„Afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul” este o expresie întrebuinţată pentru a sublinia diferenţa uriaşă dintre minciună, dezinformare şi adevăr. Zicerea se potriveşte ca o mănuşă cu ceea ce reprezintă pe dinafară Ambulatoriul Integrat de pe strada Gării din Bistriţa, cu realitatea cruntă dinăuntru, bătaia de joc la care sunt supuşi zilnic oamenii suferinzi, aşteptând ore întregi la cozi interminabile.

 

Nimic de spus, Ambulatoriul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, fosta Policlinică, modernizat cu 8,2 milioane de euro,fix 36.133.011,70 lei, dinbani europeni, pe dinafară, dar şi dotările dinăuntru arată la nivelul sec. XXI. Un spaţiu prietenos, elegant, dotări de ultimă oră în aparatura de investigaţii medicale.

Îi lipseşte însă ceva esenţial, latura umană, respectul pentru sutele de oameni care îi calcă pragul zilnic, mânaţi de afecţiunile cu care se confruntă, datorate unor boli şi vârstei înaintate. Majoritatea acestora sunt oameni săraci, pensionari, bolnavi, care îşi duc viaţa de pe o zi pe alta la limita existenţei. Era de aşteptat că această bijuterie medicală, din punctul de vedere al dotărilor cu aparatură medicală modernă, să atingă şi celelalte standarde de normalitate, calitatea actului medical şi relaţia cu pacienţii. Există voci din lumea medicală bistriţeană, care cu jumătate de gură, mai pe la colţuri spun că majoritatea medicilor din cadrul Ambulatoriului, pe lângă munca pe care o prestează la stat în diferite specialităţi medicale, deţin şi cabinete particulare şi mulţi din pacienţii pe care îi consultă ar fi dirijaţi spre aceste cabinete. Desigur, dacă lucrurile ar sta aşa, medicii care ar recurge la asemenea practici s-ar situa într-un evident conflict de interese. Dar despre acest subiect, probabil că vom reveni într-un număr viitor.

 

Operă de artă! Aşa, şi?

Inaugurarea Ambulatoriului Integrat făcută cu mare tam-tam, a beneficiat de prezenţa fostului ministru al Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a preşedintelui CJ BN, Emil Radu Moldovan, parlamentari, sobor de preoţi şi o întreagă pleiadă de oficialităţi localeinteresate mai mult să fie văzute, nu că ar fi avut vreun rol în realizarea obiectivului medical. Maestrul de ceremonii a fost managerul SJU BN, în subordinea căruia funcţionează ambulatoriul, dr. Mircea Gelu Buta.

Oda făcută aşezământului medical la momentul deschiderii, după trecerea a câţiva ani de la momentul respectiv, pare una deplasată cu ceea ce se întâmplă în prezent în interiorul clădirii, în special în relaţia cu oamenii bolnavi care apelează la serviciile medicale ale ambulatoriului.

„Acest lăcaş de sănătate este acum într-adevăr o operă de artă, cel puţin la fel de frumoasă ca şi sculptura din faţă”….spunea la momentul tăierii panglicii, fostul ministru al sănătăţi, Nicolae Bănicioiu.

Până la urmă tot ceea ce se întâmplă la Ambulatoriul Integrat este o chestiune pur şi simplu legată de organizare fluxului pacienţilor la cabinetele de specialitate. Este de neînţeles cum managementul SJU BN, unul de excepţie, cel al ambulatoriului, nu a observat şi nu observă cozile interminabile de la ghişeul care distribuie numerele de ordine la cabinete.Toate problemele practic de aici pleacă, de modul în care oamenii sunt dirijaţi spre medici. Oricine se poate convinge de acest lucru, observând la primele ore ale dimineţii a oricărei zile de lucru ceea ce se întâmplă la distribuirea bonurilor de ordine. După orele 09.30-10.00 aglomeraţia la ghişeu se decongestionează, dar până atunci situaţia este un adevărat coşmar pentru pacienţi.

 

Ore lungi, chinul pacienţilor

Mai mult, de parcă nu ar fi destul timpul interminabil pierdut stând la coadă pentru preţiosul bon de ordine, pacientul mai aşteaptă şi la uşa cabinetului. Bonul primit nu îţi indică ora la care trebuie să intri în cabinet, cel puţin cu aproximaţie, el practic îţi spune ordinea în care intri. Aşa că un alt timp este irosit aşteptând la uşa cabinetelor, uneori aşteptând medicul care nu mai apare.

Oare costă prea mult instalarea unui sistem pe internet de planificare la consultaţii, aşa cum se găsesc la alte ambulatorii de acest tip? Sau instalarea unor automate care să elibereze bonurile de ordine, cu ora la care trebuie să ajungi în faţa medicului? Sau aplicarea oricărei soluţii care ar elimina bătaia de joc la adresa oamenilor prin statul la coada interminabilă formată în faţa ghişeului din holul de intrare de la parterul instituţiei?

Probabil că se va invoca motivul lipsei banilor.

 

Bani cheltuiţi aiurea

Conducerea SJU BN putea renunţa la monumentul instalat în faţa ambulatoriului, o sculptură futuristă, care numai Cel de Sus poate spune ce reprezintă. Conform unor surse din cadrul SJU BN, sculptura din faţa Ambulatoriului Integrat a fost instalată iniţial în faţa unei clădiri a Liceului Sanitar din B-dul Republici pe timpul când soţia managerului Gelu Buta era directoarea unităţii de învăţământ. Clădirea respectivă fiind restituită, proprietarul ar fi insistat să-i fie dată şi sculptura. A urmat un scandal discret, iar în final aceasta a fost instalată în faţa ambulatoriului.

De parcă nu era destul sculptura respectivă, în faţa ambulatoriului pentru copii a fost turnat deja soclul pe care va fi instalat un bust al lui Alexandru Vaida Voivod. Sigur, alţi bani, altă distracţie. Pentru statuia fostului politician, despre care nu se ştie care au fost legăturile mai speciale cu Bistriţa, decât faptul că a urmat o parte a cursurilor liceului în oraş, sau care a fostactivitatea lui legată de oamenii locului, încât să merite acest gest s-au găsit bani, dar pentru o soluţie care să permită suferinzilor accesulcivilizatla cabinetele de specialitate, normal, nu se găsesc.

 

Programările telefonice, degeaba

Situaţia este cunoscută, dar paradoxal nimeni nu face nimic pentru a o remedia. Orice început de zi la Ambulatoriu este infernal. Începând cu ora 07.00 începe să se formeze coada la ghişeu. Acesta este deservit de două funcţionare, acre ca două mere pădureţe. Aere aferate, ton răstit, priviri nervoase, cam aceasta este primul contact al bolnavului cu o instituţie atât de lăudată la inaugurare şi de la care oamenii aşteptau şi aşteaptă puţin respect.

Pe site-ul SJU BN, la secţiunea ”Ambulatoriu Integrat”, există un număr de telefon destinat pentru programări telefonice, atât la adulţi cât şi la copii.

Unul din pacienţii prezenţi la ghişeu, în data de 06.04.2017, Ioan M. din Sânmihaiu de Câmpie, de 81 de ani, suferind de mai multe boli, aşteptând la coadă pentru a obţine mult doritul bon de ordine, povesteaindignat cu voce tare,cui voia să-l asculte, că el nu mai înţelege nimic despre ce se întâmplă. Arăta că în urmă cu câteva zile s-a programat telefonic, a dat nume şi prenume, boala de care suferă şi la cabinetul la care doreşte să fie consultat. A fost extrem de greu săfacă acest lucru, deoarece nu răspundea nimeni la telefon. I-a trebuit câteva oare pentru ca în sfârşit cineva să-i răspundă. I s-a comunicat că are numărul de ordine 11, pentru data de 06.04.2017, dar este necesar să stea la rând pentru a obţine bonul de ordine.

Pe bună dreptate acesta se întreba ce rost a mai avut telefonul pentru programare, dacă trebuie să stea din nou la coadă? Sigur că nu pot fi reproduse unele răspunsuri primite la adresa conducerii Ambulatoriului, a modului în care este organizat fluxul pacienţilor la cabinetele de specialitate, de la cei care aşteptau şi ei la rând. După circa o jumătate de oră omul a ajuns la ghişeu, a spus funcţionarei că el s-a programat telefonic şi în mod normal nu ar mai fi trebuit să stea la coadă. A mai repetat odată ceea ce probabil a spus şi la telefon, deşi programarea era trecută într-un registru şi în sfârşit a primit bonul de ordine. Cu paşi grei şi vorbind singur a început să urce scările pentru a nu pierde rândul la cabinet.

Chiar la intrare, în dreapta ghişeului, sunt dispuse două scaune, iar mai in faţă, alte două. Coada din ziua respectivă era extrem de lungă, uşile automate nu se mai închideau din cauza numărului mare de solicitanţi. Cele două scaune de la intrare erau ocupate de două femei în vârstă la circa 80 de ani. La un moment dat şi-a făcut apariţia un bărbat în vârstă cu un mers greoi datorat vreunei boli. Una din femeile aşezate s-a ridicat cu greutate şi i-a oferit locul bărbatului respectiv. Omul a încercat să refuze gestul, dar bătrânica i-a spus să ia loc deoarece ea s-a odihnit destul şi el este mai bolnav decât ea. Gestul a impresionat pe cei de faţă şi la unison aceştia şi-au manifestat dezaprobarea şi indignarea faţă de modul în care sunt trataţi oamenii suferinzi.

Asemenea imagini pot fi văzute zilnic la ghişeul de la parterul Ambulatoriului Integrat, paradoxul situaţiei este că nimeni din cei responsabili nu observă acest lucru, iar bătaia de joc, lipsa de respect la adresa bolnavilor continuă.

8 COMENTARII

  1. E de groaza ceea ce se intampla acolo. Acum cateva luni am mers sa scot niste analize ale mamei mele si am ramas foarte dezamagita de lipsa de organizare si mai ales de modul in care am fost tratata. Nici un „buna ziua” din partea doctorului iar cand i-am spus de analize mi-a zis ca in perioada cand s-au facut dansul a fost in concediu si el nu a avut chef sa se ocupe de ele cand s-a intors. A folosit exact aceste cuvinte iar la plecare bineinteles ca nu a existat nici un „la revedere” din partea lui…Imi e mila de oamenii care trebuie sa mearga acolo, eu in mod sigur nu o sa mai calc niciodata in aceasta institutie.

  2. Situatia este clara,ei de ani de zile trateaza cu indiferenta pacientii si scopul este sa mearga bolnavul la cabinetele particulare unde dupa ce-i iau bani,ii pun trei intrebari despre antecedente,ii prescriu o reteta de obicei cu medicamente scumpe si in nici 10 minute te conduce afara din cabinet. Cu privere la cele doua ,,acrituri,, de la ghiseul de programari,jur ca de multe ori m-am abtinut cu greu sa nu le bag un pumn in gura,dar poate intro zi o sa-mi pierd rabdarea.

  3. Subscriu la cele zise de Irina. Daca te uiti la lista „specialistilor” si la Cabinetele Particulare din oras veti vedea aceleasi nume. Sa nu mai spunem ca orarele din Policlinica se suprapun partial cu cele de la cabinete; sa nu mai spunem ca multe aparate pt. determinari cantitative, calitative de care dispun dansii nu au certificate de calibrare actuale, chiar si la banalul tensiometru. Poti fi bolnav cronic de inima…ca ai tensiune OK, deci poti muri linistit acasa dupa ce dai 200 lei. E normal,nu?

  4. Indiferent ca are el personal, doctorul , un cabinet privat al sau ( si bine-nteles de aceiasi competenta medicala… ) unde-si „dirijeaza” pacientii, chipurile ca la „stat” n-au dotarile necesare unui act medical de calitate ( care-i si adevarat pe undeva… ) , chiar daca n-ar avea „el ” cabinet privat, s-ar afla cu siguranta pe ” listele de plata suplimentara ” al celor care au astfel de cabinete si de la care „au cota parte”… ca si de la farmacii sau depozite private de medicamente, care pentru serviciul de „plasament farmaceuric”… au tot felul de „bonusuri, atentii , sponsirizari si cote parti ” din profiturile incasate de acestia .
    Asa ca… tot aia-i, ori au cabinete si-n afara ( serviciului la stat ) , ori ba…
    Uitati, fara sa dau nume, ca s-ar putea sa mai ajung pe ” mana lor „… la Cluj de exemplu, oriunde mergi la stat, doctorul iti da un biletzel sau o „carte de vizita ” , unde are „el ” numerele de telefon la care sa te planifici pentru „urmatoarele ” vizite si verificari medicale „… si unde cand suni, bine-nteles ca nu-s la cabinetul spitalului ori policlinicii unde te-ai dus initial, ci este la cabinetul sau particular… si stupoare, ca sa se pronunte pentru un anume diagnostic, sa vedeti cum te trimit de la unul la altul, pentru o asa zisa ” a doua sau a treia opinie „… ( cica )… si isi dau pacientii de la unul la altul… chipurile sa te „investigheze complex „… si ce sa mai tot comentam, ca asta-i actul medical de la noi si bine ca n-au plecat toti doctorii din Romania , sa trebuiasca in locul lor sa „instalam ” niste „babe cu leacuri cosite de Badea George… pe santzuri ” in loc de medicamente… ori sa trebuiasca sa ne ducem prin Ungaria… sau altundeva aiurea daca avem nevoie de doctori . Asa rai, buni cum sunt, bine ca inca-i mai avem si pe „astia” !
    In tzara au mai ramas efectiv numai cei care sunt in prag de pensionare, sau, care au reusit sa-si faca o afacere si in privat ( toit medical si tot de acelasi gen… bine-nteles… ) .
    Critica-i buna, constructiva… dar DEGEABA !

  5. Ca sa nu-i bagam pe toti in aceiasi oala , sa stiti ca sunt si medici de tipul ” jos clopul ” ! As da aici exemplu doamnei doctor Alina Coltza ori doamna Sabau… medici de la cabinetul de psihiatrie, care sunt un exemplu de „cumsecadenie” , solicitudine si bun simtz in raport cu pacientii … dar cati doctori din acestia mai sunt ? Asa deci, nu-i huliti pe toti… ! ( Si nu doar dumnealor sunt asa… si as afrima ca marea lor majoritate, sunt oameni cu bun simtz, numai ca sunt si „doctori” care au ajuns dor cu examene gen „pune x-ul” de la privati… si al caror scop, nu este „medicina”… ca peste tot de altfel ) .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.