„În opera sa – mare scriitor al lumii –, Victor Hugo s-a referit în mai multe rânduri la o uniune a statelor europene – nouă realitate politică pe care a definit-o structural și funcțional într-o formă destul de apropiată de cea pe care o cunoaștem astăzi. Mai interesant este că o considera și inevitabilă, consecință firească a mersului istoriei și al omenirii” (Marina Vazaca). Pe această temă își întemeiase francezul discursul la Congresul Internațional pentru Pace de la Paris din ziua de 21 august 1859. În numele acestei idei și teze se exprimară destule alte conclave de pace, culturale, sociale anterioare și posterioare revoluției din ’48/’49. A și plătit scump pentru pacifismul și umanismul manifest. Era și după felul exprimării un democrat, un om din stânga politică, nu al extremismului marxist, cum era categorisit acesta, ci un raționalist hegelian, lucid și scrutător al viitorului social și politic european, un pacifist care a îndurat un lung exil politic. Pentru argumentare publică elaborase lucrări cu caracter sociologic și puncte de vedere proprii, care să fie exemplificatoare, cu multe sinteze de doctrină se adresează congresmenilor, solicitându-i: „Presupuneți că popoarele Europei, în loc să se îndoiască unele de altele, în loc să se gelozească, să se urască s-ar iubi; închipuiți-vă că și-ar spune că înainte de a fi francezi, englezi, germani, suntem cu toții oameni, și că, dacă națiunile sunt niște patrii, omenirea este o familie”… și: „Că va veni o zi când gloanțele și bombele vor fi înlocuite cu voturile, cu sufragiul universal al popoarelor” (Op. cit.). Deși vedea și Victor Hugo o „himeră absurdă” umblând printre popoarele Europei și a înaintat până a ajuns să fie „realitatea însăși”; pe care marxiștii o vedeau întrupată în „stafia comunismului” – în condițiile revoluțiilor din 1848-49. Doar că pentru scriitor viitorul pe termen mediu îl vedea sub forma organizării juridice și, că: „Va veni o zi când vom vedea aceste două grupuri imense, Statele Unite ale Americii, Statele Unite ale Europei, plasate unul în fața celuilalt, dându-și mâna peste mări, făcând schimb de produse, comerț, industrie…” (Ibidem). Ziua aceea a venit și a fost într-o marți de 8 noiembrie când au avut loc alegerile prezidențiale ale SUA și a fost ales Donald Trump în fruntea lor, și cele două uniuni stau față-n față ca să înceapă tratativele pentru semnarea marelui acord comercial. După 167 de ani i se împlinește scriitorului premoniția.

Victor Hugo consemnează diferența formelor de uniune, de ceea ce este specific uneia și alteia, distanța între o uniune de state și o uniune economică. Dar nu e importantă această perioadă „imperialistă” a dezvoltării capitalismului, pentru marile trusturi, companii și concerne industriale. Acestea modelează statele după natura lor economică și internațională; nu-și mai încap în granițele statului național și se răspândesc. Ca să domine se unesc financiar și răzbat prin structurile naționale, desființându-le. Cum altfel s-a ajuns Uniune Europeană care numai visul lui Hugo nu este. Însă nici a lui Lenin de mai înainte, când a scris În jurul lozincii Uniunii Statelor Unite ale Europei. Europa cea în care suntem astăzi și oficializarea pornită în țările cele mai industrializate vest-europene și prelungită peste statele postcomuniste sărace est-comuniste. Melanjul e ceea ce acum trăim dimpreună. Parcă a fost o glumă, căci experiența e indiscutabilă și dacă reușește este bine, nu pentru toți, ci Comunității Oțelului și Cărbunelui (gândită de R. Scruman). Limitele acesteia, probabil și ilegalitatea – neconstituționalitatea acesteia – sunt sesizate recent de o inițiativă prin care: „Un grup de personalități europene lansează un apel pentru reinventarea Uniunii Europene” între ei este și fostul premier român Petre Roman (Agerpres, noiembrie 2016).

Scrisoarea-apel este un act politic manifest realist a unor oameni experimentați, competenți și responsabili prin aparența europeană, cât și îndrituiți să se pronunțe în problemele stării de criză a UE. Îngrijorați au pus mâna pe rănile cronice ale Uniunii; eu asociindu-mă cu semnatarii, căci deficiențele Uniunii o însoțesc de la concepția și construcția juridică, până în clipa de față. Din acest punct de vedere este corespunzătoare scopului economic determinat de a realiza politica financiară a Comunității franco-germană și a celorlalți cărbunari-oțelari asociați ulterior. În primul rând este vizată și lovită în plin construcția politico-juridică, nestatală, de Uniune Europeană, care în fapt e trust-monopolist: nici național și nici european (continental), avantajând un grup de țări vest-europene-capitaliste. Tipul economic a acestei organizații se constată în cei 27 de ani a lărgirii sale teritoriale. Întâi au fost primite o parte din țările central-est care au fost ocupate politic și doctrinar, dar ceva mai dezvoltate economic. A venit rândul la al doilea pluton și fărâmituri europene. Și se pregătește al treilea, care își face temele; cândva și Turcia (că-i bine înarmată și poziționată strategic). De aici și creația riscantă Schengen (noi, românii, suntem în afara zidului), de unde și vitezele de integrare; România merge în a doua. Toate aceste tactici consacrau globalizarea, dar se reflectau și în structurile unionale statale, toate erau europene: legislative, executive, justiție, până și prezidențiale de jumătăți de an prin rotație fiecărui membru al UE formată din 28 de țări. Însă nu era stat de drept, real, egal și legal (încă nu este). Nu are o lege fundamentală, nu are monedă unificată, nu are politica externă comună, nu are președinte, nu are armată, nu are drapel, nu are imn de stat, nu are… capitală… nu are acel ceva esențial care să-l definească stat compus de tip federal al unei rațiuni normative contemporane.

Actuala Uniune Europeană anacronică, ceea ce în mic și eșantion reprezintă (am comentat și respins), aidoma Uniunea Scriitorilor din România. Exemple triste în amândouă nume proprii.

Teodor Tanco

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.