Un bărbat din localitatea Gledin riscă să ajungă după gratii. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore de către polițiștii Serviciului Rutier, după ce a condus un autoturism sub influența băuturilor alcoolice, a accidentat trei persoane și a încercat să îi inducă în eroare pe oamenii legii.

 

Polițiștii Serviciului Rutier din cadrul IPJ Bistrița-Năsăud au dispus, miercuri, reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat din localitatea Gledin.

Potrivit polițiștilor, duminică 18 noiembrie, pe DC 13, pe raza localității Gledin, a avut loc un accident rutier în urma căruia o tânără de 16 ani din localitate a fost rănită grav și alte două, de 18, respectiv 39 de ani, au fost rănite ușor. Cele trei, mama și cele două fiice ale sale, circulau, în calitate de pieton, pe marginea drumului când au fost surprinse și accidentate de un autoturism.

Când oamenii legii au ajuns la fața locului, un tânăr de 22 de ani, care locuiește se pare în apropierea locului unde a avut loc accidentul și care îl cunoștea pe bărbatul care de fapt s-a aflat la volan, a declarat că el a condus autoturismul implicat în accident. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.

După primele verificări însă, polițiștii au avut indicii că la volanului autoturismului nu s-a aflat tânărul care a luat asupra lui fapta, ci bărbatul în vârstă de 43 de ani. Drept urmare, polițiștii au decis să îl testeze și pe acesta cu aparatul etilotest.

În cazul lui, rezultatul testării a fost pozitiv, motiv pentru care a fost condus la spital unde i s-au recoltat mostre de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei„, precizează reprezentanții IPJ Bistrița-Năsăud.

În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că la data producerii accidentului, la volanul autoturismului implicat se afla bărbatul de 43 de ani, motiv pentru care este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducere sub influența băuturilor alcoolice. De gol, l-au dat de fapt camerele de supraveghere instalate în localitate de-a lungul șoselei.

Bărbatul va dus astăzi în fața judecătorului de drepturi și libertăți de la Judecătoria Bistrița, cu propunere de arestare preventivă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.