Câteva sute de kilograme de fructe de pădure au fost confiscate, miercuri, de polițiștii din Bistrița-Năsăud, după ce aceștia au descoperit că cel care le transporta nu avea documente de proveniență legale. Aceasta nu a fost singura neregulă depistată de polițiști, întrucât bărbatul nu avea în regulă verificările tehnice ale autovehiculului, astfel că acesta a rămas și fără certificatul de înmatriculare și a primit și o amendă de câteva sute de lei.

 

Un bărbat din Sîngeorz-Băi, care transporta cu autoturismul său câteva sute de kilograme de fructe de pădure, a rămas și fără marfă și a mai fost și amendat de polițiștii care l-au oprit în trafic pentru control.

În urma verificărilor, oamenii legii au constatat faptul că acesta transporta  834 kg fructe de pădure, în valoare de 6.225 lei, fără documente de proveniență sau transport, astfel că întreaga cantitate a fost confiscată.

În plus, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul nu avea verificarea tehnică la zi a autovehiculului. Din această cauză, acestuia i-a fost retras certificatul de înmatriculare și a primit o amendă în valoare de 870 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.