Teraplast preia controlul asupra Depaco, cu 67% participaţie

422

Grupul TeraPlast, cel mai mare procesator de PVC din România și unul dintre principalii producători de materiale pentru piața construcțiilor și instalațiilor, anunță majorarea participației cu încă 7% în capitalul social al Depaco SRL. Prin această achiziție, TeraPlast va dobândi controlul asupra Depaco.

 

Consiliul de Administrație al societății TeraPlast S.A. informează acționarii și potențialii investitori cu privire la faptul că TeraPlast a încheiat un contract de vânzare-cumpărare de părți sociale cu Dragoș Irimescu pentru achiziția unui pachet de 7% din capitalul social al Depaco S.R.L. Achiziția acestui pachet vine după ce, tot în 2017, grupul a încheiat acorduri pentru achiziționarea unei participații de 60% în Depaco, al doilea jucător de pe piața de țiglă metalică, prin brandul Wetterbest.

Valeriu Irimescu, director General Depaco: „Extinderea participației grupului TeraPlast în cadrul Depaco reprezintă o reconfirmare a încrederii pe care acționariatul TeraPlast o are în companie. Suntem încrezători că vom continua parteneriatul solid în paralel cu dezvoltarea business-ului. Creșterea afacerilor Depaco în primele nouă luni ale lui 2017 confirmă, de altfel, consolidarea colaborării noastre și este rezultatul unui business dinamic.”

Mirela Pop, Director General TeraPlast: „Majorarea participației în cadrul companiei Depaco este un pas important în evoluția grupului TeraPlast. Încă de la începutul acestui parteneriat, ne-am bucurat de o bună colaborare cu asociații Depaco și avem încredere că vom continua să lucrăm împreună într-un mod eficient pentru a aduce plus valoare afacerilor noastre.”

Achiziția pachetului de părți sociale este condiționată de obținerea avizului favorabil din partea Consiliului Concurenței cu privire la dobândirea controlului ce va fi exercitat de către TeraPlast asupra Depaco.

Afacerile Depaco au crescut în primele nouă luni ale lui 2017 indicând o consolidare a activităților în perioada dată. Astfel, business-ul Depaco a înregistrat o creștere peste 45% față de aceeași perioadă din 2016.

Grupul Teraplast rulează o cifră de afaceri anuală de peste 400 de milioane de lei. Portofoliul de produse al Grupului este structurat pe șase linii de business: Instalații & Amenajări, Profile tamplarie, Granule, Panouri termoizolante, Structuri metalice zincate și Tâmplărie termoizolantă, deținând poziții de top pe o mare parte din aceste piețe. Compania-mamă Teraplast este lider de piață pe segmentele de canalizări exterioare și granule, și este al doilea jucător de pe piața de canalizări interioare. Subsidiara TeraSteel este al doilea jucător de pe piața de panouri sandwich și iderul pieței de structuri metalice zincate.

 

LĂSAȚI UN MESAJ