La începutul lunii iunie DIICOT Bistriţa-Năsăud făcea mare tam-tam în legătură cu reţinerea a 12 tineri din zona Năsăudului, pe care procurorii i-au acuzat de trafic de droguri de mare risc. Mai precis este vorba despre cannabis. Pe 9 dintre cei reţinuţi, procurorii i-au vrut, evident, “legaţi” pentru 30 de zile, însă în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bistriţa-Năsăud nu au avut suficiente probe. Drept urmare, până la finalizarea anchetei şi trimiterea în judecată, deocamdată cinci au fost puşi sub control judiciar şi doar unul a fost plasat în arest la domiciliu, în timp ce faţă de ceilalţi trei nu s-a luat nicio măsură preventivă.

 

Cu mare pompă, procurorii DIICOT comunicau, pe 8 iunie, că în ziua anterioară au pus mâna pe un grup de traficanţi de droguri, nu mai puţin de 12 la număr. Din cei 12, în faţa instanţei au fost duşi 9, cu propunere de arestare preventivă.

“La data de 07.06.2018 procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Bistriţa-Năsăud au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor Călugăr Vasile Florin, Grigore Liviu Saul, Frişan Cosmin Ioan, Scurtu Sebastian Adrian, Pop Nicolae Ionuţ. Ionaşcu Andrei, Pantea Ciprian Claudiu Florin, Călini Marius Mihai, Bălăncan Dorin-Flaviu, Măierean Horaţiu, Seni Paul Macedon şi Mititean Manuel-Iliuţă, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de risc şi efectuare de operaţiuni cu substanţe susceptibile să producă efecte psihoactive.


Afla mai multe detalii cumparand editia tiparita a Gazetei de Bistrita.

1 COMENTARIU

  1. Domnilor politruci ,
    Cand veti intelege ca este imperios necesar sa reincriminati ” denuntul calomnios ” si sa scoateti procurorii din categoria ” magistratilor ” ? De aceia se fac dosare politice pe banda rulanta , la comanda unor partide politice in scop de ” rafuiala ” sau efectiv de „scoatere din ringul de dans ” … al celor incomozi … cata vreme acestia au dosare penale care se afla in curs de cercetare … chiar daca solutia acestora este cu scoatere de sub urmarire penala … ( fie ea din lipsa de probe, fie efectiv ca ” fapta nu exista ” … )
    Va garantez eu ca daca se reincrimineaza denuntul calomnios, iar domnii procurori n-ar mai fi ” inamovibili „… si ar raspunde pentru neglijenta sau abuzul in serviciu, n-ati mai auzi ori vedea astfel de dosare … si nici atatea familii batojocorite , cercetate abuziv, purtate prin tot felul de procese , terfelite fel si chip, fara nici un ” just si legal … temei ” .
    Se pare ca va place deopotriva acest ” fenomen ” atat celor de stanga , care nu vreti nici in ruptul capului sa modificati si sa restabiliti ceea ce au desfiintzat cei de dreapta cand sa-u aflat „la butoane ” , cat si celor de dreapta … politica , care au dezincriminat denuntul calomnios … si va convine amandurora ca el sa ramana asa…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.