Tinerii care îşi doresc o carieră militară mai au o şansă în acest an să se înscrie la una din şcolile de subofiţeri din ţară.

Cererile se depun la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bistriţa–Năsăud până la 5 decembrie 2017. Școlile militare de învăţământ organizează concursurile de admitere în perioada 13–21 ianuarie 2018, conform graficelor/calendarelor stabilite de către unitățile de învățământ. Proba de verificare a cunoștințelor constă într-un test scris, susținut la aceeași dată, 20 ianuarie 2018.

Tematica și bibliografia de concurs, etapele de înscriere a candidaților și planificarea probelor de concurs se afișează pe site-ul oficial al fiecărei unități de învățământ.

Pentru sesiunea din ianuarie 2018 la unităţile de învăţământ care îi pregătesc pe viitorii jandarmi sunt scoase la concurs un număr de 700 de locuri, câte 350 de locuri fiecare. (Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi „Petru Rareş” – Fălticeni, respectiv Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” – Drăgăşani), din care câte trei locuri pentru romi şi două pentru minorităţi.

Probele eliminatorii sunt vizita medicală, testul psihologic şi probele de aptitudini fizice.

 

          Criterii de recrutare pentru subofiţeri

          Condiții legale și criterii specifice de recrutare pentru admiterea în instituțiile de învățământ pe locurile destinate formării inițiale a cadrelor militare, precum și pentru încadrarea în funcții de cadre militare prin rechemare în activitate, încadrare directă sau transfer din cadrul instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională

         Condiții generale

  • să aibă cetăţenie română şi domiciliul în România;
  • să cunoască limba română, scris şi vorbit;
  • să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
  • să fie apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihologic;
  • să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi, iar în cazul candidaţilor la examenele de admitere în instituţiile de învăţământ sau să îi împlinească în cursul anului în care participă la concursul de admitere;
  • să fie absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat;
  • să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate;
  • să nu aibă antecedente penale, cu excepţia situaţiei când a intervenit reabilitarea;
  • să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni;
  • să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
  • să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;
  • să îndeplinească condiţiile de ocupare prevăzute în fişa postului, pentru încadrarea în funcţii de cadre militare prin rechemare în activitate, încadrare directă sau transfer din cadrul instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională.
  • să aibă vârsta de până la 27 de ani, împliniţi în anul participării la concursul de admitere;
  • să aibă înălţimea de minimum 1,70 m bărbaţii şi 1,65 m femeile;
  • să nu aibă semne particulare evidente sau tatuaje neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară;
  • să fi obţinut la purtare, în perioada studiilor liceale, media de cel puţin 9.00, cu excepţia candidaţilor care au absolvit instituţii de învăţământ de nivel liceal în state membre ale Uniunii Europene în care nu se evaluează prin notă/punctaj/calificativ purtarea elevului;
  • să nu fi fost exmatriculaţi pentru abateri disciplinare dintr-o instituţie de învăţământ;

           ÎN ATENŢIA CANDIDAŢILOR!

Evaluarea psihologică se susţine înaintea examinării medicale. Evaluarea psihologică se realizează în plan teritorial, potrivit planificării temporale şi în locaţiile stabilite împreună cu structurile beneficiare/unităţile de recrutare. Evaluarea psihologică este unică, indiferent de nivelul şi forma de învăţământ şi se finalizează prin emiterea unui aviz psihologic de tipul ,,apt/inapt”.

Locurile pentru cele două instituţii de învăţământ sunt comune pentru femei şi bărbaţi.

     Conţinutul dosarului de recrutare

Pentru recrutare, fiecare candidat va depune la structura de resurse umane un dosar plic, care va cuprinde următoarele documente:

  1. Cerere de înscriere şi curriculum vitae;
  2. Diploma de bacalaureat
  3. Foaia matricolă
  4. Copii ale: actului de identitate (C.I./B.I.), livretului militar, carnetului de muncă al candidatului
  5. Copii ale: certificatului de naştere al candidatului, soţului/soţiei şi fiecarui copil, certificatului de căsătorie, precum si dupa caz ale hotararilor judecatoresti privind starea civila.
  6. Autobiografia si Tabelul nominal cu rudele candidatului
  7. Cazierul judiciar
  8. O fotografie 9×12 cm
  9. Trei fotografii color 3×4 cm
  10. Fişa medicală – tip de încadrare in MAI
  11. Declaraţia de confirmare a cunoaşterii şi de acceptare a condiţiilor de recrutare

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.