Fosta blondă de la Cotroceni, Elena Udrea ‘întoarce armele’ asupra foştilor colegi de partid. Fostul deputat l-a lovit dur pe omul de încredere al lui Traian Băsescu, Eugen Tomac. În direct la România TV, la emisiunea lui Victor Ciutacu, Udrea a făcut dezvăluiri incredibile despre Tomac. Devoalările lui Udrea l-au cuprins şi pe şeful PNL, Ludovic Orban.

„Cei care spun că trebuie să se lupte cu corupţia au interese personale. Au dosare penale şi spun că dacă fac pe plac sistemului, cred că dacă pupă în fund sistemul, vor scăpa. Aici este vorba şi Ludovic Orban. USR este anchetat pentru cum s-a finanţat campania electorală. E un dosar care s-a instrumentat. Şi la PMP, Eugen Tomac are un dosar de care nu s-a mai auzit nimic. Eu nu am nicio speranţă în actuala coaliţie şi nici în Tudorel Toader. Şi dânsul are probleme personale, cu fiul, cu soţia, e prins în sistem”, a tunat Udrea.

Şi asta nu e tot. Udrea a făcut devoalări incredibile care vor cutremura justiţia din România.”Doamna Ghena mi-a fost judecător cu dedicaţie de la sistem. Mi-a prelungit arestul preventiv. Azi nu ajungi la CSM fără să ai susţinerea sistemului. Şi la mine veneau din CSM pentru sprijin politic. S-au supărat pe mine că nu i-am ajutat şi ei credeau că pot să îi ajut.”, a mai spus Udrea, care e convinsă că protestele din iarnă nu se vor mai repeta în această toamnă.

„Nu va mai fi isteria de astă iarnă. Foarte mulţi care au fost manipulaţi s-au lămurit care sunt interesele ce se ascund în spatele acestor acţiuni. Sistemul nu va mai avea succesul din iarnă. Cu unele excepţii, modificările la legi sunt foarte bune”, a încheiat Udrea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.