Un polițist a fost amenințat cu cuțitul în tren

310

Un comisar șef din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Timișoara a fost amenințat cu un cuțit de un bărbat care i-a furat telefonul mobil. Fapta a avut loc luni dimineața, la ieșire din localitatea Săvârșin, în trenul 1665, care circula pe relația Iași-Timișoara.

Tâlharul a intrat în compartimentul în care se afla ofițerul, a scos cuțitul și i-a luat telefonul. Însă polițistul, pe numele lui Liviu Ion Nica, nu a stat cu mâinile în sân: l-a imobilizat pe tâlhar, i-a luat cuțitul din mână și l-a condus la sediul Serviciului Județean de Transporturi Arad. „În această dimineață, polițiștii Serviciului Județean de Transporturi Arad au fost sesizați despre săvâșirea unei infracțiuni de tâlhărie calificată. În fapt, un bărbat, aflându-se în trenul 1665, care circula pe relația Iași-Timișoara, la ieșire din localitatea Săvârșin, ar fi intrat într-un compartiment și amenințând cu un cuțit persoana vătămată, i-ar fi sustras telefonul mobil.

Fapta tâlharului nu a putut fi dusă la îndeplinire, întrucât persoana vătămată, comisarul șef Liviu Ion Nica, din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Timișoara, cu fermitate a procedat la oprirea și imobilizarea celui în cauză, reușind totodată și deposedarea lui de arma utilizată. Făptuitorul a fost condus de polițist la sediul Serviciului Județean de Transporturi Arad, reușindu-se astfel indentificarea lui, în persoana unui bărbat de 45 de ani, din Arad”, au declarat reprezentanții IPJ Arad.

Tâlharul a fost reținut pe bază de ordonanță de reținere, urmând ca la expirarea măsurii, acesta sa fie prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă pentru tâlhărie calificată, potrivit adaron.ro

2 COMENTARII

  1. Zilele trecute am vazut pe net un reportaj „live” , inregistrat pe camerele de supraveghere,cu un politist aflat in timpul sau liber, in SUA, care facea cumparaturi intr-un magazin de la coltul strazii, avand bebele in brate. La un moment dat intra in magazin doi hoti inarmati cu intentia sa jefuiasca magazinul. Politistul a scos pistolul si i-a impuscat pe loc pe amandoi, tinand in continuare bebele in brate. Tare as vrea sa vad si la noi in tara macar un politist care-l executa pe loc pe un borfas din astia care se plimba toata ziua pe strazile noastre…

  2. Pacat ! Trebuia efectiv impuscat, ce atata… ” imobilizare ” ?! Sa se duca dr.ac.ului toti „ma.cra.on.ii ” astia care fac legea peste tot si nimeni n-are curajul sa-i puna la punct , acolo unde le este locul !
    Uitati, la Nasaud, in fata Magazinului Lidl, sunt doi frati de tzi.g.ani…( cica taica-so este decedat-fost sofer la masina de gunoi a orasului ) care efectiv ataca copiii si-i agreseaza amenintandu-i ca-i „taie cu cutzitul” ( daca nu le dau bani ) … foarte obraznici si incisivi… si nimeni nu s-a sesizat din Politia Orasului sa-i puna la punct … Probabil se asteapta ca un astfel de ci.o.rica… neaparat sa bage cutzitul intr-un copil… ca nu vrea sa-i dea lui banii pe care-i cere…
    Mergeti de curiozitate si-i vedeti cat de impertinenti , de obraznici si de violent se comporta in special cu copiii si cu batranii care ies din magazin , mai ale al mai mic dintre ei ( in jur de 8-10 ani ) .
    Am intervenit si am aparat un copil care era mai… mai sa fie batut si talharit… si efectiv m-a amenintzat ca ” baga cutzatul in mine ” si-mi arata cum face… Asa-mi venea sa-i plesnesc una peste moaca de sa-l ia dr.acu de ma.cra.on… !

LĂSAȚI UN MESAJ