Europarlamentarul român Laurenţiu Rebega a solicitat Comisiei Europene să acorde sprijin financiar fermierilor ale căror gospodării sunt afectate de pesta porcină, boala virală care afectează porcii domestici cât şi pe cei sălbatici. Acest fenomen este răspândit la nivel global şi poate genera pierderi economice de mari proporţii. 

 

Laurenţiu Rebega reaminteşte că 50.000 de porci urmează să fie sacrificaţi, după ce Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a confirmat infestarea cu virsul pestei porcine la o fermă de reproducţie pentru suine din judeţul Tulcea.

Potrivit ANSVSA, pentru o intervenţie eficientă, Autoritatea a dispus detaşarea de personal de specialitate din alte zece judeţe, iar la acţiunile care se desfăşoară în focar sunt prezenţi preşedintele Autorităţii, dr. Geronimo Brănescu, şi o echipă de specialişti din cadrul ANSVSA, de la nivel central, conform Mediafax.

Totodată europarlamentarul menţionează şi situaţia agricultorilor polonezi care s-au confruntat cu această problemă şi care au primit anul trecut de la UE 9,3 milioane de euro.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.