În urma unei investigaţii marca HotNews şi Kamikaze, Sorin Ovidiu Vîntu se pare că ar fi fost informator al fostei Securităţi.

 

Jurnaliştii au încercat să remită o cerere către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în vederea verificării „calităţii" de informator al „mogulului" şi s-au trezit că nu sunt singurii.

CNSAS a primit încă din vara trecută o cerere de verificare pe numele lui Sorin Ovidiu Vîntu, în calitate de patron al grupului de presă Realitatea-Caţavencu.

Notificat de CNSAS cu privire la verificarea solicitată în baza articolului trei, litera p, din Ordonanţa de Urgenţă 24 din 2008, care stipulează că, printre alţii, pot fi verificaţi acţionarii televiziunilor private şi ai posturilor de radio, Vîntu a răspuns că el nu deţine această calitate la Realitatea- Caţavencu.

Într-adevăr, „mogulul" nu apare în acte, aşa că SOV scapă şi de această dată de verificări.

La vârsta de 28 de ani, SOV a fost închis în Penitenciarul Bacău pentru delapidare. Aici ar fi fost racolat de ofiţeri ai Directiei a IV-a a Securităţii, de Contrainformaţii, la propunerea ofiţerului Constantin Stănescu, care, pentru acelaţi scop operativ, ar mai fi avut trei candidaţi. L-a preferat pe Vîntu pentru "dezvoltatul spirit de sesizare şi discernământ", conform EVZ.ro.

Sub numele conspirativ „Nuş", SOV a continuat relaţia cu Securitatea şi în libertate, fiind apreciat ca un om cultivat şi foarte frecventat. Ar fi fost folosit cu precădere pentru a da informaţii despre mediul militar din Roman, oraşul în care locuia pe atunci.

Pe 21 decembrie 1987, ofiţerii au propus scoaterea lui "Nuş" din reţea pe motiv că anturajul său s-a schimbat, fiind inconjurat de bişniţari, ţigani, beţivi, care nu prezentau interes operativ.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.