Un bărbat din Şintereag s-a ales cu dosar penal, după ce poliţiştii au descoperit în portbagajul maşinii sale carne de vânat şi o armă cu lunetă şi amortizor pentru care nu avea autorizaţie. 

 

Poliţiştii bistriţeni au depistat un autoturism, pe DJ 151, pe raza localităţii Blăjenii de Sus, condus de către un bărbat, în vârstă de 40 de ani, din comuna Şintereag, care transporta carne de vânat şi deţinea o armă de vânătoare, o lunetă şi un amortizor de sunete pentru care nu era autorizat.

„În cauză a fost întocmit dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, braconaj şi transportul vânatului dobândit în condiţiilor art. 42 din legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic”, se precizează într-un comunicat al IPJ BN.

 

sursa foto: vinatorul.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.