Trădare PURă

Copos se pregăteşte să candideze împotriva lui Voiculescu la preşedinţia partidului la Congresul PUR de săptămâna viitoare

Memoranda ONAC

În contextul unor schimbări majore la nivelul la nivelul tuturor partidelor politice, este oarecum suspectă linştea din paginile ziarelor cu privire la Congresul PUR ce urmează să se desfăşoare la sfârşitul săptămânii viitoare. În cadrul acestui eveniment, pe lângă alte subiecte aflate pe ordinea de zi, urmează să fie scoasă la bătaie funcţia supremă în partid. Mai mult, conform unor informaţii, lui Dan Voiculescu i se pregăteşte debarcarea, rolul principal în acest scenariu fiind deţinut de vicepremierul României, cel propulsat în această funcţie tocmai de Voiculescu, George Copos.

La Congresul PUR programat pe data de 7 mai vor fi prezenţi aproximativ 2000 de delegaţi din toată ţara ce urmează să-şi aleagă reprezentanţii în toate forurile de conducere ale partidului. Astfel, va fi supusă la vot alegerea viitorului preşedinte al partidului pentru următorii patru ani, a membrilor Consiliului Naţional şi a celor din Biroul Permanent. Vicepreşedintele PUR, Bogdan Piţigoi, ne-a asigurat că votul va fi secret şi că, potrivit Statutului, candidaturile pentru funcţiile de conducere urmează să fie depuse până pe data de 2 mai, adică a doua zi după Sfintele Paşte. Însă, umaniştii care vor fi luaţi de valul sărbătorilor şi vor uita să-şi depună candidatura până la această dată mai au o şansă în ziua alegerilor. Tot la Congres va fi prezentat raportul de activitate al partidului de la ultimul Congres până în prezent şi vor fi supuse dezbaterii modificări la Statut. Pe lângă acestea, un subiect mai arzător urmează să fie supus atenţiei delegaţilor, mai exact căutarea unor soluţii pentru scoaterea partidului din impas, cu atât mai mult cu cât, în ciuda poziţionării sale în arcul de guvernare, conform sondajelor de opinie, PUR este cotat cu 2%, ceea ce, în eventualitatea unor alegeri anticipate, nu îi asigură accederea în Parlament.

Copos i-o coace lui Voiculescu

Pe lângă aceste puncte de pe ordinea de zi, poate cel mai aşteptat de delegaţi va fi alegerea sau realegerea preşedintelui partidului, după caz, întrucât şi în privinţa acestui subiect părerile sunt împărţite. Aşa cum se ştie, comporatmentul politic al PUR, promovat de Dan Voiculescu, cu precădere în anul electoral 2004, a fost criticat atât de partenerii politici (fie că s-au nimit Alianţa D.A. PNL-PD sau PSD), de analişti politici şi gazetari. Şi asta pentru că politica partidului, promovată de Dan Voiculescu, s-a caracterizat prin duplicitate cu scopul vădit de a accede la putere cu orice preţ. Pe fundalul acestei imagini compromise a liderului partidului, Congresul de săptămâna viitoare ar putea fi scena unei lovituri îndreptate împotriva lui Voiculescu. Cel care încearcă să preia frâiele partidului, cu toate că nu beneficiază de o imagine publică mai bună decât cea a lui Voiculescu este George Copos. Conform unor informaţii din interiorul partidului, în prezent, Copos încearcă să facă lobby pe lângă greii partidului pentru a beneficia de sprijin în ziua votului. Filialele care se aşteaptă să-I jure credinţă lui Copos, în detrimentul lui Voiculescu, sunt cele din zona Braşovului, cunoscut drept fieful afacerilor acestuia, dar şi cele din nordul ţării, Satu-Mare şi Maramureş. Acestea sunt, până în prezent, redutele câştigate de Copos. Vicepreşedintele PUR, Bogdan Piţigoi, nu a exclus faptul că am putea asista la o competiţie pentru şefia partidului, preferând însă să nu nominalizeze nici un posibil contracandidat al preşedintelui în exerciţiu. Totuşi, el a subliniat faptul că, în opinia sa, nu e foarte important să existe mai mulţi candidaţi ci “să se menţină ritmul crescut şi eficienţa partidului”. Care ritm crescut şi care eficienţă, greu de spus. În acelaşi context, purtătorul de cuvânt al PUR, Bogdan Ciucă, ne-a declarat cu privire la posibilitatea depunerii mai multor candidaturi pentru şefia partidului că “o competiţie în partid este de dorit” şi că “în aceste zile (până la Congres, n.r.) se pot întâmpla multe lucruri”. Totodată, el a subliniat faptul că la Congres se va popune şi schimbarea numelui partidului din Partidul Umanist din România în Partidul Umanist Român, propunere înaintată de George Copos şi aprobată de Biroul Permanent şi Consiliul Naţional. Este vorba, cel mai probabil, de un exerciţiu pentru a-şi proba susţinerea în propriul partid din partea celui care ţinteşete la cea mai înaltă funcţie.

Voiculescu se simte ameninţat

Ar mai fi de spus că Voiculescu a avut, în ultima perioadă foarte puţine ieşiri în presă, însă fiecare dintre acestea a fost “cu ţintă directă”. Una cel puţin ne-a atras atenţia. Este vorba despre o recţie la “un zvon” apărut în presă conform căruia ar urma să se retragă din fruntea partidului din cauza unor probleme de sănătate, zvon lansat în perioada în care liderul umanist îşi “desăvârşea” studiile politice la Londra. Mai mult, conform aceloraşi informaţii, partidul ar urma să fie preluat de nimeni altul decât George Copos. În acest context, Voiculescu a ţinut să dezmintă zvonurile, susţinând în acelaşi context că acestea sunt creaţia unui politician “imoral”. Mai mult, Voiculescu a promis solemn că odată cu întoarcerea sa în ţară îl va demasca pe acesta, însă nu a facut-o până acum. Se pare că politicianul “imoral” despre care făcea vorbire Voiculescu provine din propria-i ogradă şi poartă numele de George Copos. Precizăm faptul că reporterii noştri au încercat în cursul zilei de ieri să-l contacteze pe George Copos pentru o declaraţie oficială însă acesta a vut telefonul închis.

Stelian Tănase: “Acest partid nu există”

Analistul politic Stelian Tănase ne-a declarat că, în opinia sa orice ar conduce PUR nu ar avea practic ce să conducă. “Acest partid nu există. E o reţea de angajaţi ai lui Dan Voiculescu, nu are o doctrină şi o poziţie certă pe eşichierul politic. El a intrat în Parlament pe listele PSD şi a ajuns la Guvernare cu ajutorul Alianţei. Orice ar conduce acest partid, mă întreb ce ar conduce. Aşa cum se ştie, dacă s-ar organiza alegeri peste o lună, PUR ar dispărea”, ne-a declarat analistul politic. Totodată, Stelian Tănase a susţinut că, în acest context, o posibilă confruntare între Voiculescu şi Copos pentru şefia partidului ar fi o “bătălie într-un pahar cu apă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.