Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a avut o primă reacţie la motivarea deciziei CCR prin care preşedintele Iohannis este obligat să semneze decretul de revocare a şefei DNA. Într-o conferinţă de presă susţinut la Arad, Toader a afirmat că o clarificare precum cea din decizia CCR era necesară.

„N-aş spune că cineva a câstigat, că cineva a pierdut. Decizia nu adaugă nimic la Constituţie, nu schimbă nimic din arhitectura statului de drept, din raporturile stabilite de Constituţie între autorităţile care au fost în conflict. Decizia – şi vă spun în cunoştinţă de cauză, cu deplină convingere – nu adaugă nimic, clarifică raporturile constituţionale dintre cele două parţi care s-au aflat in conflict. Decizia dezleagă competenţele constituţionale pe care le are preşedintele republicii în baza Articolului 94 din Constituţie şi competenţele constituţionale pe care le are ministrul Justiţiei în baza Articolului 132 din Constituţie. S-a făcut o absolut necesară delimitare între competenţele de rang contituţional pe care le au cele două părţi care au fost parte la respectivul conflict. Era necesară această clarificare. Nu neapărat de clarificare a competenţelor celor două părţi din conflict, cât de clarificare a raportului constituţional în care se află Ministerul Public faţă de preşedintele republicii, pe de o pare, faţă de ministerul Justiţiei, pe de altă parte.

Niciun ministru nu se va duce să întrebe pe un procuror despre modul de soluţionare a unei cauze, despre faptul că a administrat sau nu o probă, că a ajuns la o concluzie sau alta. Asta e independenţa lui, a procurorului, pe care şi-o exercită în baza Constituţiei, a legii, în baza controlului ierarhic, dar pe linia lor internă, o bună parte din deciziile procurorului intrând sub controlul instanţei de judecată. Deci această independenţă nu a fost modificată prjn decizia CCR.

A câştigat, dacă vreţi, statul de drept. Decizia acesta foarte explicită mai pune o temelie la fundamentele statului de drept din România. Procurorii se numesc în Constituţie magistraţi, precum judecătorii, dar categoric au alte competenţe.

Este necesar ca fiecare să ne cunoaştem bine competenţele, să ne respectăm pe deplin, integral, la timp limitele de competenţă trasate de Constituţie, de lege. Vă îndemn să citiţi decizia Curţii. Este un exerciţiu de înţelegere”, a declarat Tudorel Toader.

1 COMENTARIU

  1. Constatarile domnului ministru, sunt bine punctate , inalt calificate si la obiect .
    Problema este ca degeaba se inlocuieste o persoana de pe o anumita functie data ” poilitic prin atrbuire directa ” ( de asta data doamna Kovesi ) , fara examene de competentza si experienta profesionala ( cum bine aprecia si afirma un anume inalt magistrat… ) , ca se vor perpetua pe aceste posturi, altii si altii… tot politic pusi si care vor fi obligati sa le faca jocul politic, al celor care- i ” ung cu mirul sfant al politicului ” aflat la butoane in momentul ” ungerii ” .
    Autonomia, independenta , inamovibilitatea si stabilitate totala in functiile din Puterea administrativa si ce Judecatoreasca, se realizeaza numai cu examene de competenta si experienta profesionala, de jos si pana sus … sus de tot si unde Puterea politica sa n-aiba absolut nici un cuvand de ” spus ” ori de „controlat” .
    Cand credeti dvs ca se va realiza asta aici in Romania , fara suparare, amestecata si incorect organizata social ? Eu cred ca NICIODATA !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.