UNIUNEA EUROPEANĂ ARATĂ MARE FRAGILITATE ÎN SFERA LIBERTĂŢILOR, DREPTURILOR INDIVIDUALE ŞI STATALE

27

Nu-i departe de un sofism construcţia statală a Uniunii Europene sub aspect juridic. Se vrea sau nu se vrea asta să fie, o comuniune viabilă europeană a celor 27 de state sau o piaţă comună, nu reiese nici din documentele recente de la Roma. Hiatusul acesta, esenţialul, nu-l comentează nici presa şi nici curentul anti-unional, dar nici „Mişcarea 9 mai”, fondată la Roma. La aceasta am aderat pentru că pe coordonatele ei sunt tocmai principii juridice de construcţia statului „unional”, „federal”, „compus” sau oricum s-ar numi după conţinutul lui formativ. Însă nici aceasta nu am aflat să se fi exprimat prin legalitatea opţiunilor sale asupra caracterului doar economic al UE. Iar în România, care are co-fondator pe Petre Roman, nu se ştie de ea, necum să-i dezvăluie caracterul finanţist capitalist, monopolist al Uniunii. În afara informaţiilor Agerpres nu ştiu amănunte. Şi nici contestatari din interiorul european care să-i observe construcţia nestatală; cei ce o fac sunt voci slabe şi ele însele în situaţie de libertate. Este exemplul statelor solidarizate sub numirea de înţelegerea sau alianţa de la Vişegrad. Asta înseamnă că e un fel de stat în stat, pentru că cele cinci state est-europene sunt integrate şi în UE, precum: Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Bulgaria. Acestea în unele probleme ale Uniunii se constituie în opoziţie, de exemplu a emigraţiei din Asia şi Africa în Europa, şi nu numai prin exprimări negative refuzând acceptarea de principiu a unui număr stabilit de organele statului (dacă este) al celor 27. Neprimirea până acum nici a unui singur om din cota lor, sunt fapte. Ca şi îngrădirea părţilor de graniţe cu sârmă ghimpată sunt manifestări clare de sfidare şi respingere făţişă a autorităţii UE. Statul maghiar sub guvernarea prezentă, urmat de Bulgaria, sunt primele din cele 5 ce întruchipează opoziţia lărgită politică. Nu se întâmplă nimic pentru această „răzmeriţă” a grupului ce nu se află la prima nerespectare a hotărârilor organelor unionale de conducere. De cealaltă parte, autoritatea Uniunii în tot ce a întreprins până acum sunt vorbe fără ecou. În continuare vorbe sunt, precum pregătirea unui ultimatum de către celelalte 21 de state, împotriva care nu au preluat cotele şi nici nu-şi asumă obligaţia. Marjă de timp este anul în curs. Din cele din vest-europene „rebelă” este Austria.

În ultimii ani au fost mai mult în atenţia forurilor libertăţile şi drepturile politice ale emigranţilor decât ale cetăţenilor statelor europene integrate. Probabil nu se vrea a şti de neputinţa exercitării lor de către unii cetăţeni europeni.

Referinţa este la cetăţenii statelor membre ale UE, care sunt totodată şi cetăţeni europeni. România este printre exemplele cele mai convingătoare că are cetăţeni loviţi de ilegalităţi europene privind libertăţi individuale, precum circulaţia neîngrădită în spaţiul statelor membre, angajarea stabilă în locurile de muncă, alte drepturi civile şi politice încălcate. Pentru că spaţiul Schaengen e un fel de graniţă sau cordon pentru cetăţenii unor state integrate ulterior fondării Pieţei Europene, în special celor din estul continentului şi au fost sub ocupaţia rublei sovietice, încât praf s-a ales de libertăţile individului. Iar cele două voci, decizionale de facto, Franţa şi Germania, sunt stâlpii acestei construcţii Unionale. Iar Anglia, cu al ei Brexit, parcă aştepta minunea aceasta a uşurării de neaveniţi în imperiul britanic de azi, să scape de cei mai de jos lucrători care se strecoară în munci calificate şi la pretenţii salariale ridicate. În România, aşa „rău” cum este, tot e mai bine decât cu trei-patru decenii în urmă. Faţa ţării s-a schimbat mult şi peisajul deschis al socialului e vizibil. Nici nevoile oamenilor nu sunt pe măsura căinărilor. Europa unională vine economic spre Est. Se simte o adiere în libertăţile cotidiene ale maselor de oameni.

Libertatea individuală sau individului sub formele de realizare are o accepţiune de generalitate, ea însoţeşte şi apropie omul de om pretutindeni. De altfel este singura avuţie care identifică omul liber oriunde, însă şi adevărata valoare care trebuie să-l întâmpine. Şi pentru ca să fie reală libertatea individului, societatea contemporană a ajuns la cuprinderea întregului şi instituţionalizarea globală ca prim şi suprem drept juridic al individului. Forul mondial ONU, prin Adunarea Generală din 10 septembrie 1948, a adoptat şi proclamat Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. În articolul 3 stabileşte că: „Orice fiinţă umană are dreptul la viaţă, la libertate şi la securitatea persoanei sale”. De la acest suport de consacrare a libertăţii pleacă individul în orice raport social şi la invocarea ei se întoarce ca ultim argument. UE este datoare indivizilor.

Cât este înfăptuită libertatea, azi la noi (şi oriunde), tot atâta democraţie reală este.

Teodor Tanco

LĂSAȚI UN MESAJ