Ministrul Muncii Mihai Seitan, a declarat azi că Guvernul va face o analiză în legătură cu posibilitatea revenirii asupra cotei de 19% a TVA.
În urma plângerilor populaţiei către preşedintele Traian Băsescu asupra creşterilor dramatice ale preţurilor datorate majorării TVA, executivul ia în calcul revenirea la cota iniţială de 19%.
La nici o lună de la aplicarea majorării, guvernanţii realizează efortul financiar la care este supusă populaţia şi caută alternative fiscale, pentru a putea renunţa la această măsură.
Atâta timp cât scopul principal a fost atins, respectiv acordarea tranşei de împrumut de către FMI, acum se poate renunţa la „chinul scumpirilor”, căutând alte surse interne pentru visteria ţării.
Una din variantele propuse de preşedenţie este cea de impozitare a tuturor veniturilor, inclusiv a pensiilor, cele sub 1.000 lei, pentru acest segment de populaţie însemnând o pierdere cu un procent faţă de „neconstituţionala” reducere cu 15 procente, atâta timp cât impozitarea înseamnă o reducere cu 16%.
Luna viitoare probabil vom avea din nou un TVA de 19%, urmând ca în septembrie să-l creştem la loc, octombrie revenind la starea iniţială, noiembrie cu 24% şi finalul de an să ne prindă la 19% pentru TVA sau pentru cota unică de impozitare.
Vom trăi şi vom vedea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.