Casele de schimb valutar aparţinând SC Saralex Grup SRL fac din ce în ce mai multe victime în municipiul Bistriţa.
Societatea a dobândit notorietate în întreaga ţară prin metodele de înşelare a clienţilor, numărul ţepuiţilor fiind de ordinul miilor.

Pe plan local escrocheria nu a fost stopată, deşi Oficiul pentru Protecţia Consumatorului Bistriţa-Năsăud (OPC BN) a aplicat mai multe amenzi destul de usturătoare societăţii în cauză. Plângerile se înmulţesc pe zi ce trece şi la Biroul de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bistriţa-Năsăud (IPJ BN).

În municipiul Bistriţa, SC Saralex Grup SRL deţine nu mai puţin de trei case de schimb valutar – una pe pietonalul Liviu Rebreanu, una pe strada Dornei şi una pe strada Gheorghe Şincai. La toate punctele de lucru practica de înşelătorie este identică. În faţa casei de schimb valutar sunt amplasate două panouri pe care sunt afişate cursurile de schimb pentru valută şi cecurile de călătorie într-un mod vădit de a induce clientul în eroare. În dreptul sumei de vânzare a valutei este trecută suma de cumpărare a cecurilor de călătorie, şi nu a valutei. Suma de cumpărare a valutei fiind trecută pe acelaşi panou cu cea de vânzare a valutei, însă la baza panoului. Suma plătită de casele de schimb ale celor de la Saralex la cumpărarea valutei este cu mult mai mică decât cea a cursului de referinţă oferit de Banca Naţională Română (BNR). De exemplu dacă la BNR cursul de referinţă a euro este de 4,293 lei, la casele de schimb aparţinând SC Saralex Grup SRL moneda este cumpărată de aceştia la o valoare de 3,580 de lei. Clienţii sunt de cele mai multe ori induşi în eroare de preţul oferit pentru cecurile de călătorie, iar casierele sunt acuzate că nu informează şi verbal clientul despre suma pe care o va primi în urma tranzacţiei. Astfel, bistriţenii au fost ţepuiţi de angajaţii acestor case de schimb valutar cu sume ce ajung, la o singură tranzacţie, la o valoare de chiar şi 2.000 de lei.

Istoricul Saralex

Saralex Grup este o societate bucureşteană deţinută de Alexandru Podgoreanu, fiul fostului deputat PSD Radu Podgoreanu. Societatea înfiinţată cu câţiva ani în urmă s-a extins cu rapiditate în toată ţara, având la ora actuală nu mai puţin de 47 de sedii secundare. Cifra de afaceri a societăţii, conform informaţiilor oferite de Ministerul Finanţelor Publice, pe anul 2007 a fost de 6.867.030 de lei, cu un profit dobândit în acelaşi an în valoare de aproape şapte miliarde de lei vechi. La puţin timp de la înfiinţare, plângerile şi reclamaţiile împotriva practicilor la limita legii au curs împotriva societăţii. Atât oficiile pentru protecţia consumatorului cât şi inspectoratele judeţene de poliţie au fost luate cu asalt de către clienţii înşelaţi la ghişeele de schimb valutar aparţinând SC Saralex. Nu puţine au fost cazurile în care angajaţii caselor de schimb s-au ales cu dosare penale pentru infracţiunea de înşelăciune, iar în municipiul Cluj-Napoca caselor de schimb le-a fost întreruptă activitatea pe o perioadă de timp. Însă nici amenzile, nici dosarele penale nu l-au oprit pe Alexandru Podgoreanu să-şi continue afacerea la limita legii, iar clienţii care cad în plasa celor de la Saralex se înmulţesc pe zi ce trece.

Saralex ţepuieşte bistriţenii

Sute de bistriţeni au călcat pragul caselor de schimb valutar aparţinând SC Saralex Grup SRL, şi foarte mulţi au căzut în plasa acestora. Bistriţenii şi-au dat seama de şmecheria practicată de aceştia doar în momentul în care s-au văzut cu banii în mână şi au constatat că au primit mult mai puţini bani decât şi-au calculat ei. Ţepuiţii susţin că atât panourile de afişaj de la intrare, cât şi angajaţii societăţii i-au indus în eroare. De recuperarea banilor pierduţi astfel nici nu se pune problema, deoarece odată ce omul semnează hârtia tranzacţia este efectuată legal, consimţământul fiind acordat odată cu semnătura. Modul de acţionare a celor de la Saralex este la limita legii, legislaţia în domeniu fiind destul de ambiguă şi cu multe lipsuri. Doar unul din 20 de bistriţeni observă şmecheria acestora şi optează pentru un schimb valutar la o altă casă. Unul dintre bistriţenii care a trecut pragul unei case de schimb valutar aparţinând celor de la Saralex de pe strada Dornei a observat în timp util cursul mic la care aceştia voiau să-i schimbe banii şi a renunţat la tranzacţie. La ieşirea din casa de schimb valutar acesta ne-a declarat următoarele: „Am vrut să schimb o sumă de bani, dar m-am răzgândit. Am avut noroc că m-am prins din timp de şmecherie, dacă nu luam o ţeapă de zile mari. Parcă nu îs normali la cap ăştia! O vrut să-mi schimbe euro la 3 lei şi ceva când cursul e peste patru lei. Îs de o nesimţire ieşită din comun. Săptămâna trecută un prieten de al meu a fost ţepuit cu 1.000 de euro de ăştia de la Saralex! Aşa ceva mai rar…”

Curs dubios

Săptămâna trecută, mai exact în data de 9 martie, cursul de referinţă al euro, conform BNR, a fost la o valoare de 4,2939 de lei pentru un euro. La casele de schimb valutar ale SC Saralex Grup SRL din municipiul Bistriţa cursul diferea de la o casă de schimb la alta. La casa de schimb valutar de pe strada Dornei, la vânzare, un euro era 4,300 de lei; la cumpărare, însă, era la o valoare de 3,460 de lei! Diferenţa dintre cele două valori era de aproape un leu. La casa de schimb de pe Pietonalul Liviu Rebreanu un euro era vândut cu o sumă mai mare decât la casa de pe strada Dornei, mai exact la o valoare 4,340 de lei. La cumpărare se observa din nou o diferenţă destul de mare, un euro fiind cumpărat la această casă cu 3,580 de lei. Situaţie similară şi la casa de schimb valutar a acestei societăţi de pe strada Gheorghe Şincai. Dacă un euro era vândut cu 4,340 de lei, aceeaşi monedă era cumpărată cu 3,560 de lei!

După cum se poate observa şi din imaginile foto, cursul de vânzare euro este afişat în dreptul cursului de cumpărare a cecurilor de călătorie, majoritatea clienţilor fiind induşi în eroare în acest fel. Cursul de cumpărare a valutei se află afişat pe acelaşi panou de vânzare a valutei, chiar la baza panoului, de cele mai multe ori nefiind observat de clienţi.

Saralex amendată de OJPC

Reclamaţiile, depuse la sediul Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului de bistriţenii ce au căzut în plasa caselor de schimb valutar aparţinând SC Saralex Grup SRL, se înmulţesc pe zi ce trece. La ora actuală sunt peste 20 de reclamaţii, cifra fiind în creştere. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor nu a rămas nici ea indiferentă la practicile celor de la Saralex în municipiul Bistriţa. Bistriţenii s-au plâns în cursul anului trecut că nu au fost informaţi şi verbal, asupra faptului că urmează să li se reţină un comision de 16 % din valoarea tranzacţiei. Procedura ca atare de tranzacţionare era incorectă, deoarece personalul de deservire al caselor de schimb valutar cerea prima dată consumatorilor să semneze formularul de acceptare a schimbului valutar şi numai după aceea le înmâna banii. În felul acesta de-abia la primirea banilor clienţii realizau faptul că au primit o sumă de bani cu mult mai mică decât aceea la care în mod rezonabil se aşteptau. În cadrul practicii corecte de piaţă din acest domeniu de activitate, atât la casele de schimb valutar aparţinând unor operatori economici cât şi la casele de schimb valutar care îşi desfăşoară activitatea în incinta instituţiilor bancare comisionul este 0%. În luna mai a anului trecut OJPC Bistriţa-Năsăud a încheiat un proces verbal de constatare contravenţie prin care cei de la SC Saralex Grup SRL au fost amendaţi cu suma de 3.000 lei pentru omisiuni înşelătoare şi li s-a impus încetarea practicii incorecte. Dar cei de la Saralex nu s-au conformat în totalitate şi puneau în pericol interesele economice ale consumatorilor datorită neîndeplinirii diligenţelor profesionale în raport cu aşteptările consumatorilor şi cu practicile corecte de pe piaţă. În luna septembrie societatea a fost amendată din nou aplicându-i-se de data aceasta amenda maximă prevăzută de Legea 363/2007, în valoare de 30.000 lei.

Legislaţie cu lipsuri

În urma măsurilor şi discuţiilor avute de inspectorii OJPC cu reprezentantul SC Saralex Grup SRL, acesta a procedat la eliminarea perceperii separate a comisionului, însă l-a inclus în cursul de schimb valutar afişat. Din păcate, pentru clienţii păgubiţi legislaţia în acest domeniu nu precizează clar cum trebuie afişate cursurile valutelor, precizându-se doar ca se afişează pe panouri separate în situaţia în care se tranzacţionează şi cecuri de călătorie. Ceea ce este omis în actul normativ este modul în care se înscriu pe aceste panouri cursurile de vânzare-cumpărare precum şi obligativitatea înscrierii pe cele două panouri a cursurilor valutare în aceeaşi ordine. Mai mult decât atât, obligaţia informării clienţilor conform ordinului este atât verbală, cât şi scrisă. Însă informarea verbala se face înşelător, aspect care nu poate fi probat, din cauză că nu există o prevedere legală care să stabilească obligativitatea păstrării timp de 30 de zile a înregistrărilor, atât video cât şi audio din cadrul activităţii de supraveghere a caselor de schimb valutar. La ora actuală există doar supraveghere video dar fără sonorizare, ceea ce nu poate proba lipsa totală a informării verbale a clienţilor sau a informării eronate.

La ora actuală, parlamentarii lucrează la un proiect de lege prin care să reglementeze modul de funcţionare a caselor de schimb valutar în aşa fel încât acestea să nu mai poată percepe comisioane ascunse, iar afişajul stradal să se facă într-un mod cât mai clar care să nu inducă în eroare clientul. Însă până la adoptarea unei asemenea legi mai este cale lungă, timp în care mulţi români vor fi înşelaţi de casele de schimb care funcţionează la limita legii şi obţin profituri frumuşele astfel.

Dosare penale pentru înşelăciune

La Biroul de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bistriţa-Năsăud au fost depuse în perioada noiembrie 2008 – martie 2009 nu mai puţin de 13 reclamaţii în care clienţii se plângeau de faptul că au fost înşelaţi la casele de schimb valutar aparţinând SC Saralex Grup SRL. Opt dintre acestea au fost clasate pentru că nu întruneau elementul constitutiv al unei infracţiuni, iar cinci sunt încă în cercetare. Bistriţenii au depus şi trei plângeri penale împotriva angajaţilor caselor de schimb valutar aparţinând SC Saralex Grup SRL. Poliţiştii au făcut deja actele premergătoare, înaintând dosarele Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, acesta urmând a da o soluţie în cele trei cazuri de înşelăciune.

Înşelătorie la nivel naţional

SC Saralex Grup SRL are puncte de lucru în toată ţara fapt pentru care reclamaţiile au curs valuri şi în Craiova, Satu Mare, Oradea, Bacău sau Cluj-Napoca. Nu puţine au fost persoanele care au căzut în plasa acestora paguba ridicându-se chiar şi la 1.200 de euro la o singură tranzacţie. Luna trecută la o casă de schimb a Saralex din Piteşti un bărbat a fost păgubit la schimbarea a 8.000 de euro cu nu mai puţin de 1.200 de euro. Angajatul de la ghişeu a omis intenţionat să spună clientului de comisionul de 16% ce se aplică tranzacţiilor ce depăşesc suma de 2.000 de euro.

La Satu Mare, reprezentaţii OJPC au ajuns să păzească casele de schimb a acestei societăţi. În urma sesizărilor, OJPC Satu Mare şi-a delegat reprezentanţi care au stat în vecinătatea casei de schimb şi i-au avertizat asupra comisionului perceput pe cei care doreau să schimbe bani.

În urmă cu câţiva ani OJPC Dolj a efectuat un control la o casă de schimb a SC Allrom 2003 SRL, transformată ulterior în SC Saralex Grup SRL, şi au dispus închiderea temporară a unităţii din cauza neregulilor găsite. Culmea este că societatea nu a respectat măsura dispusă de inspectori. Aşa s-a ajuns ca în ziua în care casa de schimb valutar trebuia să fie închisă, craioveanul Valentin B. a fost înşelat cu 6.600 de lei.

Inspectorii Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Cluj au reuşit la un moment dat să închidă cele două case de schimb valutar din Cluj-Napoca care aparţin acestei firmei, însă nu pentru mult timp. De asemenea, patronul societăţii, Alexandru Podgoreanu, s-a văzut nevoit să şi restituie clujenilor banii cu care i-a păgubit. Cea mai mare valoare restituită s-a ridicat la suma de 12.300 de lei, în anul 2006 societatea restituind în total o sumă de peste 70.000 de lei păgubiţilor. Cu toate acestea, reprezentanţii SC Saralex Grup SRL îşi desfăşoară nestingheriţi afacerea la limita legii, sub protecţia unei legislaţii lacunare.

Iulia Balazs

6 COMENTARII

  1. Cantareata Ana Damian a fost tepuita si ea in acest mod . A venit la mine mi-a spus si … a fost indrumata la OPC si dvs pt. masuri si a fi facut cunoscut cazul. Sunt si multe alte cazuri cu oameni de pe toate vaile judetului, dar se vede ca sunt protejati, precum penisul…fiecare cu protectia sa…

  2. nu trebuie lasati sa mai functioneze ,sunt din Brasov si am fost ameninta de patron sa imi tin gura DUPA CE am fost inselat cu 340 roni ,,nu este posibil asa ceva

  3. AZI SA INTIMPLAT SI IN CRAIOVA LINGA DOLJANA.UN TIGAN DIN TIGANIE ASA CUM SA AUTOINTITULAT A FOST FURAT CA ASA SE NUMESTE CU 1OOOEURO LA O SUMA SCHIMBATA DE 5000EURO.A CERUT AJUTORUL POLITIEI SI A CHEMAT LUMEA SA VADA CUM A FOST INSELAT.POLITIA IA LUAT DATELE SA FIE AMENDAT PENTRU INSTIGARE LA REVOLTA CA NU TREBUIA SA FACA PUBLIC FAPTUL CA ESTE INSELAT.CIND AM VAZUT AM RAMAS UIMIT DAR AJUNS ACASA AM VAZUT CINE ESTE IN SPATELE FIRMEI.DA ACEEA ERA PLIN DE OAMENII LUI CIMINO SI GIGEOC.TIGANUL A SPUS CA VREA DREPTATE FACUTA DE POLITIE DAR DACA NU SE VA FACE SIGUR ISI VOR FACE EI DREPTATEA LOR.AFARA ERA AFISAT LA CUMPARARE 3 4180 IAR IN INTERIOR IN FATA GHISEULUI 4180 FARA CIFRA 3.IN INTERIOR PE O FOAIE AFISAT IN SPATELE USII ERA TOT 3 4180 ADICA ITI CUMPARA EURO LA 34.180 LEI VECHI IN LOC DE 41.800.ABIA ASTEPT IAR LUPTE DE STRADA CU TIGANII DIN FATA LUNCII.MULTUMIRI TELEVIZIUNILOR CARE AU RASPUNS APELULUI TIGANULUI DISPERAT.EU SUNT ROMIN SI INDIFERENT CUM A FACUT BANII ERAU AI LUI

  4. AZI SA INTIMPLAT SI IN CRAIOVA LINGA DOLJANA.UN TIGAN DIN TIGANIE ASA CUM SA AUTOINTITULAT A FOST FURAT CA ASA SE NUMESTE CU 1OOOEURO LA O SUMA SCHIMBATA DE 5000EURO.A CERUT AJUTORUL POLITIEI SI A CHEMAT LUMEA SA VADA CUM A FOST INSELAT.POLITIA IA LUAT DATELE SA FIE AMENDAT PENTRU INSTIGARE LA REVOLTA CA NU TREBUIA SA FACA PUBLIC FAPTUL CA ESTE INSELAT.CIND AM VAZUT AM RAMAS UIMIT DAR AJUNS ACASA AM VAZUT CINE ESTE IN SPATELE FIRMEI.DA ACEEA ERA PLIN DE OAMENII LUI CIMINO SI GIGEOC.TIGANUL A SPUS CA VREA DREPTATE FACUTA DE POLITIE DAR DACA NU SE VA FACE SIGUR ISI VOR FACE EI DREPTATEA LOR.AFARA ERA AFISAT LA CUMPARARE 3 4180 IAR IN INTERIOR IN FATA GHISEULUI 4180 FARA CIFRA 3.IN INTERIOR PE O FOAIE AFISAT IN SPATELE USII ERA TOT 3 4180 ADICA ITI CUMPARA EURO LA 34.180 LEI VECHI IN LOC DE 41.800.ABIA ASTEPT IAR LUPTE DE STRADA CU TIGANII DIN FATA LUNCII.MULTUMIRI TELEVIZIUNILOR CARE AU RASPUNS APELULUI TIGANULUI DISPERAT.EU SUNT ROMIN SI INDIFERENT CUM A FACUT BANII ERAU AI LUI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.