Tragedie feroviară în Italia! Cel puţin 12 persoane au murit, iar alte zeci au fost rănite marţi, în sudul Italiei, în urma unei coliziuni între două trenuri pe un segment de cale ferată dintre oraşele Ruvo di Puglia şi Corato. Printre răniți se află cel puțin un bebeluș, care a fost transportat cu un elicopter, conform Digi24.

Accidentul a avut loc în jurul orei 11.30 (12.30, ora României).

Autorităţile locale se tem că numărul morţilor ar putea creşte.

Conform imaginilor filmate din aer, cele două trenuri formate din câte patru vagoane fiecare s-au lovit frontal şi în ambele părţi au fost împrăştiate fragmente.

Serviciile de urgență au intervenit la fața locului pentru a ajuta victimele.

Potrivit stiripesurse.ro, această linie unică de cale ferată, care trece pe la nord-vest de Bari, este folosită zilnic de peste 200 de trenuri. În prezent au loc lucrări pentru construcţia unei noi linii pentru a reduce tocmai probabilitatea ciocnirii trenurilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.