75 de ani dar dupa confruntarea numelui isi dau seama ca au gresit adresa si ca in loc de 93 ar fi trebuit sa ajunga la nr.63 „viceversa ca in Caragiale” Emit un act prin care specifica , ca au gresit adresa pe care ii pun si pe batrani speriati sa-l semneze dar nu le lasa o copie desi batani solicita! Isi cer formal scuze dupa care se duc la nr. 63 sa o cautete pe o numita Muntean. Acu eu nu stiu daca au gasit-o sau nu? Da ma gandesc ca domnilor si doamnei (au fost 2 domni si o doamna) cu descinderea, ori procurorului care le-a dat gresit adesa nu li se potriveste sigur meseria respectiva, care presupune: rigurozitate ,exactitate etc ori nu a fost si cel care stie cifrele cu ei erau numai cei care stiu sa citeasca…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.