Viaţa şi suferinţele lui Gheorghe Vinţan, traducătorul celei mai vechi scrieri din lume, cea de la Tărtăria!

131

După întâlnirea de la începutul anului 2017, de la Uioara de Jos, judeţul Alba, cu Gheorghe Vinţan – scriitor, sumerolog, arheolog, traducătorul tăbliţelor de la Tărtăria – domnia sa ne-a trimis, din Spania, locul unde s-a stabilit în urmă cu 17 ani un text care cuprinde interpretarea acestor tăbliţe. Aşa că ne facem datoria de onoare de a-l publica pentru prima oară în România – dar nu înainte de a vă prezenta biografia, demnă de un erou de film de aventuri a acestui mare savant şi român, forţat să plece din ţară,  la început de autorităţile comuniste dar ceva mai târziu şi de cele „democrate”.

Monument_for_the_Neolithic_Tartaria_tables,_Tartaria,_Romania

„Mi-au dat drumul să plec din ţară doar după ce i-am ameninţat”!

În luna ianuarie 2017, cu prilejul realizării reportajului “Enigme la 60 de km de Cluj” l-am cunoscut, la Uioara de Jos – Ciunga, pe Gheorghe Vinţan, renumitul traducător a trei tăbliţe de lut dezgropate la Tărtăria, în judeţul Alba, pe care a fost inscripţionată cea mai veche scriere din lume.(n.n.: Conform cercetătorului Harald Haarman, expert mondial în domeniu “Tăbliţele de la Tărtăria au o vechime de peste 7500 de ani. Pe vremea aceea sumerienii nici nu ştiau că vor fi sumerieni”). Acestea datează din 5.300 îH  şi au fost descoperite în 1961 de către arheologul Nicolae Vlassa, iar actualmente piesele se află la Muzeul de Istorie al Transilvaniei din Cluj-Napoca. Cu prilejul primului interviu am aflat că Vinţan reuşise extraordinara performanţă, de a le descifra, în anii `80, sub îndrumarea profesorului Antoine Cavigneaux de la Muzeul Luvru, pe care-l cunoscuse în Irak, la ruinele vechiului Babilon unde savantul francez făcea săpături arheologice. Acolo, Vinţan era responsabil de utilajele cu care trustul românesc făcea desecări şi sisteme de irigaţii în cădere liberă, astfel că în timp ce acestea nu lucrau românul îi punea la dispoziţie profesorului utilajele pentru explorările sale. Povesteşte Gheorghe Vinţan, parcă înviorat, amintindu-şi de un capitol fabulous al vieţii sale: ”Am lucrat acolo din 1983 şi până în 1990, când m-am întors acasă fiindcă izbucnise Războiul din Golf. Nu plecam în mod normal de acolo, fiindcă intrasem deja profund în amănunte legate de traducerea tăbliţelor sumeriene, dar am fost siliţi până la urmă s-o facem. Am tradus texte din vremea regelui Gudea din Lagaş şi am fost şi la Luvru în 1989 – după nişte peripeţii teribile cu Securitatea –  ca să traduc împreună cu profesorul Antoine Cavigneaux, Tăbliţele de la Tărtăria. La început în franceză şi apoi în limba română. Atunci, după cinci ani de lucru în Irak, la traduceri, împreună cu profesorul, m-am întors în ţară ca să capăt aprobare să mă deplasez la Paris, la prietenul meu, pentru decriptarea Tăbliţelor de la Tărtăria. Aveam invitaţie şi bani de la profesor, dar autorităţilor nu le păsa de ceea ce avem de gând să întreprind – pentru naţia română, în fond, nu pentru mine personal. Dar lovindu-mă de refuzul repetat al autorităţilor, am ajuns în situaţia să pun în aplicare un plan de fugă din ţară, bine elborat: într-un loc poreclit “Izvorul lui Homoşteanu” (n.n. – şeful Securităţii Alba de pe vremea lui Ceauşescu) veneau Tir-işti turci şi aranjasem cu unul dintre ei – direct în turceşte, fiindcă vorbeam şi limba turcă – să mă ducă până-n Ungaria, pitit printre mărfuri. Dar paşaportul nu mi-a fost eliberat decât după a douăzecea cerere, refuzată, când le-am transmis că dacă nu-mi aprobă plecarea, în decurs de două săptămâni, o să fug din ţară iar ei vor primi o vedere de la Paris. Şi, într-o zi, timp ce mă îndreptam spre şantierul de la Lupeni, unde fusesem surghiunit m-au întors din drum şi mi-au comunicat că voi primi paşaportul. Aşa am ajuns la Paris şi am tradus cele trei tăbliţe de la Tărtăria care dovedesc legătura dintre civilizaţia carpato-danubiano-pontică, mai precis a zonei central transilvănene cu cealaltă civilizaţie din Mesopotamia, cea a Sumerului, dintre anii 4.000 – 3.000 îH.

La bustul ...Ruinele de la Borsipa-Babilon...

Dispreţuit de români…adoptat de spanioli

Vinţan este la această oră autorul a unsprezece cărţi – de literatură dar şi de arheologie, cea mai cunoscută fiind lucrarea “Sumerul, Babilonia şi Asiria” –  şi s-a stabilit în Spania în urmă cu circa 17 ani, sătul de România, după ce nişte escroci i-au falimentat, cu sprijinul autorităţilor, afacerea prosperă pe care o începuse. Pe vremea lui Ceauşescu Vinţan publicase poezie de bună calitate în revistele “Tribuna”, “Steaua”, “Luceafărul”, “Flacăra”, etc. Însă, ajuns în ţara de adopţie, pe lângă traducerea în româneşte a marelui poet Juan Ramon Jimenez şi a altor  autori spanioli – dar şi în spaniolă, a scriitorilor români, Vinţan a fondat şi  Societatea Culturală Spania-România. Apoi, tot în Spania a absolvit Secţia de Istorie Antică la Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universităţii “Alcala De Henares”, din Madrid, fiind la această oră un sumerolog extrem de apreciat în Spania.  Înnegurându-se, profesorul explică – parcă dezvinovăţindu-se – motivele plecării sale definitive din ţară: “Am emigrat în 1999, pe considerente economice, fiindcă nu mai aveam nimic, nici măcar serviciu. Practic, am fost alungat din România. Ce se întâmplase?  Nu puteam să accept că I.P.J. Alba, după ce i-am pus la dispoziţie dovezile hoţiei produse în firma mea această instituţie m-a trimis să mă judec cu hoţii, în Civil, după câţiva ani în care am fost ţinut blocat…. Era vorba de un furt de un miliard şi şapte sute de milioane de lei vechi. Am văzut că nimeni nu vrea să înţeleagă situaţia mea şi la acea oră  aveam două soluţii: să rămân ani de zile acasă şi să mă judec încontinuu, sau să-mi pun funia de gât. Atunci mi-am zis: “Dacă nimeni nu-mi face dreptate în ţara asta să ies la liman, atunci plec”. Şi-am plecat! Referindu-mă acum la anii `80, e o minune pe care nu mi-o explic faptul că am ajuns acolo, în Irak – eu care m-am născut la Ciunga, unde există o civilizaţie asemănătoare, încă îngropată – şi vă mărturisesc sincer că  abia acolo la Babilon m-am trezit cu adevărat – fiindcă până atunci dormisem”. Apoi, ca şi cum mi-ar împărtăşi un lucru de mare taină îmi mărtruiseşte: ”Credinţa mea este că relicvele civilizaţiei sumeriene sunt distruse acum deliberat pentru că în ele apar multe lucruri legate de secretele apariţiei omenirii şi de promotorii civilizaţiei umane, cu totul şocante, care răstoarnă absolut toate teoriile promovate de americani şi evrei. De asemenea, Războiul din Golf, în afară de petrol a avut ca scop distrugerea pentru totdeauna a relicvelor şi acum, prin aşa-zisul I.S.I.S., stingerea urmelor acestei civilizaţii care vorbeşte despre trecutul – dar mai ales despre viitorul omenirii”!       

 Gheorghe Vinţan, pe şantierul din Iraktăblită de la Tărtăria

Despre Tăbliţele de la Tărtăria

La trei luni de la întâlnirea noastră de la Uioara de Jos – Ciunga, profesorul Gheorghe Vinţan ne-a oferit, în exclusivitate, un text pe care vi-l vom prezenta în rândurile de mai jos şi care conţine decriptarea şi comentarea conţinutului Tăbliţelor de la Tărtăria. Totodată Vinţan ne-a mărturisit că mai există şi o a patra tabliţă de la Tărtăria, la a cărei traducere/decriptare va lucra în perioada următoare şi pe care ne-o va oferi spre publicare după ce-şi va finaliza munca.  Deocamdată, iată textul despre cele trei tăbliţe:

„Prima antichitate sau antichitatea primitivă va fi întotdeauna o epocă a istoriei de un interes deosebit pentru generaţiile de azi şi de mâine, pentru că este de fapt fundaţia dezvoltării ulterioare a societăţii umane, a fost în sine leagănul civilizaţiei noastre. În această antichitate au trăit o seamă de popoare care de mult au ieşit din scena acestei lumi în care trăim, au părăsit-o – însă nu pe uşa din dos

imag 01

ci pe poarta largă din adâncurile mileniilor lăsându-ne aproape tot ce-au creat în domenii precum economia, cultura, meşteşugurile, conflictele din acea vreme, care au fost adeseori multiple şi chiar sângeroase; toate acestea datorându-se celor mai înalte pârghii ale gândirii: limba şi scrisul. Gândirea umană de azi este legată fără dubiu de trecutul ei, de aceea orice încercare de elucidare a vieţii şi obiceiurilor popoarelor din antichitate constituie un pas înainte spre a şti cine suntem şi de unde venim!

Am făcut această scurtă introducere pentru a putea relua ideea domnului Sorin Grecu din rspectabila publicaţie „Gazeta de Cluj” în care, la 14 ianuarie în numărul 751/2017 sub tema de la pagina 11, Dezvăluiri, în articolul despre mine (Gheorghe Vinţan) şi traducerea Tăbliţelor de la Tărtăria, domnia sa spunea doar că le-am tradus – poate termenul tradus nu este chiar atât de potrivit, chiar dacă eu însumi mă îndoiesc acum după mai mult de treizeci de ani de la acel moment şi cred că ar fi mai potrivit să spun că le-am decodificat – însă, nici un termen nici altul nu-i greşit ţinând seama că înfăţişarea renumitelor texte poate fi luată în considerare şi dintr-o parte şi din alta.

Imaginea ce ne stă în faţă este cea a celor trei celebre tăbliţe descoperite de eruditul istoric şi arheolog Nicolae Vlassa, în 1961, în situl arheologic de la Tărtăria din Judeţul Alba şi a căror prezenţă în Muzeul de Istorie din metropola clujeană, pe bună dreptate onorează şi ridică nivelul simbolic  al acestei instituţii mult peste o valoare obişnuită, (spun asta pentru a nu cădea în meteahna superlativelor!). Dar cum vorba lungă-i sărăcia omului, aş vrea să prezint cititorului interesat ce reprezintă de fapt semnele aflate pe anticele tăbliţe.

Mai întâi, semnele acestea nu sunt altceva decât o încercare a autorului – sau mai bine zis a celui care le-a deţinut – de a face o informare probabil asupra a ceea ce a întâlnit el la vremea respectivă în acest spaţiu, unde tot probabil a ajuns printr-o oarecare împrejurare, dar ele mai pot fi trecute şi în categoria să-i spunem aşa, de şcoală a scrisului, chiar dacă ele până acum au rămas unice, pentru că descoperiri de acest fel s-au mai făcut în acel loc din Tărtăria, numai că nu vin să prezinte ceea ce prezintă aceste trei tăbliţe.

Desigur pentru a fi datate şi înţeles mesajul lor, personal am utilizat comparativ unele texte sau pictograme proto-eufratiene descoperite la Djamdat-Nasr şi Uruk, cetatea eroului sumerian Ghilgameş, azi Warka care au o vechime de peste cinci mii două sute de ani, bineînţeles raportaţi la prezentul nostru şi care fac parte din prima fază a scrierii cuneiforme folosită în ţinuturile Mesopotamiei, începând cu sumerienii şi sfârşind cu asiro-babilonienii. Deci, semnele de pe tăbliţele noastre vin să ne spună:

– prima tăbliţă, am dedus că este omologată naturii din spaţiul carpatin, reprezentată firesc prin nemuritorul căprior. Flora: brazii ca străjuiesc înălţimile şi apele ţinutului încheie împreună cu bourul sau zimbrul un registru dintr-o pagină a geografiei trecutului, identică – aproape – cu cea de azi;

– a doua tăbliţă, împărţită în patru registre, vine să ne spună ceva despre existenţa omului pe aceste meleaguri, cunoscător al olăritului, care are fii şi fice, ducându-şi viaţa într-o ţară mare şi puternică, peste care soarele îşi poartă lumina;

– a treia tăbliţă, împărţită la rându-i în trei registre vine să ne sugereze ceva despre existenţa în ţinuturile respective nu doar a omului ci şi îndeletnicirile lui în domeniul agricol şi al creşterii animalelor. Se disting clar pictogramele ce reprezintă grânele, animalele domestice, plugul, dar şi terenuri agricole şi grădini.

Pentru a încheia această disertaţie asupra ceea ce reprezintă Tăbliţele de la Tărtăria, prin ceea ce sunt şi ce reprezintă şi de fapt doar repetându-mă asupra celor spuse de mine în „Sumerul. Babilonia şi Asiria”, Ed. Bălgrad, 1999 şi pentru că în respectiva carte nu am redat aceste semne pictografice, vreau să prezint acum o parte din ele şi ceea ce vrea să ne sugereze ele. În prima imagine de sus în jos: mână, apă sau râu, casă, stăpân, mare sau uriaş, ţară sau pământ, aşezare: sat sau oraş, gospodărie;

imag 02

În această a doua imagine întâlnim pictograme care ne sugerează  alte nume de obiecte, plante, stele şi animale. De sus în jos: trestie, palmier, stea, plug, munţi, soare, vaze-oale-urcioare, câine şi grădină.

imag 03

În jurul şi în mănosul teritoriu ce-l cuprindea Mesopotamia, azi distrusă şi vandalizata ţară a Irak-ului, au fost create de omul sumerian, babilonian şi asirian o multitudine de bunuri materiale, creaţii ştiinţifice, culturale şi de asemenea sociale, indisolubil legate de acest trecut îndepărtat. Ar fi bine să nu uităm că aici pentru prima dată în istoria sa, omul a scris, a calculat, a cântărit şi-a creat prima poezie, prima carte de lut, primele legende şi dintre toate cea a lui Ghilgameş din care am să redau câteva versuri în care apar de fapt cuvintele lui Utnapiştim – Noe cel Biblic, răspunzându-i eroului din Uruk la întrebarea pusă de acesta: „Dar tu cum ai căpătat viaţa veşnică?”, Ghilgameş fiind în căutarea vieţii veşnice, Noe îi spune că fusese ajutat de zeul apelor şi-al înţelepciunii, Ea, cu aceste sfaturi:

  • „Nu-ntârzia, tu om din Şurupac!
  • O, vino, fiu al lui Ubara-Tutu!
  • Dărâmă-ţi, încă astăzi casa ta,
  • Şi grabnic o corabie-ţi îmbină.
  • Agoniseala, lasă-ţi-o acum
  • Şi peste ape socoteşte-ţi viaţa.
  • Ai grijă, în corabie să-ţi iei
  • Seminţele a tot ce-i viu pe lume”.

imag 04

Această ultimă imagine, cu toate că un dicţionar al scrierii pictografice sumeriene în traducere românească nu există, vine prin pictogramele ei de sus în jos să ne spună ceva în plus faţă de ce spuneam mai înainte: picior, trunchi sau mijloc, femeie, leu, bou, porc, pasăre, şarpe şi peşte.

Cu sincere mulţumiri: Gheorghe Vinţan”

Sorin Grecu

LĂSAȚI UN MESAJ