Peste 200 de ciobanii din Sângeorz-Băi, membri ai Asociației crescătorilor de ovine, au protestat vineri, în fața sediului primăriei din localitate, pe motiv că administrația locală refuză să prelungească contractul de concesionare a păşunilor din proprietatea administraţiei locale, contract încheiat de fostul primar, Roland Venig.

Ciobanii au venit la protest împreună cu o turmă de câteva sute de oi, cu care au blocat drumul principal și accesul în sediul instituției timp de mai bine de câteva ore.

 

 

Oierii îl acuză pe edilul din Sîngeorrz Băi că refuză sistematic să le semneze adeverinţele necesare pentru depunerea cererilor de sprijin la Agenţia de Plaţi şi Intervenţii pentru Agricultură. Faptul că oierii au luat, practic, cu asalt, primăria, este o acţiune disperată a acestor oameni , care spune că riscă să rămână fără banii de la APIA cu ajutorul cărora cresc mii de oi.

Cu două zile înaintea protestelor din fața primăriei, i-au făcut o vizită primarului Traian Ogâgău, care însă s-a lăsat cu adevărat scandal şi agresiuni fizice asupra edilului. Traian Ogâgău spune că oamenii au intrat peste el în birou, iar în momentul în care a vrut să plece, în ușă a avut loc o altercație în urma căreia edilului i-a fost ruptă haina de pe el.

 
Conflictul dintre crescătorii de ovine și Traian Ogâgău a început în toamna anului trecut, după ce instalat în funcţia de primar el a anunțat că va schimba anumite clauze contractuale privind concesionarea pășunilor, contracte în baza cărora ciobanii, membri ai asociației, obțin subvențiile anuale de la APIA.

Într-un mesaj public, difuzat vineri chiar din sediul primăriei în fața căruia crescătorii de ovine protestau, Traian Ogâgău a încercat să explice din nou poziția sa cu privire la concesionarea păsunilor.

Nu vor să înțeleagă decât cum vor dânșii. Consideră aceste subvenții care le vin, 800.000 euro anual, că sunt drepturile lor. Sunt drepturile lor, dar pe munții și hectarele sîngeorzenilor, ale Consiliului local, pe averea Sîngeorzului. Astă toamnă le-am propus un contract pe cinci ani de zile, ca să nu-și piardă niciuna dintre subvențiile pe care trebuie să le primească, însă au refuzat sub orice formă. Ei acceptă numai metoda pe care o doresc dânșii, adică să le intre aceste subvenții pe fiecare agricultor în parte„, a explicat Ogâgău.

Totodată, primarul din Sîngeorz Băi le reproșează oierilor că au distrus drumurile de acces spre stâne și că nu au întreținut corespunzător terenurile pe care le-au concesionat. El a mai atras atenția și asupra cuantumului redevenței anuale pe care o plătește asociația, de 200 de lei pe hectar, despre care spune că este la jumătate față de cât se cere în alte localități. Redevența anuală a fost redusă la jumătate printr-o hotărâre a Consiliului local Sîngeorz-Băi, în toamna anului 2015. Atunci conturile asociației au fost blocate prin ordin al primarului de la acea vreme, Roland Venig, datorită neplății sumelor datorate către administrația locală, motivată de către crescătorii de ovine prin întârzierile la plată a subvențiilor de către APIA.

La protestele de vineri, câțiva ciobani s-au luat din nou la ceartă, agresându-i şi pe jandarmii care asigurau paza și ordinea publică în timpul manifestației, conform legii, astfel că nu este exclus să se lase şi cu sancţiuni, termenul legal fiind de 30 de zile de la producerea incidentelor.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.