Vitezomanii, lăsați fără permise de polițiștii bistrițeni! A plouat și cu amenzi

475

Aproximativ 150 de amenzi, în valoare de peste 45.000 lei, au fost aplicate marți de polițiștii de la Ordine publică și rutieră care au efectuat o serie de controale în trafic, pe drumurile din Bistrița-Năsăud. Totodată, 9 șoferi au rămas fără permise de conducere, 5 dintre aceștia pentru pentru depășirea cu mai mult de 50 de km/h a vitezei maxime admise.

 

Polițiștii de la ordine publică și rutieră au acționat, marți, pe raza întregului județ, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și creșterea gradului de siguranță rutieră în trafic.

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, acțiunile au vizat combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, respectiv excesul de viteză și conducerea vehiculelor sub influența alcoolului.

Astfel, polițiștii au constatat și aplicat 147 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 45.100 lei.

Totodată, 9 conducători auto au rămas fără permise de conducere, 5 dintre aceștia pentru depășirea cu mai mult de 50 de km/h a vitezei maxime admise, restul fiind pentru nerespectarea regulilor privind depășirea. De asemenea, oamenii legii au retras și două certificate de înmatriculare.

 

LĂSAȚI UN MESAJ