Un tânăr de 20 de ani din Argeş a abuzat o copilă de 13 ani. Acesta a fost identificat luni, de polițiștii argeșeni. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, tânărul este audiat la sediul Poliţiei Topoloveni, fiind suspectat de comiterea infracţiunilor de viol şi conducere fără permis.

“El este bănuit că noaptea trecută (duminică spre luni-n.r.) ar fi constrâns psihic o minoră de 13 ani să întreţină raporturi sexuale cu el. În momentul depistării, conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere.”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş, subcomisarul Mădălin Zamfir.

Potrivit unor surse judiciare, minora ar fi fost luată dintr-o discotecă şi dusă pe un câmp, unde a fost abuzată sexual, apoi agresorul a condus-o acasă.

1 COMENTARIU

  1. No vedeti ce buna era ” legea lui Stefan cel Mare ” … cu ” taierea scarbavnicului ” … ( chiar daca Domnia Sa pe care punea ochii trebuia musai sa puna si scarbavnicul ) ?!
    Lasati ca merge ” gaozeriul ” la parnaie si acolo sa vezi ce „fetitza” devine el … !!! Stati linistiti … ca toti cei din parnaie au copii acasa si nu sunt ei chiar insensibili la astfel de „gaozeri ” . Ce patzesc ei acolo, poate ati vazut prin filme si este absolut real , ca nu-i pune nimeni „chiloti de tabla” si nici nu sta cate un gardian la cu.ru fiecarui puscarias .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.