Milioane de euro s-au dus în ultimii ani pe investiţii care de care mai aberante. Primăria Bistriţa a direcţionat sume importante spre proiecte îndoielnice, de căsuţe pentru veveriţe refăcute de vreo două ori, până la mere, struţi şi beculeţe de Crăciun. De când a preluat Primăria Bistriţa, Ovidiu Creţu nu s-a uitat când a fost vorba despre aruncat banii aiurea. Ascunzându-se în spatele argumentului „x oraş european” are aşa ceva, aşa că trebuie să facem şi noi, edilul a aruncat banii pe investiţii care de care mai aberante.

 

Gazeta de Bistriţa a realizat un top al celor mai aberante investiţii, bazat pe ridicolul ideii, suma cheltuită pentru materializarea sa şi bineînţeles succesul sau insuccesul său.

 

Locul I: Pârtia de schi din Wonderland

Pârtia de schi făcută pe împrumut şi nefuncţională chiar şi când nu ducem lipsă de zăpadă. E promisă de către Ovidiu Creţu încă de la începutul primului său mandat, este şi gata, însă nu poate fi utilizată, pentru că încă nu a fost găsită firma care să se ocupe de administrarea sa. Ironia sorţii face ca în această perioadă chiar să fie zăpadă.

Pentru construirea pârtiei de schi situată pe Dealul Cocoşului, Primăria Bistriţa s-a împrumutat, cu acordul tacit al consilierilor locali, cu 40 de milioane de lei, din care jumătate au mers către acest proiect. Asta pentru că acest proiect nu s-a încadrat pentru fondurile europene, din cauza lipsei de fezabilitate.

La 9 luni de la începerea lucrărilor, Creţu a modificat proiectul. Pârtia se lungea cu peste 250 de metri, traseul drumului de acces este modificat, la fel şi numărul hidranţilor care trebuie să alimenteze tunurile de zăpadă care creşte cu patru.

Edilul a uitat de racordarea la reţeaua electrică, aceasta nefiind inclusă în proiectul iniţial. Această nouă investiţie a ridicat costurile pârtiei de schi cu încă 200.000 de euro.

În luna decembrie a anului 2016, totul este gata, culmea este şi zăpadă, iar pârtia de schi tot nu poate fi folosită. Asta pentru că nu a fost găsită o firmă care să administreze toata treaba. Municipalitatea speră ca pârtia să poată fi funcţională începând cu mijlocul lunii ianuarie a anului 2017.

 

Locul II: Beculeţele de Crăciun

Beculeţe de Crăciun de două apartamente. Atmosfera de sărbătoare pare să fie foarte importantă pentru Primăria Bistriţa, care investeşte an de an în decoraţiuni şi beculeţe sute de mii de lei.

Anul acesta, Primăria Bistriţa a cumpărat 550 de figurine, de la Elba Com. Cât au costat atmosfera de Crăciun? Cele 550 de figurine au costat nu mai puţin de 300.000 de lei, aproximativ 75.000 de euro, echivalentul a două apartamente.

În 2015, suma alocată pentru „iluminatul festiv” ajungea la 403.000 de lei, iar în 2015, municipalitatea aloca 534.000 de lei, adică în jur de 120.000 de euro, pentru a achiziţiona 24.485 de metri liniari de ghirlande şi 70 de sfere luminoase. Licitaţiile nu au fost „la vedere”, acestea nefiind nici acum pe site-ul municipalităţii.

 

Locul III: Căsuţele din lemn pentru târgurile de iarnă

Afacerea „căsuţa din lemn”. Primarul Ovidiu Creţu s-a întors din excursiile sale din diferitele oraşe europene cu o altă obsesie: căsuţele din lemn pentru târguri. Aşa se face că, în 2013 a început să cumpere obsesiv chioşcuri din lemn.

În 2013, Primăria Bistriţa a cumpărat 10 căsuţe din lemn, inspirate de la târgurile de iarnă din Austria şi Germania. În 2014, urmau încă 10 căsuţe din lemn, iar în 2015 alte 10.

Cât a costat obsesia aceasta? Doar pentru 10 căsuţe din lemn, Primăria Bistriţa a dat 80.640 de lei fără TVA. Dacă facem un calcul simplu, ajungem la concluzia că în ultimii ani, au mers pe căsuţe din lemn 300.000 de lei, în condiţiile în care acestea sunt folosite maxim două luni pe an.

 

Locul IV: Site-urile de promovare

Site-urile de promovare, găurile negre care înghit bani fără număr. În anul 2011, promovarea centrului istoric al Bistriţei înghiţea peste 500.000 de lei din fonduri europene. Aceasta includea şi un site cu informaţii despre Bistriţa, o hartă 3D şi imagini de la web cam-urile montate în centrul istoric.

Cetateabistrita.ro se anunţa o inovaţie în România, asta pentru că ar fi trebuit să le permită vizitatorilor să facă un tur virtual al vechii cetăţi sau să urmărească imagini transmise în timp real.

Site-ul n-a fost promovat, a fost făcut pe genunchi, în grabă, cu informaţii puţine şi sărăcăcioase. La un an de la lansare atrăgea 6-7 vizitatori zilnic, în condiţiile în care a fost creat să atragă turiştii în Bistriţa.

După ce a păpat câteva sute de mii de lei, anul acesta, Primăria Bistriţa alocă din nou bani pentru revitalizarea acestui site fantomă, iar cetateabistrita.ro înghite încă aproape 25.000 de lei.

oua-bistrita strut-bistrita

Locul V: Struţii, ouăle şi merele

De la ouă gigant la… struţi şi mere. Ce mai poate urma după beculeţe de tot felul şi căsuţe din lemn v-aţi întreba. Imaginaţia pe bani publici a primarului Ovidiu Creţu nu trebuie subestimată.

În urmă cu câţiva ani, în preajma Sărbătorilor Pascale, oraşul a fost invadat de ouă. Peste 10 astfel de decoraţiuni au fost amplasate în mai multe zone din oraş. Pentru 12 ouă, Primăria Bistriţa a cheltuit 24.000 de lei. Acestea pot fi văzute doar maxim o lună şi jumătate pe an.

Din păcate seria de ciudăţenii nu se opreşte aici. Primăria Bistriţa a mai comandat mere şi struţi giganţi pe care le-a amplasat în oraş. Toate aceste decoraţiuni sunt realizate din fibră de sticlă, în spatele lor stând aceeaşi firmă: Eurocompozite.

Pentru mere, Primăria Bistriţa a cheltuit încă 21.000 de lei. Executantul, care a încasat bani frumoşi pentru aceste aberaţii a oferit municipalităţii un măr auriu şi încă o jumătate de măr, care s-au adăugat la cele 5 mere care au înghiţit peste 20.000 de lei.

mere-bistrita

În 2011, susţinut de istoricii locali, primarul Ovidiu Creţu mai scotea o aberaţie din pălărie. Este vorba despre 10 struţi tot din fibră de sticlă. Ce legătură au aceste animale cu oraşul nostru? Ovidiu Creţu a mizat pe istoria locală, susţinând că aşa fac cunoştinţă bistriţenii cu stema oraşului. Struţul a fost realizat şi sub formă de mascotă, fiind oferit drept cadou oficialităţilor cu ocazia diferitelor evenimente.

Cei 10 struţi împrăştiaţi prin oraş au păpat 42.000 de lei, adică aproape 10.000 de euro. Aceştia au fost pictaţi de către elevii de la Liceul de Arte Plastice „Corneliu Baba”.

Andreea Moldovan

2 COMENTARII

  1. Pai, daca nu facea nimic… era mai bine ?
    Absolut toate partidele si toti primarii care s-au perindat intr-un fel sau altul, au avut „fixurile ” lor si nu toate au fost placute sau agreate de ” contzarani ” fara sa le enumeram .
    Intr-adevar problema cu veveritzele alea, este o mare prostie. Eram intr-o zi in Parcul Municipal si mi se rupea sufletul cand am vazut cum una dintre veveritzele alea, se azvarlea efectiv cu capul in plasa de sarma, cand intr-o parte , cand in alta, sperand ca „se va rupe ” … ca va face o „gaurica ” cat de mica, sa se strecoare „afara ” sa poata zburda libera in natura, mai ales ca aici la noi ar fi exact ” la ea acasa ” fara nici un altfel de artificiu.
    Lasand la oparte micile artificii de ambientare locala, in ansamblu, municipiul nostru este frumos, ordonat si curat, circulatia se desfasoara fluient, spatiile verzi , ordinea si curatenia stradala este ok … si totul merge ordonat si asa cum trebuie sa fie .
    Sunt convins ca toate „proiectele cu copertile rosii ” … daca erau cu „copertile galbene, portocalii, albastre sau verzi”… nu mai erau comentate atat de mult .
    Municipalitatea avea imperios necesar un loc de agrement , un loc de targuri, un loc de desfasurare al unor evenimente cu public larg si unul in care sarbatorile iernii sa fie frumos organizate… si o „centura ocolitoare ” , aleie, strada, poteca sau cum i-o mai spune, prin care circulatia dinspre Moldova, sa fie deviate si ” scoasa ” afara din municipiu… pentru ca efectiv in municipiul Bistrita, deja abia mai putem respira de traficul auto existent.
    Una peste alta, are si domnul Cretzu partile dumnelui negative, dar in marea lor majoritate sunt ok si merita sincere felicitari penstru asta !

  2. La primitivi si needucati le convine sa se mareasca numarul birturilor.Altceva nu prea stiu!Si culmea isi dau cu parerea mai ales diletantii.Cei care stau cu orele la aparatele moderne,cafenele la o tigara etc.Asa analizeaza situatiile,mai ales critic,au timp de „strambe”.Avem si asa o natiune bolnava dar daca putem punem bete nu o ajutam.Mai reflectati sa vedeti unde grasiti.Care din primarii anteriori au facut ceva notabil?Poate o sa vedeti si altceva mai pozitiv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.