Traficanţi de droguri puşi în libertate după ce procurorii au uitat să ceară instanţei prelungirea mandatelor de arestare preventivă

719

Doi suspecţi de trafic cu canabis au fost eliberaţi din arest preventiv, iar faţă de alţi doi s-a ridicat măsura arestului la domiciliu, ca urmare a unei erori a procurorilor, care nu au cerut instanţei prelungirea măsurilor preventive în termenul prevăzut de lege.

Curtea de Apel Galaţi a hotărât, pe 27 iunie, printr-o decizie definitivă să îi elibereze din arest preventiv pe Perju Cristi Marius şi Cucu Radu Cosmin, iar faţă de Vasilescu Marian şi Milea Octavian Sorin a dispus încetarea arestului la domiciliu, toţi fiind cercetaţi de DIICOT Galaţi pentru trafic de droguri. Judecătorii au luat această decizie după ce reprezentanţii Parchetului au omis că mandatele de arestare preventivă şi cele de arest la domiciliu expiră pe 24 iunie, depunând o cerere de prelungire a acestora peste termenul prevăzut de lege, respectiv cu cel puţin cinci zile înainte de expirarea arestării preventive sau a arestului la domiciliu. Cei patru au ajuns în atenţia DIICOT după ce poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Galaţi, cu sprijinul Direcţiei de Operaţiuni Speciale, au ridicat  2,5 kilograme de substanţe susceptibile de a produce efecte psihoactive si aproximativ un kilogram de canabis pe 29 martie 2018, când au fost efectuate 29 percheziţii domiciliare în judeţele Galaţi, Brăila şi Constanţa la locuinţele suspecţilor. În aceeaşi zi, procurorii  DIICOT Galaţi au reţinut nouă persoane, cu vârsta cuprinsă între 20 şi 30 de ani, pentru 24 de ore sub acuzaţiile de trafic de droguri de risc şi operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive. Acestea sunt Perju Cristi Marius, Vasilescu Marian, Mihăilă Aurel, Baciu Alexandru Sorin, Zidaru Adrian, Milea Octavian Sorin Straton Cristian Relu, Muia Cristian şi Cucu Radu Cosmin. ”Din cercetări a reieşit că, începând cu anul 2017, în mod repetat, persoanele în cauză au cumpărat, deţinut şi vândut unor consumatori de pe raza judeţelor Galaţi, Brăila şi Constanţa, diferite cantităţi de substanţe susceptibile de a produce efecte psihoactive.  În urma percheziţiilor efectuate, au fost ridicate 2,5 kilograme de substanţe susceptibile de a produce efecte psihoactive, aproximativ un kilogram de canabis şi suma de 25.000 de lei”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.  De amintit este că Perju Cristi Marius, zis „Creţu”, a fost condamnat anterior la un an si o lună de închisoare tot pentru trafic de droguri, fiind implicat în reţeaua care vindea tinerilor dornici de noi experienţe marijuana amestecată cu ceaiuri medicinale, produse chimice de sinteză şi otravă de şobolani.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ