Monica Gabor trăieşte pe picior mare în America, are vedetele în jurul şi nu se poate plânge că i-ar lipsi ceva. Totuşi, fosta doamnă Columbeanu vrea să facă o schimbare în viaţa ei.

Schimbarea este una majoră, dacă ne gândim că look-ul de acum a făcut-o celebră. Monica vrea acum să îşi schimbe, tunsoarea, deşi părul i-a adus bani de-a lungul timpului, din fotografii şi reclame. Şi unde mai pui că de când ţine legătura foarte strâns cu fanii, Moni cere acum părerea acestora, prin intermediul reţelelor de socializare. "Vreau să mă tund, credeţi că mi-ar sta bine tunsă bob? Aştept cu interes părerile voastre sincere. Vă pup!", a scris vedeta pe Facebook.

"Monica, ai un păr extrem de frumos şi o culoare superbă, ţi se potriveşte prea bine, dar până la urma e decizia ta:)", "Ai superb părul! Ar fi păcat să îl tunzi…", "Păcat de părul tău lung, dar, DA, ţi-ar sta bine!!!" sunt câteva dintre comentariile amicilor virtuali ai Monicăi. Pentru a fi mai convingătoare în faţa lor, Moni a postat şi o fotografie care a inspirat-o. Este vorba despre o imagine în care apare Kiera Knightley, actriţa din "Piraţii din Caraibe", care a adoptat tunsoarea pe care şi-o doreşte Monica Gabor. Tu ce părere ai?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.