Azi poposim în culisele siliconării Serviciului Român de Informaţii şi a implicării firmei The Group în procesul de rebranduire al SRI. Despre acest subiect s-a vorbit şi s-a scris mult, au avut loc discuţii ce au scos la iveală coincidenţe bizare. Astăzi, despre Mihaela Nicola vom vorbi mai puţin şi o lăsăm în umbra publicităţii cu ochi albaştri şi vă dezvăluim implicarea unui alt fiu de general în firma The Group şi legăturile de rudenie dintre acesta cu securistul de renume mondial, Florian Coldea.

 

Doi foşti ofiţeri SRI, Adrian Radu şi Daniel Florea au lansat în urmă cu doi ani informaţia că firma The Group a făcut rebranduirea Serviciului Român de Informaţii. Au urmat declaraţiile altor voci care spun că The Group se ocupă intens şi de PR-ul Laurei Codruţa Kovesi.

Ca şi o scurtă prezentare, în prezent, holdingul The Group este deţinut Zoltan Szigeti şi Mihaela Nicola, despre care se scrie că sunt cei mai bogaţi oameni din industria de publicitate din România. Despre ”mogula” publicităţii, Mihaela Nicola, se mai ştie că este fiica unui fost ofiţer de securitate care s-a ales şi cu eticheta de ”PR-ista Securităţii”, calitate în care a coordonat sau coordonează şi ”acoperiţii” din presă. Asta, după ce The Group s-a ocupat de cosmetizarea Securităţii lui Ceauşescu în SRI, campanie derulată în 2012 pe vremea directorului George Maior şi a prim-adjunctului Florian Coldea. Se vorbeşte că SRI a alocat sume uriaşe (milioane de euro) unei ample operaţiuni de rebranduire instituţională, în urma căreia s-a ales cu un site nou, o siglă nou şi un motto nou, latinesc: ”Patria a priori”. Conta imaginea, chiar dacă anul 2012 a fost un an de criză. Întrebarea care încă stă pe buzele tuturor: De unde a avut SRI bani pentru rebranduire şi de ce The Group?

SRI a venit cu explicaţii, însă neagă şi probabil şi minte când a spus că nu ar fi dat bani mulţi pe vreo firmă de PR şi comunicare, că nu a încheiat niciun contract cu The Group, iar ”procesul de brandind a fost efectuat de structura de comunicare a SRI”, beneficiind de sprijinul pro bono al unor specialişti externi.

Cu toate acestea, rebranduirea SRI a fost mult trâmbiţată, mai ales când utilitatea acesteia a fost pusă mereu sub semnul întrebării, mai ales în acel an de criză. Multora nu le-au păsat, iar alţii şi-au dat seama că ceva nu e curat la mijloc. Şi pentru cei cărora le-au păsat şi încă le pasă, azi vă dezvăluim un alt personaj-cheie din relaţia The Group-SRI.

mihaela nicola

Mihaela Nicola cu serviciul în suflet

În fruntea companiei The Group este Mihaela Nicola, fiica unui fost colonel de Securitate, calitate pe care a anunţat-o chiar Florian Coldea. Despre cum a ajuns Nicola din simplă secretară, o femeie de Forbes cu mare influenţă în doar câţiva ani, voi spune doar că nu cred povestea banală prezentată ca fiind de mare succes şi nici nu înghit că pur şi simplu Nicola are norocul în ADN. Norocul ţi-l faci singur! Doamna Mihaela Nicola a scris şi în revista Securităţii, denumită Intelligence. Nici despre propaganda cu iz PCR-ist pe care o varsă domnia sa în revista SRI nu voi spune prea multe. Dacă Mihaela Nicola este albastră sau nu, nu prea avem date concrete, ci doar indicii.

Şi aşa cum am menţionat la începutul articolului, nu vom vorbi prea mult de doamna Nicola, ci vă vom prezenta câteva informaţii care s-ar putea să răspundă, într-o măsură sau alta, unor întrebări ce încă planează în spaţiul public.

 

Fiul generalului Dan Gheorghe, implicat în firma The Group

Este cunoscută implicarea familiei Nicola şi a lui Zoltan Szigeti în compania The Group. Ce nu se ştie însă este că denumirea anterioară a actualei The Group of Communication Agencies SA era Flash Participaţii SA, firmă a cărui asociat era nimeni altul decât Rareş Constantin Dan, fiul întemeietorul Brigăzii Antiteroriste din SRI, generalul Dan Gheorghe (Dumnezeu să-l ierte!).

Acum zece ani, Rareş Constantin Dan (avocat în Baroul Bucureşti) a fost asociat în cadrul societăţilor Flash Participaţii SA şi SC Flash Investments SA. Prima firmă a luat naştere ca urmare a unei divizări parţiale a celei de-a doua, în martie 2010. Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, printre fondatorii acestor firme, pe lângă fiul generalului Dan Gheorghe, îi întâlnim şi pe Zoltan Szigeti, Mihaela Nicola, pe fratele acesteia Bogdan Nicola şi încă patru avocaţi ai Baroului Bucureşti: Ion – Cristian Babei, Alexandru-Aurelian Nicolae, Cristina-Marcela Busa şi Raluca Nicolescu, cea din urmă fiind partener al casei de avocatură deţinută de Rareş Dan. Societăţile care fac parte din grupul de marketing şi comunicare cunoscut generic sub denumirea The Group sunt greu de urmărit, multe dintre ele şi-au schimbat denumirea, s-au divizat, însă avocatul Rareş Dan, fiul generalului a fost acţionar în câteva dintre ele, cum ar fi: Gdm One Property SA, Net Publishing SA, (fostă Multibrands Marketing & Distrubution SA), Flash Participatii, Flash Investments, Media Investment Communication SRL. Toate aceste firme care fac parte din compania The Group.

Rareş Dan, fiul generalului era asociat în firma Flash Participaţii SA cu un anume Alexandru Dan Balotescu care, împreună, deţineau părţile sociale ale companiei SC Media Investment Communication SRL (parte din The Group), societate care a primit contracte de la stat, în principal de la Elena Udrea, pe vremea când aceasta conducea destinele României. În 4 martie 2009, Ministerul Turismului a contractat, prin negociere directă, invocând o situaţie de urgenţă, de la Media Investment Communication SRL, servicii referitoare la realizarea unei campanii publicitare pe tema Sărbătorilor pascale în Bucovina şi pe Litoral, campanie care să fie difuzată pe „primul canal de televiziune generalist”. Valoarea acestui contract a fost de 421.240 lei cu TVA inclus. În 20 martie 2011, când Udrea conducea Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, instituţia în cauză a angajat din nou compania Media Investment Communication, pentru furnizarea de servicii pentru difuzarea de spoturi publicitare pe canale de televiziune şi pe posturi de radio naţionale, în anul 2011, privind promovarea programului „Exploraţi Grădina Carpaţilor”. Valoarea contractului a fost de 8,52 milioane de lei cu TVA inclus. Pe 26 aprilie 2011, acelaşi minister condus de Elena Udrea a atribuit firmei în cauză un al treilea contract, în valoare de 4 milioane de euro fără TVA, pentru difuzarea de spoturi publicitare pe canale de televiziune internaţionale, privind promovarea României ca destinaţie turistică şi creşterea gradului de conştientizare asupra noului brand turistic naţional.

În prezent, asociatul societăţii Media Investment Communication SRL a rămas Balotescu Alexandru Dan (fostul partener de afaceri al lui Rareş Dan), iar asociat juridic este firma The Group. Contractele pentru The Group nu au încetat să curgă, în urmă cu două luni Media Investment Communication SRL a câştigat licitaţia pentru a administra contul de media pentru promovarea produselor şi serviciilor Telekom România.

 

Florian Coldea, protejatul generalului Dan Gheorghe

Despre Coldea se spune că ar fi ajuns în serviciul intern de securitate ca urmare a legăturilor pe care le-a avut cu întemeietorul Brigăzii Antiteroriste din SRI, generalul Dan Gheorghe. Însă, pe aceştia nu i-a legat doar o simplă relaţie de prietenie, ci şi una de rudenie. Florian Coldea este nepotul generalului Dan Gheorghe, deci verişorul avocatului Dan Rareş, fost acţionar al companiei The Group, firma care s-a ocupat de rebranduirea SRI.

Presa scrie că Florian Coldea este, probabil, ofiţerul cu cea mai rapidă ascensiune din istoria serviciilor româneşti: ”Din 1996, de la gradul de sublocotenent, până în 2005, la gradul de maior, nu e decât un pas foarte mic, mai ales dacă acesta s-au petrecut sub privirile binevoitoare ale lui Gheorghe Dan”. Generalul Gheorghe Dan a decedat în anul 2011, însă a fost unul dintre cei mai puternici oameni din România.

Povestea lui Dan Gheorghe devine cunoscută începând cu anul 1988, când, cu gradul de colonel la acea dată, a devenit locţiitorul comandantului Unităţii Speciale de Luptă Antiteroristă din cadrul Departamentului Securităţii Statului, poziţie care l-a găsit şi în decembrie 1989. După 1990, când Securitatea a fost desfiinţată şi a fost înfiinţată noua structură cunoscută astăzi sub denumirea de Serviciul Român de Informaţii, a fost fondată în cadrul acestei instituţii Brigada Antiteroristă, Dan Gheorghe fiind fondatorul acestei unităţi. La acel moment, SRI era condus de Virgil Măgureanu, iar între acesta şi Dan Gheorghe ar fi avut loc o serie de animozităţi, în special legate de cele două mineriade, cea din iunie 1990 şi cea din septembrie 1991. Ulterior acestor evenimente, generalul de acum Dan Gheorghe a părăsit SRI.

După plecarea din SRI, Dan Gheorghe a fost numit în funcţia de comandant al celebrei UM 0215 (“Doi şi-un sfert”), serviciul de protecţie al Ministerului de Interne, devenită ulterior UM 0962 Bucureşti şi, după demilitarizare, Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă. Aici, Dan Gheorghe a stat cinci ani, până în anul 1997, când a fost avansat în funcţia de director general al Direcţiei Generale de Paşapoarte şi a Poliţiei de Frontieră, post din care a fost trecut în rezervă, din motive medicale.

Jurnalul.ro scrie că anul 1997 este şi anul ascensiunii lui Florian Coldea în cadrul SRI. Coldea a urmat cursurile Liceului Industrial din Arad, după care a intrat la Institutul Politehnic din Timişoara. Florian Coldea a urmat doar un an şi jumătate cursurile acestui institut, renunţând la inginerie şi înscriindu-se la Facultatea de Psihosociologie din cadrul Academiei Naţionale de Informaţii, pe care a absolvit-o în anul 1996, căci primul examen de licenţă l-a picat. Abia un an mai târziu, în 1997, Florian Coldea şi-a susţinut examenul de licenţă şi a fost activat, ca ofiţer, în cadrul Inspectoratului pentru Prevenirea şi Combaterea Terorismului din Serviciul Român de Informaţii.

La câţiva ani de la plecarea lui Virgil Măgureanu de la conducerea Serviciului Român de Informaţii, generalul Dan Gheorghe a revenit în această structură. În anul 2001, el a fost numit consilier al directorului SRI Radu Timofte şi, ulterior, a fost avansat în funcţia de director adjunct pentru securitate al Aeroportului Internaţional Henri Coandă. A stat aici până în anul 2003, când Dan Gheorghe a fost promovat în funcţia de director adjunct al Serviciului Independent de Protecţie şi Anticorupţie (SIPA), din cadrul Ministerului Justiţiei, serviciul secret al sistemului Justiţiei şi al Administraţiei Penitenciarelor. La SIPA, Dan Gheorghe a fost menţinut până în anul 2005, când, în urma unei decizii a fostului ministru al Justiţiei, Monica Macovei, a fost trecut în rezervă.

Coincidenţă sau nu, anul 2005 a fost cel în care România a fost zguduită de scandalul răpirii celor trei jurnalişti români în Irak. În operaţiunea de recuperare a acestora a fost implicat şi Florian Coldea. La data de 26 iulie 2005, Coldea a fost avansat la gradul de locotenent-colonel şi a fost numit în funcţia de prim-adjunct al directorului SRI. În 24 martie 2006, Coldea a fost avansat din nou la gradul de colonel şi, după demisia lui Radu Timofte de la conducerea SRI, până în 4 octombrie 2006, Florian Coldea a condus, interimar, SRI. Ulterior, la conducerea acestei instituţii a fost numit George Cristian Maior, iar Coldea a fost avansat, succesiv, în grad, de către Traian Băsescu, până la cel de general cu trei stele.

Jurnalul Naţional scrie că atunci când Dan Gheorghe a părăsit sistemul de forţă, s-a refugiat în privat. Mai exact, în fieful afacerilor grupului Niro-Udrea-Cocoş, structură apropiată fostului regim al lui Traian Băsescu şi Partidului Democrat Liberal.

După prima suspendare a lui Traian Băsescu, din anul 2007, generalul Dan Gheorghe a devenit omul de bază al lui Nicolae Dumitru, zis “Niro”, care l-a numit pe fostul şef al Brigăzii Antiteroriste din SRI în funcţia de director general al companiei SC Niro ‘95 Impex SRL. În anul 2008, când Florian Coldea conducea în forţă Serviciul Român de Informaţii, SC Niro ’95 Impex SRL a înfiinţat o altă companie, denumită SC New Global Investment SRL, unde ceilalţi acţionari erau Elena Udrea şi Dorin Cocoş, iar Dan Gheorghe a îndeplinit funcţia de administrator.

 rares dan

Rareş Dan, avocat apropiat de DNA-ul lui Kovesi

În 2016 Traian Băsescu a afirmat că Mihaela Nicola, de la firma The Group se ocupă şi de PR-ul Laurei Codruţa Kovesi. Nu ar fi exclus, mai ales că legăturile dintre familia generalului Dan şi DNA nu sunt de ieri, de azi. Nimic nu e întâmplător! În anii 2012 şi 2014 una dintre firmele controlate de generalul Dan Gheorghe a dotat cu aparatură de înregistrare şi de filaj DNA. Instituţia lui Kovesi a scos din buzunar aproximativ 80.000 lei fără TVA pentru cele două contracte. Firma care a fost selectată la acea vreme pentru a dota DNA cu aparatură de interceptare şi tehnică specială este Andytech Concept SRL, iar Gheorghe Dan era acţionarul respectivei firme împreună cu Andrei Tupan (fiul lui Marian Tupan, un partener de afaceri al generalului). Jurnaliştii acuzau la acea vreme că licitaţia s-a făcut printr-o metodă deja ştiută la care se prezintă un singur ofertant care, bineînţeles, câştigă.

Jurnalul Naţional scria că este interesant că al doilea contract a fost încheiat cu doar o săptămână înainte ca DNA să opereze primele reţineri în dosarul „Microsoft”, când au făcut cunoştinţă cu arestul Nicolae Dumitru „Niro”, Dorin Cocoş, Gheorghe Ştefan „Pinalti” şi Gabriel Sandu.

Rareş Dan a fost avocatul denunţătorilor din dosarul Microsoft, care în primă fază au beneficiat de clemenţa anchetatorilor. Elena Udrea dezvăluia, în cadrul unui interviu acordat pentru Hotnews, că există un avocat, pe nume Rareş Dan, apropiat de DNA, implicat în mai multe dosare controversate instrumentate de instituţia condusă de Laura Codruţa Kovesi.

“Denunţătorul bun nu numai că nu merge la WC în celulă, dar nu este nici acuzat şi rămâne şi cu banii furaţi. Uitaţi-vă la Florica şi Pescariu… Denunţătorii au un element comun în persoana avocatului. Vorbim de Rareş Dan, fiul fostului general de securitate Gheorghe Dan, un fel de mentor al lui Florian Coldea. Cum preia Rareş Dan un caz, cum DNA-ul îi face scăpaţi clienţii”, afirmă Elena Udrea.

laura codruta kovesi

Legături periculoase

Firma The Group a intrat în 2012 în parteneriat cu firma Omnicom Group care între 2006-2015 s-a ocupat de PR-ul lui Vladimir Putin în Statele Unite şi Uniunea Europeană. PR-ul lui Vladimir Putin a fost făcut de Ketchum, o firmă subsidiară Omnicom Group. Paralel cu PR-ul pentru Putin, firma Ketchum s-a ocupat şi de PR-ul internaţional al firmei ruseşti Gazprom.

NY Times relatează că în 2006 membri din conducerea firmei Ketchum, “o divizie de publicitate şi marketing a gigantului Omnicom”, “au zburat la Moscova pentru a securiza un cont care valora zeci de milioane de dolari”.

Vladimir Putin a angajat firma Ketchum în 2006 pentru a-i oferi consultanţă în relaţii publice înaintea găzduirii summit-ului G8 care a avut loc la St. Peterburg. La acea vreme, Vladimir Putin “se îngrijea foarte mult de ceea ce alţi lideri, în special preşedinţi, credeau despre el”, a declarat Michael A. McFaul, fost ambasador al Statelor Unite in Rusia, citat de NY Times, relatează cei de la coalitiaromanilor.org

În februarie 2008 presa anunţa lansarea Omnicom Media Group România, care “este o entitate 100% Omnicom Group”, a spus Wall-Street.ro. CEO al Omnicom Media Group România a fost numită Carmen Tănăsie. Într-un interviu din 2011 Carmen Tănasie, CEO OMG România încă la acea dată, a spus ca “ne dorim ca în următorii doi, trei ani să fim un grup foarte puternic, cum de altfel şi este Omnicom Media Group în lume”.

În februarie 2012, site-ul Wall-Street.ro anunţa că “The Group, cel mai mare grup local de comunicare, îşi întăreşte poziţia în piaţă prin intrarea în acţionariatul OMD şi PHD, agenţii de media care fac parte din OmnicomMediaGroup România, şi care în urmă cu doi ani au avut afaceri de circa 30 de milioane de euro”.

“Tranzacţia este poate cea mai importantă din ultimii ani de pe piaţa de comunicare, având în vedere că este un schimb de acţiuni între The Group, un holding format din 17 agenţii, peste 80 de clienţi şi afaceri de peste 115 milioane de euro anul trecut, şi divizia locală de media a Omnicom, cel de-al doilea grup de comunicare la nivel mondial, un gigant cu venituri de 13,8 miliarde de dolari anul trecut”, a mai spus Wall-street.ro atunci.

1 COMENTARIU

  1. Nu fiti RAI ! Peste tot, in toate domeniile, unde ajunge „tata,mama,fratele sau sora, unchiu sau nanasu’ … ” duc acolo cu ei „toata satra … sau cuibul ” … ! Asa-i aici la noi in Romania si in toate fostele tzari comuniste, care acuma ” crapa ” dandu-se-n stamba pe „calea DEMOCRATIEI ” … !
    Asta nu va dispare decat atunci cand va dispare „rasa” umana … ptr ca asa ne este noua in sange !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.