Doi tineri au dat atacul în urmă cu circa o săptămână, la sediul unei companii bistriţene de unde au furat peste 600.000 lei şi bijuterii în valoare de circa 2.000 lei. Cei doi au fost reţinuţi, vineri, de poliţiştii bistriţeni şi urmează să fie duşi, sâmbătă, în faţa judecătorilor cu propunerea de arestare preventivă.

 

 

Potrivit IPJ BN,  în urma cercetărilor efectuate, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale, din cadrul Poliţiei Municipiului Bistriţa, au identificat vineri doi tineri, de 19 ani, din Chintelnic, respectiv de 28 ani, din municipiul Bistriţa, bănuiţi că în noaptea de 02/03 februarie a.c. au sustras dintr-un seif, din birourile unei societăţi comerciale, din municipiul Bistriţa, suma de aproximativ 610.000 de lei şi bijuterii în valoare de aproximativ 2.000 de lei.

 

În cauză, au fost efectuate percheziţii domiciliare la persoanele bănuite de comiterea faptei, ocazie cu care au fost descoperite bijuteriile sustrase şi o mare parte din suma de bani sustrasă, prejudiciul fiind recuperat în proporţie de 90%.

 

În urma activităţilor de cercetare şi a reconstituirii efectuate s-a stabilit și modul de operare al persoanelor bănuite.

Faţă de tinerii bănuiţi s-a luat măsura reţinerii pentru 24 ore, urmând a fi prezentaţi, în cursul zilei de mâine, Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, cu propunere de arestare preventivă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.