Un bărbat din India și-a ”sacrificat” fetița în vârstă de 4 ani pentru ”Satana” și a fost arestat de poliția rurală din districtul Jodhpur, sâmbătă.

Incidentul s-a petrecut în Jodhpur, joia trecută. După ce trupul micuței a fost găsit de mama ei, oamenii legii au pornit în căutarea autorului crimei. Două zile mai târziu au aflat că tatăl ei este, de fapt, cel care i-a luat viața. Nawab Ali Qureshi și-a recunoscut ulterior crima.

”Sunt un Namazi și îmi iubeam copilul mai mult decât propria viață. I-am oferit satanei fiica mea ca un sacrificiu”, a spus omul în fața polițiștilor, scrie hindustantimes.com.

Potrivit oamenilor legii, Qureshi și-a luat copila de la bunica ei, miercuri. A hrănit-o cu dulciuri și fructe și a dus-o acasă. În acea noapte, când restul familiei dormea, el a trezit-o pe fetiță și adus-o în afara casei. Ulterior i-a citit o rugăciune și i-a tăiat gâtul.

El l-a invocat pe ”Satana” în fața polițiștilor, spunându-le că demonii l-au provocat să facă acest gest.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.