După Gomar Lux, o altă companie bistrițeană care până acum câțiva ani domina piața transporturilor se duce în cap. Este vorba de Moișan Transimpex, care după patru ani de insolvență a ajuns inevitabil la faliment, cu datorii de peste 10 milioane de lei.

 

În luna octombrie a mai capitulat o companie bistrițeană care dădea semne de „boală” încă din anul 2010. Lichidatorul judiciar Consult Managment UV IPURL a deschis un dosar de faliment ce are în centru firma Moișan Transimpex SRL.

„Suscrisa SCP Consult Management UV IPURL, în calitate de lichidator judicial al debitorului SC Moișan Transimpex SRL, conform sentinței civilă nr 1454/2014 din data de 17.10.2014 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud, Secția Comercială de Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. 5354/112/2010, notifică: Deschiderea procedurii falimentului debitorului SC Moișan Transimpex SRL prin sentința civilă nr. 1454/2014 din data de 17.10.2014 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud, Secția Comercială și Contencios Administrativ, în dosarul 5354/112/2010”, se arată pe portalul Tribunalului Bistrița-Năsăud.

Potrivit dosarului de insolvență, deschis încă din anul 2010, nu mai puțin de 38 de entități, publice, juridice și persoane fizice au de recuperat diverse sume de la Moișan Transimpex. La acea vreme s-a cerut falimentul, însă judecătorii au dispus începerea măsurilor de reorganizare a firmei, măsură menținută chiar și în 2013, deși datoriile nu păreau să se micșoreze.

 

Mulţi înscrişi la masa credală

Pe lista creditorilor regăsim Municipiul Bistrița, Primăria Braniștea, Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa, Administrația Fondului de Mediu, Camera de Comerț și Industrie, Direcția Generală a Finanțelor Publice, precum și pe patronul Ioan Daniel Moișan și Moișan Agro SRL Dorolea, o altă firmă a familiei Moișan. De pe lista creditorilor nu lipsesc bănci, având de recuperat diverse sume Banca Transilvania, BRD Groupe Societe Generale, ING Bank și BCR Leasing. Se adaugă Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, Institutul de Cercetări în Transporturi Incertrans, OMV Petrom, Comat Trading, Iproeb, Macon, RCS&RDS și Rombat.

Deși s-au înscris la masa credală, finanțele bistrițene nu au stat cu mâinile în sân, iar în 2011, la doar un an de la intrarea firmei în insolvență, a început procedurile de executare silită.

Finanțele publice au pus sechestru și mai apoi au scos la licitație un teren cu o suprafață totală de 13.000 pătrați situat în cartierul Sigmir. Este vorba despre un teren arabil și fânațe situat într-o zonă deja dominată de vile. Dacă la prima licitație prețul de pornire ajungea la 438.791 de lei, la a doua a ajuns la 292.000 de lei.

 

Moișan Transimpex, în faliment la 20 de ani de la înființare

Moișan Transimpex a fost înființată în 1994 și are ca obiect principal de activitate transporturi rutiere de mărfuri în trafic intern și internațional. În urmă cu câțiva ani  buni Moișan Transimpex se putea lăuda cu un parc auto compus din camioane MAN de ultimă generație.

Pe lângă transporturile naționale, Moișan efectua și curse internaționale în Germania, Belgia, Olanda, Franța, Spania, Elveția, Italia, Danemarca, Norvegia, Bulgaria și Moldova.

Veniturile din transporturile naționale și internaționale erau completate și cu comercializarea camioanelor, a pieselor de schimb sau a anvelopelor pentru camioane, precum și cu service pentru camioane și comercializarea agregatelor minerale spălate și concasate produse în balastiera firmei.

În 2010, Moișan Trans mai avea trei autobasculante, o stație de concasare situată în Poiana Ilvei evaluată la 1,6 milioane de lei, un cilindru compactor, un autogreder, un încărcător cu cupă, mai multe excavatoare și buldoexcavatoare, un concasor mobil, un rotopercutor pneumatic și o foreză. La toate acestea se adaugă și un autoturism Mercedes ML 280, în valoare de 48.126 de lei. Bunurile mobile ale Moișan Trans au fost evaluate la 2,6 milioane de lei.

 

Familia Moișan face colecție de firme cu datorii

În anul 2013, cifra de afaceri a firmei ajungea la 11,6 milioane de lei, profitul fiind 0, iar pierderea netă ajungând la 16.241 de lei. Moișan Transimpex încă avea 96 de angajați. Cheltuielile ajungeau la 14,5 milioane de lei, iar datoriile la 10,9 milioane de lei.

Datoriile nu sunt deloc noi pentru Moișan Transimpex SRL, în urmă cu 10 ani, firma înregistrând o cifră de afaceri de 16 milioane, un profit net de 600.000 de lei și datorii totale de 7,4 milioane de lei. Atunci însă firma nu era pe pierdere, cel puțin asta indicau datele financiare și avea de două ori mai mulți angajați. Pragul de 10 milioane când vine vorba despre datorii a fost trecut în 2012, până atunci datoriile crescând progresiv.

Moișan Transimpex nu este însă singura societate comercială deținută de Ioan și Nicolae Moișan. La aceasta se adaugă și Mantrans Impex SRL, înființată în 1994, care are ca obiect tot transporturile. Aceasta a înregistrat în 2013 un profit de doar 17.500 de lei și datorii în valoare de 328.000 de lei.

În portofoliul familiei se regăsește și Moișan Agro SRL, înființată în 2005. Profitul înregistrat în 2013 ajunge la 41.985 de lei. Și această firmă are datorii, care ajung la 164.501 lei. Spre deosebire de celelalte firme, aceasta și-a redus datoriile în ultimii ani.

Prosperus Min SRL este o altă firmă deținută de frații Moișan. Aceasta a fost înființată în 2005 și are ca obiect de activitate extracția pietrișului, a nisipului și a argilei. În 2013, firma a avut pierderi de 83.000 de lei și datorii de aproape 500.000 de lei.

Tot în 1994 frații Moișan au înființat Gerovollrom Trans Impex SRL, care este momentan suspendată. Aceasta este singura firmă  a familiei care nu a înregistrat datorii, asta pentru că nu avea când, fiind inactivă încă din anul 2007.

 

Construcțiile, noul domeniu unde Moișan a căutat salvarea

Cu trei firme cu datorii, Moișan a sperat că salvarea va veni din construcții. Până în 2010 acesta a avut trecere și la licitațiile de profil, punând mâna pe trei licitații care au presupus refacerea fundului a două poduri și alimentarea cu apă potabilă și canalizare a comunei Șintereag. Două au fost câștigate în 2008 și una în 2007. Acestea i-au adus 3,8 milioane de lei.

Anul acesta Moișan a apelat la subcontractare tot în acest domeniu. Firma fraților Moișan s-a ocupat de un drum forestier în Măgura Ilvei, cu o lungime de un kilometru, lucrarea pentru care a fost alocată suma de 24 de milioane de lei fiind subcontractată de M.I.S Grup. Nerespectarea proiectării a dus însă la refacerea unor ziduri de sprijin din piatră.

2 COMENTARII

  1. […] Lichidatorul judiciar Consult Managment UV IPURL a deschis un dosar de faliment ce are in centru firma Moisan Transimpex SRL. In 2010, Moisan Trans mai avea trei autobasculante, o statie de concasare situata in Poiana Ilvei evaluata la 1,6 milioane de lei, un cilindru compactor, un autogreder, un incarcator cu cupa, mai multe excavatoare si buldoexcavatoare, un concasor mobil, un rotopercutor pneumatic si o foreza. Tot in 1994 fratii Moisan au infiintat Gerovollrom Trans Impex SRL, care este momentan suspendata.Mai multe detalii pe Gazeta de Bistrita […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.