Poliţiştii de investigații criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud au depistat ieri, 29 martie, un bărbat de 29 ani, din Tiha Bârgăului, care era urmărit internațional.

Pe numele celui în cauză, autoritățile judiciare din Belgia au emis un mandat european de arestare, bărbatul fiind cercetat pentru comiterea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal şi trafic de persoane.

Pentru depistarea bărbatului, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

 

Cel în cauză a fost prezentat Curţii de Apel Oradea, care a dispus arestarea preventivă, pentru 30 de zile, fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, pentru demararea procedurilor în vederea extrădării.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.